Plângeri împotriva cancelarului german Angela Merkel pentru înaltă trădare

0
5

Peste 1.000 de plângeri pentru înaltă trădare au fost depuse împotriva cancelarului german Angela Merkel de la începutul crizei refugiaților în 2015, provenind din partea unor simpatizanți ai Alternativei pentru Germania (AfD, dreapta radicală, partid populist și antiimigrație), relatează AFP.

 

 

 

"Plângerile împotriva cancelarului s-au dovedit a fi nefondate", a declarat Frauke Kähler, purtătoare de cuvânt a Parchetului din Karlsruhe (sud-vest) — având competențe în această chestiune — pentru ziarul Mannheimer Morgen, transmite Agerpres.

 

Simpatizanți și militanți ai AfD reproșează liderei conservatoare că a deschis porțile Germaniei într-un mod necontrolat la peste un milion de migranți în 2015 și 2016.

 

În campanie pentru cel de-al patrulea mandat de cancelar la alegerile parlamentare din 24 septembrie, Angela Merkel este cu regularitate criticată pe acest subiect în cadrul deplasărilor sale în regiuni din fosta RDG (Republica Democrată Germană), unde AfD se bucură de popularitate.

 

La Bitterfeld-Wolfen (est), Merkel a fost puternic contestată marți seara: "Afară! Afară!". Acest oraș este un fief al AfD, care a obținut 31,9% din voturi în alegerile regionale de anul trecut.

 

Ulterior, la un miting la Brandenburg an der Havel, cancelarul german a fost de asemenea contestată, unii dintre manifestanți agitând pancarte cu înscrisul "Merkel trebuie să plece!"

 

Pe scenă, ea a insistat că "nu prin strigăte, ci discutând" se pot rezolva problemele.

 

AfD, în declin în vara anului 2015, a cunoscut o ascensiune în urma sosirii a sute de mii de migranți, mulți dintre ei din țări musulmane.

 

Acest partid care flirtează cu extremismul și xenofobia este creditat cu între 8% și 9% din intențiile de vot pentru alegerile legislative, după ce ajunsese la un procent de 15% în 2016.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!