Noi tensiuni in PC din cauza fuziunii cu PLR

0
8

Mai multi parlamentari ai PC resping fuziunea cu PLR planuita de presedintele PC Daniel Constantin. Dumitru Pelican, senator PC, a declarat ca peste 60% dintre membrii partidului resping acesta fuziunea. Pe de alta parte insa, Daniel Constantin considera ca fuziunea este sustinuta de 95% dintre filiale, relateaza Hotnews.

 

PC si PLR au inceput discutiile despre viitoarea fuziune. Dumitru Pelican, liderul grupului liberal-conservator (PC-PLR) din Senat, a declarat ca dupa fuziune noul partid ar putea sa se numeasca Partidul Social Liberal, varianta propusa de Daniel Constantin.


Pelican a mai sustinut ca 60% din membrii partidului resping fuziunea cu PC."Noi nu suntem de acord cu aceasta fuziune.  Colaboram foarte bine cu PLR, dar ne unim cu un partid care nu exista, el exista de 7 zile, pana atunci era Partidul National al Mediului. Avem o colaborare foarte buna. De ce vrem fuziune, ca vrea presedintele sa se duca aceasta doctrina conservatoare? Ce legatura are dorinta presedintelui cu dorinta majoritatii oamenilor din partid, care nu-si doresc aceasta doctrina conservatoare sa dispara. Suntem mai mult de 60% care nu dorim aceasta fuziune", a afirmat el. 

 

CITITI SI: Partidul Conservator incearca distantarea de Voiculescu. Daniel Constantin: Suntem intr-o situatie ireconciliabila


Liderul PC Cluj Serban Radulescu si eurodeputata Maria Grapini au intrat, marti, in direct la Antena 3 contestandu-l pe Daniel Constantin.  Maria Grapini a sustinut ideea unei fuziuni, insa prin absorbtia PLR in PC, cu pastrarea denumirii "Partidul Conservator". "Putem sa facem fuziune prin absorbtie, daca nu alianta. (…) De ce ar vrea PC sa isi piarda numele, sigla, doctrina, statutul? Si presedintele trebuie sa cedeze, daca ceilalti sunt mai multi, trebuie sa se supuna?", a spus europarlamentarul PC. 

 

In varianta lui Daniel Constantin, fuziunea PC cu PLR ar urma sa aiba doua etape principale. In prima etapa, care urmeaza sa fie pusa in aplicare din mai 2015, viitorul partid rezultat din fuziunea ar urma sa aiba conducere interimara, cu doi co-presedinti, el si Tariceanu. Ulterior, din primavara anului 2017, ar urma sa se faca un congres pentru alegerea conducerii a viitorului partid. 

 

Daniel Constantin, presedintele PC, sustine ca fuziunea cu PLR este sustinuta de 95% dintre filiale. Grupurile reunite ale PC si PLR au 40 de deputati si senatori, fiind a patra forta politica din Legislativ. 

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!