MRU: ICCD nu se transformă în partid, ci se doteaza cu un vehicul electoral

0
9

Preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta (ICCD), Mihai Răzvan Ungureanu, a afirmat că formaţiunea pe care o conduce nu se va transforma în partid politic, ci se va dota cu un astfel de „vehicul electoral“, întrucât în caz contrar membrii iniţiativei nu ar putea candida la alegerile parlamentare din partea noii alianţe, informeaza Adevarul.ro.

 

„Iniţiativa (n.r. –  Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta.) este deja cel mai mare ONG din România şi ia alura unei mişcări sociale, ceea ce îi permite să fie un important factor de coagulare a forţelor politice şi civice de dreapta în cadrul platformei pe cale de a se forma“, explică Ungureanu pe pagina sa de Facebook.

 

Ungureanu a mai spus că scopul acestei platforme electorale este câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă şi formarea noului Guvern.
PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică, Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi Fundaţia Creştin Democrată (FCD) au semnat, miercuri, un manifest care va constitui temelia unei alianţe electorale de centru-dreapta pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul anului.