Palatul Știrbei în Capitala Culturală Europeană

0
20

Mulți investitori își dezvoltă operațiile imobiliare (adesea abuzive) în zone așa-zis maturizate, de preferință în vecinătatea unor obiective-reper pentru oraș sau zonă. Un exemplu care ilustrează degradarea contextului și afectarea negativă a prestigiului zonei îl constituie proiectul imobiliar racordat la Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei.

 

În 2021 este din nou rândul României să pre­zinte orașe candidate pentru Capitala Culturală a continentului. Între cele peste zece propuneri se numără și București, la întrecere cu orașe precum Cluj, Timișoara, Brașov, Arad ș.a. Problema e că acesta nu în­trunește o parte dintre criteriile mo­ni­to­ri­zate de Comitetul de selecție (compus din șapte europeni și șase români). Între ele se pot enumera calitatea contextului (construit, natural și social) și absența a ce­ea ce s-ar chema „blazon“.

                       

Penurie de prestigiu

 

Spre deosebire de celelalte orașe care au un miez valoros stabilizat, în București cu greu se face diferența între zona centrală și semiperiferii. Și cum se construiește pes­te tot cu aplomb și dereglementat (de un cin­cinal nu mai există nici PUG), deli­mi­tarea de spații urbane corelate dedicate ma­­nifestărilor culturale ridică probleme. Continuându-se în aceeași manieră abor­darea orașului (așa-zis) istoric de către ad­ministrația publică, în anul de grație 2021 peisajul urban bucureștean va fi de ne­re­cu­noscut din punct de vedere identitar.

În Capitala ultimului sfert de secol pro­ducția de arhitectură a exersat, fără re­zer­ve, o libertate de expresie prea puțin an­co­rată în realitățile economice și socio-cul­turale proprii. În general, cea mai mare par­te a obiectelor, foarte diferite sub as­pectul calității, s-au plasat inadecvat în ca­drul construit existent. Drept urmare, nu nu­mai că nu s-au conturat noi spații ur­ba­nistice, dar s-au destructurat multe pia­țe­te, străzi și zone de o anumită valoare. Orașul n-a câștigat din punct de vedere al monumentalității (în ciuda dimensiunilor noilor construcții), dar a pierdut în ceea ce privește coerența și reprezentativitatea.

 

Subtilizare de identitate

                       

Problema decurge și din aceea că mulți investitori își dezvoltă operațiile imobiliare (adesea abuzive) în zone așa-zis ma­tu­ri­zate, de preferință în vecinătatea unor obi­ective-reper pentru oraș sau zonă. Se pot amin­ti turnul Bancorex lângă Palatul CEC, turnurile Millenium lipite, unul, de Ca­tedrala Sf. Iosif, celălalt, de Biserica Ar­menească, corpul de peste Casa Spiru Haret, complexul proiectat peste bazinul cu valuri artificiale al Hotelului Lido, blo­curi de apartamente pe locul Școlii lui Mir­cea Eliade, al vilei monseniorului Vla­dimir Ghica, al casei academicianului Ra­du Rosetti ș.a.m.d.

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1330/foto_derer_1.jpg

Palatul Ştirbei

 

Un exemplu care ilustrează degradarea con­textului și afectarea negativă a pres­ti­giului zonei îl constituie proiectul imo­bi­liar racordat la Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei. Proprietatea familiei Știrbei, prin­­să între o alveolă pe vechiul Pod al Mo­goșoaiei și fosta grădină dinspre Ulița Ma­nea Brutaru, a rămas unicul exemplar de palat domnesc care atestă rangul de ca­pitală voievodală a Țării Românești. (Curtea veche e în ruine, din Curtea nouă nu a rămas nimic, palatele Brâncoveanu și Stur­d­za au dispărut, reședințele Șuțu, Ghica etc. degajă un aer eminamente domestic).

 

Recuperare cu cântec

 

În baza legislației privind retrocedarea clă­dirilor naționalizate sub comunism, moș­tenitorii familiei Știrbei au solicitat retur­na­rea imobilului (palat, acareturi, gră­di­nă). Afectat de drepturi litigioase pe care nu le-au achiziționat, palatul este oferit spre vânzare. Deși monument istoric, nici Mi­nisterul Culturii, nici Primăria Mu­ni­cipiului București nu fac uz de dreptul de preemțiune! În această situație, palatul es­te cumpărat, cum-necum, de un magnat petrolist post 1989. Este perioada marilor tunuri imobiliare (2005) și proprietarul, îm­preună cu proiectanții (specializați în ar­hitectură nouă) au decis să ridice clădiri comerciale și de birouri prin exploatarea intensivă a terenului.

