Noi și ei de 25 de ani

0
8

Fiind întrebat, zice-se, ce a făcut în timpul Terorii, abatele Sieyès ar fi răspuns scurt: „J’ai vécu“. În­tre­bați ce am făcut noi, ghedesiștii și douăzeci-și-doiștii, timp de 25 de ani des­tul de terorizanți, cred că n-am greși mult dacă am răspunde similar. Într-adevăr, une­ori, chiar și longevitatea e o virtute; altminteri, dacă o înlăturăm, bilanțul ge­ne­ral e în defavoarea noastră. Alte ONG-uri ne-au întrecut de mult prin eficiență, alte publicații sunt mult înaintea noastră prin tiraj; cu fondurile stăm rău, iar influența noastră politică reală este – s-o re­cu­noaș­tem – atât de inefabilă, încât aproape că nu este deloc. Doar la supraviețuire, iată, am fost printre cei mai tari!

 

Avem, ce-i drept, un nume și numele ăsta a căpătat, nu știu cum, un fel de calitate ocultă care face să ni se atribuie gesturi și în­sușiri de care habar n-avem. Am putea spu­ne și că numele nostru plutește dea­su­pra României ca un balon în care toți trag cu ce au la îndemână. Poate că și de asta am fost ținuți în viață un sfert de secol: prin longevitatea noastră am împlinit un rol social folositor funcționând sub ocări timp de un sfert de secol, în imobilul din Ca­lea Victoriei 120, acela calificat prin 1990 drept „bârlogul lupilor“.

 

Astfel, e destul să spui „Ghedese“ și lumea bună – mă refer numai la ea – se încruntă. Răsună proteste de pretutindeni. In­dig­na­rea clocotește. Pumnii se strâng. Unii sus­țin că n-am făcut nimic, alții că ne-am bă­gat unde nu ne fierbea oala, alții clamează că, deși am făcut câte ceva, era prea târziu și prea puțin; ni s-au criticat zăbava, ina­decvarea, gesticulația neconformă, an­ti­co­munismul, ideologia neoconă. Unii știu că suntem terminați: „Etapa grupurilor GDS – Păltiniș – Condamnarea comunismului s-a încheiat de ceva vreme“, proclamă un scriitor situat binișor la stânga și furios pe condamnarea comunismului. „Doar spec­trele lor mai bântuie spațiul public ro­mâ­nesc.“ A nu se înțelege că, bântuind fan­tomatic țărișoara, nu am mai fi totuși no­civi. Căci suntem dedulciți la americani și ne ducem „cu pâra“ la Înalta Poartă eu­ro­peană. De aceea, un alt publicist de stânga ne-a caracterizat paușal, dar cu o mare rigoare: „șoimii patriei UE-SUA“. De mul­te ori agora a fost cutremurată de o iz­buc­nire de mânie: „ghedesiștii sunt elitiști“, sunt „privilighenți urbani“, ba chiar sunt „bo­ieri ai minții“! (Formula din urmă chiar ne-a uns pe suflet, deși autorul nu dorea să ne ungă.) Un filosof ne-a înregimentat de-a dreptul în oastea „Răului politic“, al cărui atlas anatomic musai era să ne con­țină și pe unii dintre noi ca ilustrări de ba­ză. Sub pana măiastră a unui poet de frunte al literelor românești, ba și fost di­si­dent, subsemnatul, de pildă, a ajuns „țâr­covnic ideologic fără strană politică“ ca­re „cogitează infracțional“ și invită la „un șut“ într-un loc evident.

 

http://www.revista22.ro/nou/aniversare/articole/imagini/Cornea_Andrei.jpg

Andrei Cornea în redacţia revistei 22 la începutul anilor ‘90.

 

Dar mult mai interesant este că ni se atri­buie diferite conspirații oculte, singuri sau „în alianță“ cu alte bastioane an­ti­na­țio­na­le, precum NEC sau „vechiul“ ICR. Cons­pi­ra­ția este, firește, cu precădere po­litică, dar ea se exercită mai întâi îm­po­triva culturii române veritabile, a mi­nu­na­tei „clase de mijloc“ a intelectualilor, cum a zis pu­bli­cis­tul cu „boierii minții“, cla­să pe care noi, ticăloșii, o sabotăm în chip pervers. Un tip tare deștept – istoric – e convins că de răul nostru „străinii cred că Ro­mâ­nia are numai câteva cre­iere, fără a se bănui că acestea sunt pro­fund cau­țio­na­te“. La fel excogitează și un scriitor cu ma­re greutate, ale cărui spuse sunt prea de­li­cioase pentru a nu cita ceva mai mult din ele: „GDS și corifeii săi… s-au lăsat atrași într-un mod sau altul de si­re­nele politicii efective. Înființând or­ga­ni­za­ții sau par­ti­de sau, cum o spuneam, pre­gătind un anu­me grup politic pentru a prelua pu­te­rea. Nici acest lucru nu ne-ar fi supărat prea tare… dacă nu tot dânșii ar fi in­tro­dus în câmpul literelor române ideea po­litică în forme acute și par­ti­zane… În pri­mul rând, folosind CNSAS, unde au ac­ti­vat trei membri importanți ai GDS vreun deceniu și mai bine, pentru a macula nu­me mari ale literelor ro­mâ­ne…“. Ah, cât de adânc e descrisă această conspirație po­li­tico-literară! Mai că regreți că ea nu există!

