PNL, dupa demisia lui Vasile Blaga: Cine va prelua functia de co-presedinte al partidului?

0
7

Demisia lui Vasile Blaga din PNL a dat frau liber speculatiilor despre o eventuala noua directie a partidului, fiind vehiculate mai multe nume care ar putea prelua functia de co-presedinte al PNL. Liberalii au anuntat imediat dupa demisia lui Blaga ca in zilele urmatoare va fi organizata o reuniune a conducerii partidului pentru a stabili cea mai buna directie de urmat.

 

Liderii de filiale PNL se vor intalni maine pentru a se pune de acord in privinta schimbarilor care urmeaza sa aiba loc in partid. Liberalii se vor intalni saptamana viitoare intr-un Birou Politic National pentru a aproba schimbarile decise.

 

Varianta unui presedinte unic al partidului, functie care ar urma sa fie ocupata de Alina Gorghiu, este putin probabila. Cristina Trăilă, secretar executiv al PNL a anuntat astazi ca viitorul copresedinte al partidului va fi unul dintre prim-vicepresedintii fostului PDL, anunta News.ro.

 

Cei care au ocupat functia de prim-vicepresedintii ai fostului PDL sunt Adriana Saftoiu, Catalin Predoiu, Gheorghe Flutur si Anca Boagiu.

 

Conform unor surse din PNL citate de Mediafax, Vasile Blaga ar dori ca functia de co-presedinte sa fie ocupata de Adriana Saftoiu.

 

Catalin Predoiu a respins informatiile legate de faptul ca ar fi refuzat oferta lui Vasile Blaga de a prelua functia de co-presedinte al partidului: "Dezmint stirea falsa aparuta pe siteul ”stiripesurse.ro” cum ca as fi refuzat o presupusa oferta facuta de dl. Vasile Blaga. E complet fals. E adevarat ca nu am solicitat si nu am cerut vreo pozitie in partid, dar este complet neadevarat ca am refuzat vreodata ceva ce mi-a cerut partidul."

 

Teodor Stolojan a cerut liberalilor, intr-un interviu pentru RFI, sa desemneze cat mai repede un al doilea co-presedinte al partidului: "PNL-ul să desemneze foarte urgent cel de-al doilea copreşedinte, potrivit prevederilor din Statut. În Statut se arată foarte limpede, când intervine demisia unuia dintre cei doi copreşedinţi, se alege un alt copreşedinte. Vom avea sâmbătă o şedinţă pe această temă. Au fost diferite păreri exprimate de câte un membru al partidului sau altul, dar vom aplica prevederile Statutului".

 

Vasile Blaga a demisionat miercuri din PNL fiind pus sub control judiciar de procurorii DNA, acestia incepand urmărirea sa penala pentru trafic de influență. In acest dosar sunt urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Brună Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit de la Gheorghe Stefan, prin interpusi, suma de 700.000 de euro.

 

Partidul Național Liberal a anuntat, in urma demisiei lui Vasile Blaga, ca acesta nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile care vor avea loc in luna decembrie. PNL a transmis că Vasile Blaga "l-a informat pe președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, că nu își va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar."

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!