Nu vreau acest consens

0
14

Vad ca in Romania se propaga cu viteza o noua religie, aceea a consensului. Liderii politici au devenit preotii consensului pe care il predica pe unde apuca. Tot felul de apostoli ai consensului din esaloanele inferioare ale partidelor si de prin presa il propovaduiesc cu ochii luminosi si emotie in glas.

Dupa 10 ani de razboi a venit momentul pacii, al armoniei universale, care sa invaluie tara intr-o calda euforie. Vorba Anei Blandiana: "de-atata fericire, aproape ca mi-e somn!". Eu nu vreau sa atipesc leganata in bratele consensului si nici nu ma ineaca emotia. Eu ma tem in egala masura de razboiul inutil si de consensul inutil.

Ce e consensul? E o forma de unanimitate. Marea Adunarea Nationala era locul consensului perfect. Dar lumea aceasta nu a fost impinsa inainte de consensuri. A fost impinsa inainte de polemici si contradictii pe idei si viziuni care au nascut semne de intrebare, care au obligat la ajustari si perfectionari, la inmultirea punctelor de vedere si a solutiilor, pana cand cea mai buna a fost impusa de un electorat tot mai exigent si mai educat.

Una este razboiul fara miza sau pe mize meschine, purtat cu arme mizerabile si intr-o stilistica detestabila, cum da, s-a intamplat mai mereu nu numai in ultimii 10, ci in ultimii 25 de ani ai Romaniei. El nu aduce nimic bun. Dar asta nu inseamna sa sarim in extrema cealalta.

Iar povestea Codului Fiscal a aratat cam ce inseamna aceasta extrema cealalta. Preotii s-au asezat in jurul mesei, au stat vreo ora si au scos din joben o solutie consensuala, in opinia mea si a celor mai multi economisti, proasta. Dar consensuala, nimic de zis.

Consensul acesta nascut ca un copil malformat nu a adus nicio viziune, nicio directie, nu a deschis nicio perspectiva. A pus capacul pe discutie si a anihilat de fapt atat rolul Guvernului, cat si pe cel al Parlamentului, care ambele vor primi o solutie servita in plic, la care Opozitia a anuntat cu mare mandrie ca nu va depune amendamente.

Fiecare si-a vazut de interesul politic si de imagine, de scorul din bataliile interne de partid si gata, s-au inteles. Care a fost castigul consensului? Ca eu, una, sincer nu l-am vazut. Si daca asa va fi si la legea salarizarii, si la buget, o spun cu sinceritate, mai bine lipsa.

Acest tip de consens malformat mi pare mai mult ca o anulare a jocului politic sanatos intre Putere si Opozitie, o anulare a diversitatii de opinii si a confruntarii de substanta, intre viziuni si proiecte, intre ideologii. Nu le avem? Pai dupa ele trebuie sa strigam? Pe ele trebuie sa le cerem. Nu sa ne resemnam in bratele unui consens la fel de lipsit de viziune, dar macar silentios.

Parca liderii politici s-au transformat in niste mamicute care nu stiu cum sa isi faca treaba mai silentios numai sa nu trezeasca din somn copilul. Orice, dar in liniste sa fie.

Repet, ca sa fie foarte clar, nu imi e deloc dor de poale in cap, de injurii si umori, dar consider absolut necesara confruntarea pe fond, pe idei, pe viziuni cu adevarat de stanga sau de dreapta. Si nu o vad.

Consensul acesta la care ne inchinam ca la sfintele moaste nu e un scop in sine, e un instrument exceptional in politica normala, aplicabila celor mai mari proiecte, de tara, cum a fost aderarea la UE si NATO, de exemplu, sau unei mari directii strategice, cum ar trebui sa fie o reforma de la zero a Sanatatii, dar care sa se concretizeze intr-un proiect concret si cu adevarat valoros pus in practica de un om care sa nu fie schimbat din functie indiferent de schimbarile politice pana cand nu o duce la bun sfarsit.

In rest, Puterea isi asuma deciziile, le capitalizeaza sau le deconteaza politic, iar Opozitia isi exprima in fiecare caz propria viziune. Sigur ca pot exista puncte de convergenta, dar generalizarea ei anuleza toate esenta vietii politice.

Nu inteleg de ce trebuie sa batem extremele, de la razboiul isteric si fara miza, la consensul bleg. Solutia unei politici normale, dupa toate regulile ei extrem de interesante aplicabile in marile democratii chiar nu ne este accesibila?

Daca-i asa, eu propun sa anulam partidele si Parlamentul, sa facem o singura fomatiune – Partidul consensului national – sa trecem guvernarea si legiferarea in mana unui consiliu al preotilor consensului, si nici nu vad de ce ar mai fi nevoie de alegeri, de alternanta la putere, de optiuni, cat timp totul e topit in consens.

 

Articol preluat ziare.com

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!