Moscova SANCTIONEAZA ECONOMIC Chişinăul, dupa semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeana

0
5

Rusia ar putea să suspende sau să rezilieze mai multe acorduri încheiate cu Republica Moldova, în urma asocierii acesteia cu Uniunea Europeană (UE), a declarat luni prim-vicepremierul rus Igor Şuvalov, citat de RIA Novosti, informeaza Gandul.

"Este necesar să urmăm posibilitatea pe care ne-o oferă articolul 62 al Convenţiei (de la Viena) cu privire la tratatele internaţionale, din 1969, care evocă o schimbare radicală a circumstanţelor în vederea rezilierii sau suspendării acordurilor", a declarat oficialul rus.

 

CITITI SI: Presa rusă critica semnarea ACORDULUI DE ASOCIERE între UE şi Republica Moldova: RUSIA ar trebui să-i PROTEJEZE pe cei care nu sunt dispuşi să accepte această SCLAVIE

 

"Astfel ne putem servi, în prezent, de ansamblul arsenalului oferit de documente juridice internaţionale", a ameninţat Şuvalov într-o reuniune convocată de către premierul rus Dmitri Medvedev.

Rusia va adopta măsuri de protejare a pieţei în cazul asocierii Georgiei şi Ucrainei cu UE, le-a spus Medvedev adjuncţilor săi în cursul acestei reuniuni. "Gama de măsuri va fi apropiată, similară (celor pe care le plănuim în cazul Republicii Moldova)", a declarat el, citat de Itar-Tass, avertizând că în cazul în care Kievul şi Tbilisi ratifică acordurile cu UE, la fel ca Chişinăul, vor exista consecinţe asupra "volumelor relaţiilor comerciale", îndemnând să fie adoptată rapid o decizie în vederea protejării pieţei ruseşti.

 

CITITI SI: Vicepremierul rus Rogozin acuza Chisinaul: Semnarea Acordului cu UE incalca drepturile locuitorilor din Transnistria

 

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat acorduri de asociere cu UE pe 27 iunie.

Chişinăul, spre deosebire de Tbilisi şi Kiev, a ratificat deja acest Acord.

Consiliul Comisiei Economice Eurasiatice va examina impunerea unor eventuale măsuri de protecţie în relaţiile comerciale cu Republica Moldova în cadrul unei reuniuni prevăzute pe 16 iulie, a anunţat Şuvalov, potrivit RIA Novosti.

Rusia şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de crearea unei zone de liber-schimb între Republica Moldova şi UE. În opinia Moscovei, acest demers ar putea să antreneze un aflux de mărfuri pe piaţa rusă. Autorităţile ruse au anunţat deja, anterior, că vor adopta dispoziţiile pe care le consideră necesare pentru a-şi proteja piaţa şi a impus deja o serie de restricţii importului anumitor produse din cele trei foste republici sovietice care încearcă să se apropie de Europa.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!