Paralele istorice

0
48

La 29 aprilie, Franța a comemorat „Ziua amintirii victimelor deportării“, crima comisă în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu complicitatea guvernului francez. Acestei zile i s-a dat o atenție deosebită și binemeritată, pe măsura bestialității crimelor comise.

 

Noi, românii, nu putem să ne gândim decât la paralela cu „holocaustul roșu“, cealaltă mare crimă, nu mai puțin bestială, comisă după război, în anii ’50 și ’60, de comuniști, în România. Aceasta s-a caracterizat nu numai prin proporții, sute de mii de victime, dar și prin calitatea acestora. Intelectuali de mare valoare, fruntași politici, floarea ofițerimii române, preoți ortodocși, uniți sau catolici, unii bătrâni venerabili, au fost închiși, mulți murind în condiții teribile. Este suficient să parcurgem doar lista deținuților de la Sighet pentru a ne da seama de grozăvia represiunii. Acolo, dar și la Pitești, Aiud, Văcărești, Gherla și în zeci de astfel de temnițe, au zăcut și de multe ori murit în condiții atroce atâția eroi, de cele mai multe ori uitați.

 

Fiindcă, spre deosebire de lagărele naziste, se dorea o moarte lentă, mai ales a celor ce nu se temeau să le spună în față torționarilor, îndârjindu-i și mai mult, adevăruri.

 

Dar, spre deosebire de marea importanță dată zilei amintirii în Franța, o comemorare similară în România – 9 martie, ziua deținuților politici – a trecut aproape neobservată. Ar fi trebuit ca toată conducerea actuală să facă cel puțin un drum la Memorialul de la Sighet, unde să îngenuncheze cu smerenie.

 

Dar prinși între deplasări internaționale, dezbateri politice între ei și, pentru unii, afaceri lucrative, ei n-au mai avut timp pentru asemenea „fleacuri“!

 

Dinu G. Ionescu,

Aprilie 2018

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!