Open call pentru artişti tineri şi aflaţi la debut – apel de proiecte artistice pentru expunere la Galeria MORA din Bucureşti

0
6

Centrul de Artă MORA (More Opportunities for Romanian Artists) lansează apelul de propuneri de proiecte – concepte artistice, din cadrul programului MORA Emerging. Dedicat în exclusivitate artiştilor tineri şi aflaţi la debut, apelul este deschis până la 23 august 2014. Vor fi selectate 10 propuneri, care urmează a fi realizate şi expuse în Galeria MORA din Bucureşti.

Câştigătorii apelului vor avea posibilitatea să îşi realizeze lucrările în spaţiul Centrului de artă, în luna septembrie a acestui an, într-un atelier deschis publicului.

Toate lucrările realizate pe baza propunerilor declarate câştigătoare vor face parte din expoziţia CONCEPT, organizată în luna octombrie în Galeria de artă MORA din Bucureşti.

Excelenţa va avea un premiu special: o expoziţie personală organizată la Galeria MORA în anul 2015.

Apelul este dedicat în exclusivitate artiştilor tineri şi aflaţi la debut şi urmează sesiunii de seminarii şi conferinţe desfăşurată la începutul lunii iunie în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti. Înregistrările video ale celor 4 zile de conferinţe dedicate prezentului artei în România şi în lume, în care s-a discutat despre artişti, curatori, manageri, colecţionari, relaţiile dintre ei şi posibile reţete ale succesului, pot fi consultate on line (www.ilovebucharest.org).

Aplicaţiile pot fi trimise până la data de 23 august 2014, la adresa de email: centruldearta.mora@gmail.com
Acestea trebuie sa fie sub forma unui pdf, care să conţină:

  1. CV artist aplicant
  2. Statement / scrisoare de intentie – max 10 randuri
  3. Imagini lucrari din portofoliul artistului aplicant: minim 5 – maxim 10 sau link catre site, blog pentru vizualizare (cu conditia ca acestea sa poata fi vizualizate online in conditii optime)
  4. Conceptul proiectului/lucrarii propuse in domeniul artelor vizuale.
  5. Detalii tehnice: descriere realizare lucrare – materiale, tehnica, dimensiune, sistem de expunere.


Programul anual MORA Emerging oferă oportunităţi de educaţie non-formală, oportunităţi de creaţie, expunere şi promovare pentru artisti tineri si aflati la debut. Este propus de grupul independent de artişti şi manageri ai Asociaţiei din Pod, iniţiatori ai programului I love Bucharest, program de artă publică şi participativă şi coordonatori ai Centrului de Artă MORA.

Viziunea Centrului de Artă MORA ca spaţiu de întalnire şi dialog între artă, cultură, educaţie, comunitate, mediu şi miză economică se bazează pe rolul esenţial al artei în dezvoltarea durabilă, ca liant al celor trei piloni de bază: economic, social şi mediu. Recunoaştem şi practicăm, prin fiecare activitate a noastră, mijloacele privilegiate ale artei şi puterea ei de informare, educaţie (non-formală), transformare şi câştig în mediul nostru social şi de afaceri.

 

Pentru mai multe detalii:

Irina Abaza

centruldearta.mora @gmail.com

0724 015 905

www.ilovebucharest.org

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!