Parlament. Ilie Sarbu merge la Curtea de Conturi dupa ce a primit votul in plen

0
10

Cu 290 de voturi “pentru” si 108 “impotriva”, plenul reunit al Parlamentului l-a votat, miercuri, pe Ilie Sarbu in functia de vicepresedinte al Autoritatii de Audit din Curtea de Conturi si consilier de conturi.

 

Senatorii si deputatii reuniti miercuri in plen au aprobat Hotararea Parlamentului prin care fostul sef al senatorilor PSD Ilie Sarbu este numit consilier al Curtii de Conturi – vicepresedinte al Autoritatii de Audit, arata Agerpres.

 

Sarbu va ocupa functia de consilier de conturi pe durata ramasa din mandatul de noua ani inceput de Ioan Anton la 15 octombrie 2011.

 

Sarbu: Am un regret

 

Marti, Comisiile de buget-finante au avizat pozitiv propunerea ca fostul sef al senatorilor social-democrati sa ocupa functia de vicepresedinte al Autoritatii de Audit de la Curtea de Conturi.

 

Rezultatul votului din comisii a fost de 16 voturi “pentru” si 10 “impotriva”. Pentru au votat social-democratii si cei de la UDMR, in timp ce liberalii au votat impotriva.

 

„Trebuie să spun că am un regret. Pentru că o viață am fost totuși un lider important al partidului. Dar m-am gândit că pentru mine e mai bine așa”, a spus Sarbu, potrivit Digi24.

 

Fiind, zic eu, în putere, încă mai judec normal. Nu am probleme deosebite de sănătate și am spus să mă retrag într-un loc pe care îl cunosc”, a continuat fostul lider al senatorilor PSD.

 

Liberalii s-au opus

 

Alina Gorghiu a anunțat miercurea trecută că PNL se opune numirii senatorului Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, iar dacă PSD își menține această nominalizare , liberalii vor vota împotrivă.

 

"Cred că este un moment în care domnul Dragnea și PSD ar trebui să se gândească la un alt candidat, să aibă înțelepciunea să facă o altă propunere și să vină cu o persoană pregătită, cu experiență, asupra căreia să nu planeze niciun fel de suspiciuni și am convingerea că vor înțelege fără să aduc mai multe argumente poziția PNL" a declarat Gorghiu, într-o conferință de presă.

 

Ea a precizat că dacă propunerea va fi menținută liberalii vor vota împotrivă, iar în cazul în care va trece de plenul reunit va fi contestată la CCR.

 

"Dacă nu va înțelege că la Curtea de Conturi este nevoie de o persoană cu bună reputație și că în opinia fiecăruia este faptul că ar exista cel puțin o incompatibilitate morală (n.r. în cazul lui Ilie Sârbu) între calitatea de urmărit penal și cea de membru al Curții de Conturi, atunci îi informez pe cei din PSD că vom vota împotriva acestei numiri și o vom contesta la Curtea Constituțională dacă până la urmă se va face", a mai spus liderul PNL.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!