O decizie dreapta si inteleapta, ca intotdeauna

0
7

 In cazul CNSAS, Curtea Constitutionala a Romaniei a urmat intocmai indemnul din opinia Avocatului Poporului, d-l prof. dr. Ioan Muraru, de a "extrage acest venin neconstitutional" printr-o "decizie dreapta si inteleapta" (sau, cum si-or fi zicand probabil magistratii, cu multumirea tovaraseasca a lucrului bine facut, "justa si principiala"). La prima vedere, apararea drepturilor fundamentale ale d-lui Voiculescu de catre d-l Petre Ninosu si colegii sai, la indemnul d-lui Ioan Muraru, prin desfiintarea singurei institutii care putea face putina curatenie in mizeria celor cincizeci de ani de comunism, are ceva sordid, aproape obscen.

Dar situatia ca atare nu este cu totul neobisnuita. Reconcilierea cu trecutul totalitar e intotdeauna dificila din punct de vedere juridic, din cauza continuitatii legislative si – mai ales – profesionale. Cazul Germaniei Democrate, unde mii de oameni necorespunzatori cu valorile statului de drept au putut fi concediati in masa dupa 1989 si inlocuiti cu juristi instruiti intr-o democratie liberala, e o exceptie cu totul neobisnuita. De altfel, in Germania Federala trecutul nazist a constituit un tabu aproape total in facultatile de drept pana in anii ‘70.

 In general, dreptul – sau, mai exact, pervertirea si instrumentalizarea unor argumente de tip juridic – face uneori judecarea trecutului si mai dificila. Spre exemplu, juristii care participasera in "tribunale" extraordinare SS, constituite cu doar cateva zile inainte de terminarea razboiului, pentru a-i condamna foarte rapid la spanzuratoare pe Hans von Dohnanyi si ceilalti participanti la comploturile din 20 iulie impotriva lui Hitler, au fost inculpati pentru complicitate la omor in anii ’50. In 1956, dupa varii tribulatii si schimbari de pozitie, Curtea Suprema a RFG i-a achitat in bloc pe considerentul statului de drept (neretroactivitate). In viziunea din 1956 a Curtii, tribunalele din aprilie 1945 fusesera legal constituite, conform dreptului celui de-al treilea Reich atunci in vigoare, iar inculpatii "nu pervertisera dreptatea" (probabil datorita faptului ca si condamnatii din aprilie 1945 aveau cai de atac la dispozitie, puteau, la urma urmei, cere clementa Führerului etc.). Mai aproape de noi, in Ungaria, singurele incercari sistematice de remediere a injustitiei din perioada comunista au privit condamnarile ofiterilor pronazisti fugiti din tara in 1945 si condamnati de catre instante judecatoresti ale Ungariei comuniste in contumacie. Procesele au fost redeschise in baza unei decizii a Curtii Constitutionale, pentru a le da condamnatilor posibilitatea de a beneficia de intreaga panoplie de garantii procedurale si probatorii ale statului de drept al secolului XXI pentru atrocitati comise in anii ‘401.

 Tot in baza principiilor constitutionale ale statului de drept, ca intotdeauna original intelese, a invalidat Curtea noastra Legea nr. 187/1999 (modificata si completata prin OUG 16/2006). Este adevarat ca legea suferea de o hiba constitutionala congenitala. Anume, atata vreme cat a fi colaborat cu Securitatea "ca politie politica" reprezenta in sensul legii un criteriu foarte vag si subiectiv ("de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului"), aplicarea sanctiunii penale (fals in declaratii) celor obligati conform legii sa dea declaratii pe propria raspundere era din start neconstitutionala. Legea penala, intr-un stat de drept cel putin, trebuie in mod necesar si pentru ratiuni lesne de inteles sa raspunda unor cerinte constitutionale de claritate si previzibilitate. Aceasta problema putea fi remediata prin adoptarea criteriului obiectiv, asa incat simpla semnare a unui acord sa atraga automat un verdict de colaborare si eventual consecintele de natura penala pentru fals. E de altminteri interesant ca un amendament similar la Legea poloneza a lustratiei (invers formulat, acesta excepta de la aplicarea legii pe cei care, desi semnasera angajamente, "nu periclitasera drepturi si libertati fundamentale") a fost declarat neconstitutional de catre Tribunalul Constitutional al Poloniei in 2002.

 In mod aparent surprinzator, Curtea Constitutionala a Romaniei nu a remarcat insa aceasta deficienta a legii. Motivatia deciziei, care ocupa, ca de obicei, o proportie infima din text (din 27 de pagini, peste 20 constituie rezumatul pozitiilor celorlalte autoritati si reproducerea ca dupa dictare a variilor texte de lege in discutie), constituie amestecul cotidian de formalism rudimentar si confuzie conceptuala. Ma voi opri aici asupra unui singur aspect, in legatura cu observatia de mai sus, care arunca o lumina cat se poate de interesanta asupra omisiunii Curtii Constitutionale. Conform Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor, nu pot face parte din conducerea instantelor si parchetelor judecatorii sau procurorii care au facut parte din sau au colaborat cu serviciile de informatii inainte de anul 1990, verificarea facandu-se in mod obligatoriu de catre CNSAS, la solicitarea CSM, inainte de numirea in functie. Conform Ordonantei de modificare a Legii CNSAS, adoptata in 2006, pentru stabilirea calitatii de colaborator in cazul judecatorilor si procurorilor se adopta un criteriu pur obiectiv, verificarea unor date faptice, enumerate in articolul 22 indice 1 (a furnizat, transmis sau inlesnit transmiterea de informatii catre serviciile de informatii; a fost rezident al serviciilor; a fost retribuit etc.). Curtea Constitutionala considera acest articol neconstitutional, deoarece "instituie premizele unei raspunderi morale si juridice colective, fara existenta unei fapte infamante si fara vinovatie". Dar a nu avea acces la functii publice nu reprezinta o sanctiune penala. In plus, poate ca legiuitorul a considerat pe buna dreptate ca e infamant si vinovat ca atare faptul de a fi primit bani pentru turnatorii sau de a fi detinut locuinta conspirativa sau casa de intalnire. Ca intotdeauna, premizele si subintelesurile judecatorilor CCR sunt mult mai interesante decat tentativele de rationament. Sub acest argument, de pilda, se ghicesc nodul dur al convingerilor acestora si trena de fantasme kitsch care le populeaza imaginatia (dreptul fundamental la ciolan, colaboratorul onest, securistul bun si viteaz care apara tara de agenturi etc.). Poate ca avem totusi dreptul colectiv la o schimbare de decor.

 

 1. Cf. András Sajó, Dreptul socialist: necontabilizat, in Bogdan Iancu (Coord.), The Law/Politics Distinction in Contemporary Public Law Adjudication (Bucuresti: New Europe College, in curs de aparitie in 2008)