 

 

Marea noastră culpă – cum am nega-o? – însă a fost, este și va fi aceea că suntem „intelectualii lui Băsescu“. Or, cum Băsescu e egal cu Lukașenko, Chavez, Goebbels, Sta­lin și Satana, luați împreună sau se­pa­rat, vă puteți lesne imagina în ce hal sun­tem. Explicația atașamentului nostru ru­și­nos? Pesemne, ne-am vândut Puterii pe mulți arginți ori pe sinecuri. Astfel: „[res­pectivii] nu ezită să pretindă și să pri­mească beneficii materiale și simbolice aidoma vechilor boieri, dar nu mai puțin a noilor descendenți din familia sim­bo­lică a lui Tănase Scatiu“. Cu autorul aces­tor rânduri, profesor de etică, a căzut de acord și un critic literar respectabil: „Cu tris­teţe suntem nevoiţi a ilustra o ase­me­nea constatare prin evoluţia adânc de­za­măgitoare a GDS… Impozanta organizaţie a devenit din aproape în aproape o pe­pi­nieră de demnitari ai regimului Traian Bă­sescu. De oameni care s-au văzut re­compensaţi cu funcţii de seamă în preaj­ma prezidentului ţării ori în instituţiile aflate în serviciul acestuia, acompaniaţi de o serie de propagandişti ai cauzei por­tocalii“. Dar mai există și o explicație com­plementară pentru delicvența noastră: sun­tem niște impostori intelectuali. Asta ne-a zis-o de la obraz mai de mult o doamnă su­per-energică, super-competentă și su­per-locvace. Un profesor universitar, de­venit mai târziu ministru al Culturii, ne ca­­racteriza plastic și îndrăzneț: „cetăţeni superior educaţi care îşi afirmă şi cărora li se atribuie demnitatea de intelectuali“. Li se atribuie fals, desigur, din partea unui public păcălit de spectrele la care ne re­fe­ream înainte. Alții se exprimă frust și ne­mi­los: „Fripturiştii lui Băsescu erau con­damnaţi din naştere la anonimat“, erau de „o mediocritate intratabilă“ ori „le lip­seau opera şi recunoaşterea“; le lipsea chiar şi „popularitatea ieftină“, în vreme ce „scrâşneau în numele unei spoieli de cultură“.

 

Ceea ce ne place foarte mult sunt com­pa­rațiile pline de miez și de o inegalabilă plas­ticitate, utilizate pentru a exprima pră­bușirea noastră morală și intelectuală. O subțire doamnă critic literar, după ce ne-a examinat sever, vede în noi „sfetnicii Re­gelui Soare“ – ceea ce poate că nu-i chiar atât de rău. Directoarea unui săptămânal de cultură evită ambiguitățile și ne pla­sează în istoria națională: suntem „lachei“ de tip nou, comparabili vechilor „lachei“ ideologici ai lui Ceauşescu. Un intelectual româno-maghiar sapă mai adânc în ace­eași istorie: „[băsiștii] tind spre crearea unei majorităţi prezidenţiale trans­par­ti­nice şi a unei mişcări corporatiste si­tuate deasupra partidelor (aliindu-şi aici fenomenul „dictaturii regale“ trans­par­ti­nice a lui Carol al II-lea…)“. Iar o ve­ne­rabilă profesoară universitară face un ex­curs mult mai larg prin istorie, deoarece cultura clasică a domniei sale obligă: ne ex­pediază întâi la antici, iar apoi ne în­toarce la sănătatea publică: pentru că Bă­sescu a acaparat puterea asemenea „ti­ra­nilor greci“, noi, imoralii săi susținători, suntem atinși de un fel de „pandemie de gripă porcină“ de „frică, obedienţă şi lip­să de cuviinţă“. Câtă vigoare critică!

 

 

Aceștia suntem deci. Iată-ne în­con­deiați, zugrăviți, descriși nu de oricine, nu de analfabeți, ci de oa­meni cu carte, cu funcții, cu lu­crări științifice și literare, cu articole ISI, cu talent, cu verb, cu vocație, cu merite. O fi, deci, ceva la mijloc. N-om fi su­praviețuit timp de un sfert de secol chiar imaculați. Ca și abatele Sieyès, am „trăit“ noi, dar nu chiar nemânjiți. Om avea noi și prietenii noștri vreun păcat nașpa, ca să ne exprimăm mai popular! Promitem, așa­dar, că ne vom trece prin ciur faptele și vorbele cu maximă responsabilitate în căutarea lui. Dar nu-i ușor, având în ve­dere dimensiunea extremă a „pandemiei“. Avem nevoie de timp. Nu putem să dăm ra­sol. Așadar, pentru reușita acestei sco­tociri foarte temeinice a conștiințelor, acor­dați-ne, vă rog, următorul sfert de se­col! Credem că va fi de ajuns!

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!