Obama adâncește falia dintre republicani și democrati

0
8

Când Barack Obama a început să se adreseze Congresului săptămâna trecută, pornind de la problemele cu care s-au confruntat Statele Unite ale Americii în ultimii 15 ani și continuând cu reușitele din ultima vreme și planurile de viitor, toată lumea știa că, pentru prima dată de la preluarea mandatului la Casa Albă, președintele își prezenta agenda în fața unui Congres ostil, cu ambele camere dominate de opoziția republicană. În mare, toată lumea știa și ce anume va anunța președintele, ce măsuri vrea să pună în aplicare, pentru că Obama însuși le-a dezvăluit, rând pe rând, în evenimente similare celor din campania electorală, organizate cu puțin timp înaintea discursului anual despre starea națiunii. Ce așteptau americanii să vădă era cum va fi primit Obama și cum se va poziționa față de noua realitate politică.

 

„Au fost și încă sunt vremuri grele pentru mulți, dar în seara asta întoarcem pagina”, a spus președintele încă din primul minut al cuvântării. A înșirat datele pozitive privind economia americană, rata șomajului de 5.6% și în continuă scădere, milioanele de cetățeni care au devenit asigurați prin reforma în sănătate cunoscută drept ObamaCare, resursele petroliere interne în creștere, care au redus dependența SUA față de alte țări, încheierea războiului din Afganistan, resetarea relațiilor cu Cuba. „Umbra crizei a trecut, starea națiunii este puternică”, a continuat Obama, pe un ton mai optimist decât în discursurile anuale precedente. Deși republicanii au câștigat alegerile legislative din noiembrie, Obama s-a poziționat de parcă el ar fi fost adevăratul învingător. Tonul conciliator cu care a candidat inițial la președinție a fost înlocuit cu amenințări directe de veto dacă legislativul va adopta legi care să afecteze reforma în sănătate sau recentele măsuri în domeniul imigrației, prin care milioane de imigranți fără acte în regulă nu vor mai fi deportați.

 

Republicanii au aplaudat și nu prea, abținându-se în special când președintele a prezentat propuneri economice cum ar fi taxe reduse pentru cei cu venituri mici sau medii și majorate pentru cei bogați, inițiative care sunt practic opusul a tot ceea ce susține Partidul Republican și nu au nicio șansă de a trece de Congresul actual. Momentul care a arătat însă cel mai clar falia dintre Obama și republicani a fost cel în care președintele a spus că nu mai are de dus nicio campanie electorală, aluzie la faptul că, potrivit legii, nu mai poate candida la președinție. Spontan, în rândul republicanilor au început ovațiile. Deraind de la discursul pregătit, Obama s-a întors spre ei și le-a zis, zâmbind triumfător: „Știu asta, pentru că le-am câștigat pe amândouă!”.

 

Replica a arătat că, deși democrații au pierdut alegerile recente, Obama consideră că are încă suficientă susținere din partea populației pentru a merge înainte cu planul de a-și promova o parte din măsuri pe cale administrativă, în lipsa unui consens în Congres (așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu reforma în domeniul imigrației). Sondajele îl susțin într-o oarecare măsură. Din noiembrie perspectiva americanilor asupra președintelui s-a îmbunătățit constant, el bucurându-se de susținerea a 46-50 la sută din populație. Spre comparație, datele Institutului Gallup arată că, în același moment al mandatului, George W. Bush și Harry Truman aveau sprijinul a 36% dintre americani, Ronald Reagan 48%, iar Bill Clinton 68%. Media susținerii populare pentru președinții americani în această perioadă de mandat e de 47%.

 

Războiul dintre republicani și democrați s-a văzut și mai bine în zilele de după discursul președintelui, când liderul republican John Boehner l-a invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să țină un discurs în Congres în martie, un gest pe care mulți l-au catalogat drept o lovitură sub centură dată lui Obama. Este de așteptat ca Netanyanu să militeze în fața congressmanilor pentru sporirea sancțiunilor la adresa Iranului, o idee pe care Obama a respins-o din nou, amenințând cu veto și cerând timp pentru diplomație, prin care speră să se ajungă la un acord cu Teheranul privind programul său nuclear. De altfel relația între președintele american și premierul israelian s-a tot degradat în ultima vreme, iar Casa Albă a anunțat că, deși Netanyahu a acceptat invitația lui Boehner, el nu va fi primit și în Biroul Oval în timpul vizitei la Washington.

 

Aflat la cuțite cu republicanii, Obama și-a îndreptat în acest an discursul privind starea națiunii către americani. Pentru prima oară, Casa Albă a decis să facă public întregul discurs în momentul în care președintele a început să se adreseze Congresului. Până acum, discursul pregătit era trimis doar jurnaliștilor acreditați și congressmanilor. Tot pentru a-și promova inițiativele către cât mai mulți oameni, Obama a dat apoi interviuri unor staruri YouTube. Administrația americană a experimentat cu tradiționalul discurs transformându-l astfel într-un eveniment multimedia, desfășurat pe parcursul mai multor zile.

 

Realitatea politică a rămas însă aceeași. Pentru moment, cu mici excepții, e clar că republicanii și democrații merg pe drumuri diferite și că starea națiunii în SUA este categoric mai bună decât cea a politicii americane.

 

Ani Sandu este jurnalist la Radio România.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!