Mona Pivniceru este ministru al Justiţiei. Crin Antonescu, la învestitura: Credibilitatea Justiţiei nu e marcă de export

0
6

Mona Pivniceru a depus joi, 23 august, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui interimar, Crin Antonescu, şi a membrilor Guvernului prezenţi la eveniment, transmite Mediafax.

"Credibilitatea Justitiei nu este marca de export", a anuntat Crin Antonescu, cu aceasta ocazie.

La Palatul Cotroceni au fost prezenţi membri ai Guvernului, în frunte cu premierul Victor Ponta, precum şi consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, au fost prezenţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Petru Filip.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, joi, decretele privind eliberarea din funcţia de judecător prin demisie a Monei Pivniceru şi numirea acesteia în funcţia de ministru al Justiţiei, informează Preşedinţia.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, joi, de cererile Monei Pivniceru de demisie din funcţiile de membru ales al CSM şi de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.