Concomitent cu fazele de proiectare (de la două turnuri s-a trecut la unul, care, în urma avizărilor, și-a redus treptat din înăl­ți­me), proprietarul eliberează terenul. Sunt demolate (vechiul corp de gardă dis­păruse de mult) grajdurile istorice și clă­direa cramei interbelice, din grădină ră­mâ­nând numai gropi. Agresarea com­po­nen­te­lor monumentului de categorie A s-a fă­cut cu binecuvântarea Comisiei Naționale a Monumentelor și a Ministerului Culturii (printr-un președinte, respectiv secretar de stat numiți focusat) în 2013, deși, față de momentul începerii operației, opinia publică și mediul de afaceri au evoluat net în favoarea fondului monumental.

 

Manipulare pentru avize

 

În afară de investitor și proiectanți (și, probabil, unii dintre avizatori), nimeni nu e convins că proiectul este adecvat lo­cu­lui. Prin includerea în ecuație a ma­ga­zinelor, birourilor, apartamentelor etc., ro­­lul reprezentativ al fostului palat dom­nesc este sensibil atenuat, dacă nu chiar anu­­lat. El devine un fel de anexă deco­ra­tivă a unui centru de afaceri. Prezența ga­rajului de 500 locuri va crea dificultăți im­portante în circulația din zonă, atât pe Ca­lea Victoriei, cât și pe Strada G-ral Bu­diș­teanu, bulversată deja de fluxurile ac­tua­le spre Gara de Nord. Cât privește cir­culația pietonală, spațiile posibil de re­zer­vat sunt absolut insuficiente și sub­di­men­sio­nate.

Dar volumetria, presupunând și relația nou-vechi, rămâne partea cea mai agre­sivă a proiectului. Înghesuirea ei, cu lin­gura de pantofi, trădează o mentalitate de negustor din provincie, dornic de câștig în orice condiții. Corpurile noi pun palatul într-o evidentă inferioritate care e re­flec­tată și de relația funcțională (comerț, cor­po­rații, apartamente de lux vis-à-vis de cul­tură). Nici pe străzile perimetrale (Ba­nului, dar mai ales G-ral Budișteanu) com­plexul multifuncțional nu are un impact pozitiv. Fronturile relativ unitare ale aces­teia din urmă, formate din reședințe re­prezentative de secol XIX, între care un monument (din păcate, schimonosit) și un muzeu (nefuncțional), vor fi afectate negativ din punct de vedere al înălțimii și retragerilor.

 

Model de inadecvare

 

Acest proiect, a cărui temă era discutabilă și acum un deceniu, a mers înainte din ca­u­za complicităților de breaslă și lipsei de curaj profesional ale avizatorilor. (Dovadă că au translat de la unii la alții răs­pun­derile, Agenția de Mediu și Consiliul Ge­ne­ral rămânând „urma care scapă tur­ma“!) Ca de obicei, Primăria și Ministerul Culturii s-au lăsat intimidați de „soluțiile curajoase“ prezentate de investitor și pro­iectanții săi de arhitectură nouă. Dar dacă locatarii din vecinătate și organizațiile obștești interesate de monumente ar fi constituit un grup de inițiativă care să ia sub lupă derularea lui, nu ar fi exclus un nou caz Millenium agonizând încă un nu­măr de ani.

Și atunci (din perspectiva vizitatorilor Ca­pitalei Culturale Europene din 2021), se poate pune întrebarea: ce va convinge mai bine: un „…Escu-Mall“ (al câtelea din teritoriu?), aprovizionat din abundență cu marfă occidentală, înțesat de cumpărători spilcuiți, turiști de afaceri și affaires, cor­poratiști scrobiți și de locatarii apar­ta­mentelor de lux, sau Palatul Domnesc (cu corp de gardă, grajduri și remiză de tră­suri, cramă de vinuri, inclusiv grădină), ca­re înfățișează un crâmpei din biografia unei familii aristocratice, o clipă din is­to­ria cu blazon a Bucureștilor și a acestei țări?

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!