Parlament. Ioan Anton pleaca de la Curtea de Conturi. Ilie Sarbu se pregateste de functie

0
8

Parlamentul l-a revocat miercuri pe Ioan Anton din funcția de consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit, după ce Curtea Constituțională a decis în 2014 că numirea este neconstituțională. Se pregateste preluarea functiei de catre fostul lider al senatorilor PSD Ilie Sarbu.

Anton a fost votat prin hotărâre a Parlamentului în 2011, pentru un mandat de nouă ani (prin Constituție, acesta nu poate fi reânnoit sau prelungit).

 

Curtea Constituțională a decis în octombrie 2014 că hotărârea Parlamentului este neconstituțională  deoarece Anton a fost numit vicepreședinte al Autorității de Audit, deși acesta mai îndeplinise anterior funcția de consilier de conturi timp de trei ani.

 

Azi, plenul Parlamentului l-a revocat din funcție: "Membrii celor patru comisii sesizate au constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru revocarea din funcție a lui Ioan Anton", se arată în raportul Comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților, citat de Agerpres.

 

Marti, DNA a confirmat ziarului România Liberă că dosarul lui Ilie Sârbu, urmărit penal în dosarul retrocedărilor ilegale, cu un prejudiciu de peste 303 milioane de euro, nu a fost închis. In aceste conditii, arata sursa citata, numirea lui Sarbu în funcția de vicepreședinte la Curtea de Conturi ar fi ilegală.
 

Sarbu, de la Senat la Curtea de Conturi

Ilie Sârbu, fostul lider al senatorilor PSD, ar urma să fie nominalizat de PSD pentru postul de vicepreşedinte la Curtea de Conturi, dupa ce Comisia pentru buget din Senat şi Comisia juridică din Camera Deputaţilor au aprobat, luni, propunerea unui proiect de hotărâre prin care să solicite plenului reunit revocarea mandatului lui Ioan Anton de la Curtea de Conturi, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, din urmă cu un an de zile.

 

La începutul sesiunii parlamentare, senatorul PSD a declarat că se retrage complet din politică şi va demisiona atât din partid, cât şi din Senat, în pregătirea votului din Parlament prin care ar urma să preia o funcţie de vicepreşedinte al Curţii de Conturi.
 

Opozitia nu-l vrea pe Sarbu

"Cred că este un moment în care domnul Dragnea și PSD ar trebui să se gândească la un alt candidat, să aibă înțelepciunea să facă o altă propunere și să vină cu o persoană pregătită, cu experiență, asupra căreia să nu planeze niciun fel de suspiciuni și am convingerea că vor înțelege fără să aduc mai multe argumente poziția PNL" a declarat Gorghiu, într-o conferință de presă, citată de Agerpres.

 

Ea a precizat că dacă propunerea va fi menținută liberalii vor vota împotrivă, iar în cazul în care va trece de plenul reunit va fi contestată la CCR.

 

"Dacă nu va înțelege că la Curtea de Conturi este nevoie de o persoană cu bună reputație și că în opinia fiecăruia este faptul că ar exista cel puțin o incompatibilitate morală (n.r. în cazul lui Ilie Sârbu) între calitatea de urmărit penal și cea de membru al Curții de Conturi, atunci îi informez pe cei din PSD că vom vota împotriva acestei numiri și o vom contesta la Curtea Constituțională dacă până la urmă se va face", a mai spus liderul PNL.
 

Urmarit penal

Ilie Sârbu este urmărit penal în dosarul disjuns din dosarul despăgubirilor ilegale, în care Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată.

 

În acest dosar au fost trimiși în judecată și fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei, parlamentarii Ioan Adam și Tudor Chiuariu și alți inculpați pentru fapte privind retrocedarea unor mari suprafețe de pădure. 

 

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

 

În acest dosar, Viorel Hrebenciuc este cercetat în continuare într-un dosar desprins din cel al retrocedărilor, pentru instigarea deputaţilor Ilie Sârbu şi Dan Şova la traficarea influenţei şi instigare la cumpărare de influenţă a lui Dan Şova.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!