Mona Pivniceru si alti sapte membri CSM cer convocarea Plenului Consiliului astazi, la ora 17.00

0
5

Mona Pivniceru si alti sapte membri ai CSM cer convocarea Plenului Consiliului, miercuri, 22 august, de la ora 17.00, solicitand colegilor "sa constientizeze importanta pentru justitie" a deciziilor ce urmeaza sa fie luate si sa se alature realizarii cvorumului, transmite Mediafax.

Mircea Aron, Cristi Danilet, Horatius Dumbrava, Georgiana Iorgulescu, Adrian Neacsu, Mona Pivniceru, Alexandru Serban si Marius Tudoseu sunt cei opt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care au solicitat convocarea in regim de urgenta a unei noi sedinte de Plen pentru miercuri, la ora 17.00.

Acestia precizeaza ca, potrivit articolului 27 alineatul 1 din Legea 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii se intruneste in plen si in sectii, la convocarea presedintelui, a vicepresedintelui sau a majoritatii membrilor plenului ori, dupa caz, ai sectiilor.

"Astfel fiind, convocarea Plenului, pentru a satisface cerintele legii, trebuie sa fie semnata de un numar de cel putin 10 membri CSM", se arata in solicitarea celor opt membri CSM.

In continutul cererii se mai arata ca, "vazand imposibilitatea constituirii cvorumului de sedinta pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii convocat astazi, 22 august 2012, ora 10.00, avand in vedere ca sedinta legal convocata nu s-a putut desfasura din cauza ca au fost prezenti doar 14 membri, in conditiile in care era nevoie de un cvorum minim de 15 membri CSM si avand in vedere chestiunile importante pe care Plenul trebuie sa decida pentru justitie, printre care promovarea de judecatori la Inalta Curte de Casatie si Justitie, concursul si examenul de admiterel a Institutul National al Magistraturii si cererea de demisie din functia de judecator a d-nei Mona Pivniceru", se convoaca Plenul CSM pentru miercuri, ora 17.00.

"Cerem si celorlalti membri CSM sa constientizeze importanta pentru justitie a deciziilor pe care urmeaza sa le luam si sa se alature convocarii si realizarii cvorumului Plenului CSM", se mai arata in solicitarea acestora.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia sa ia in discutie, miercuri, demisiile Monei Pivniceru din CSM si din magistratura, procedura in urma careia aceasta va putea prelua Ministerul Justitiei, unde, din 7 august, interimatul este asigurat de premierul Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta, care a venit la CSM in calitate de membru de drept al Consiliului, el fiind ministru interimar al Justitiei, a declarat ca nu a fost intrunit cvorumul pentru a se lua act de demisia Monei Pivniceru, calificand situatia ca fiind impotriva interesului justitiei.

Intrebat daca in acest caz este vorba de jocuri politice, Ponta a raspuns ca nu stie, dar a precizat ca judecatoarea Ana Labus a fost marti la CSM, iar miercuri si-a inchis telefonul.

CSM a anuntat ca sedinta Plenului va fi amanata pentru joi, daca miercuri nu va fi indeplinita conditia de cvorum, precizand ca patru membri nu s-au prezentat la sedinta din motive obiective, iar un altul este suspendat.

Sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii era programata sa se desfasoare miercuri, de la ora 10.00.

CSM a precizat ca, potrivit prevederilor art. 27 alin 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si art. 12 alin 2 din H CSM nr. 326/2005 privind aprobarea ROF CSM, "…. lucrarile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfasoara in prezenta a cel putin 15 membri….".

"Avand in vedere ca astazi, 22 august, patru membrii CSM, din motive obiective, nu s-au prezentat la sedinta iar un membru CSM este suspendat, la momentul actual nu este asigurat cvorumul prevazut de lege pentru sedinta de plen", se arata intr-un comunicat de presa al Consiliului.

CSM a precizat ca sedinta Plenului CSM poate fi reluata si miercuri, daca pe parcursul zilei va fi indeplinita conditia de cvorum. In caz contrar, sedinta de plen a Consiliului Superior al Magistraturii va fi amanata pentru joi, cu respectarea calendarului de sedinte publice anuntat si cu mentinerea ordinii de zi, potrivit CSM.

Presedintele CSM, Alina Ghica, a precizat ca sedinta Plenului Consiliului pentru joi a fost convocata pentru ora 9.00.

Trei dintre membri absenti, miercuri, la sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au invocat probleme medicale grave in familie, un altul este in concediu pana in 26 august, iar procurorul George Balan este suspendat, a declarat purtatorul de cuvant al CSM, Monica Prejmereanu.

Purtatorul de cuvant al CSM a precizat ca George Balan este suspendat din functia de membru al CSM, iar Georgiana Isac este plecata in strainatate, fiind in concediu pana in 26 august.

Monica Prejmereanu a mai spus ca ceilalti trei membri CSM care nu au venit la sedinta Plenului CSM convocata miercuri, respectiv Florentina Gavadia, Ana Labus si Bogdan Gabor, si-au motivat absenta prin probleme medicale grave in familie.