Mircea GEOANA, la intalnirea cu Victoria NULAND: E nevoie de un nou inceput. Romania are nevoie de o nouă MAJORITATE GUVERNAMENTALĂ

0
4

Senatorul Mircea Geoană a susţinut, în cadrul întâlnirii cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, că România are nevoie de un nou început, fiind nevoie de o nouă majoritate guvernamentală, nu doar de un nou preşedinte, pentru implementarea unui proiect naţional, relateaza Mediafax.

 

Fostul ministru de Externe a mai precizat că a propus crearea unei dimensiuni a Parteneriatului Strategic dedicată cooperării economice, investiţiilor şi comerţului, care să completeze dialogul strategic structurat deja existent în zona militar-strategică, în măsura în care statul şi mediul de afaceri din România vor putea să identifice o serie de proiecte concrete destinate investitorilor americani.

 

"România este cel mai important aliat al SUA în regiune. Interesul nostru comun este ca România să devină o forţă economică, strategică, militară, regională, perechea sudică a Poloniei, în arcul strategic de la Marea Baltică la Marea Neagră. Pentru ca România să culeagă dividendele economice şi de prosperitate pe măsura rolului său strategic excepţional, România trebuie să continue în mod energic lupta împotriva corupţiei şi, în egală măsură, a cauzelor acesteia. Buna guvernare şi transparenţa trebuie să devină regulă în administrarea ţării", se arată în comunicatul senatorului Geoană.

 

CITITI SI: Victoria Nuland, la Bucuresti: Coruptia reprezinta o chestiune de SECURITATE NATIONALA

 

Acesta a subliniat faptul că o continuare a dialogului politic la nivel înalt şi soluţionarea rapidă a numirii unui nou ambasador la Bucureşti şi a regimului de vize pentru români în SUA sunt priorităţi ale agendei bilaterale în 2015.

 

Victoria Nuland s-a aflat, marţi şi miercuri, la Bucureşti, unde, pe lângă întrevederile cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut întâlniri cu liderii mai multor partide politice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

 

CITESTE SI:

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!