Ponta, despre procedura prin care DNA a cerut inscrisuri din Parlament: Senatorii nu sunt angajatii unui procuror

0
5

Premierul Victor Ponta a declarat dumincă, într-un interviu acordat Antena 3, că cererea procurorului DNA adresată Senatului pentru înscrisurile legate de votul în diferite cazuri încalcă procedura și a dezvăluit că i-a atras atenția în acest sens ministrului Justiției, care i-a promis că va discuta cu procurorul general.

 

"Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat, că miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru. Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. "Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii" şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului", a spus Ponta la Antena 3, citat de Mediafax.

 

Premierul nu a menționat la ce caz s-a referit, dar anul acesta a fost vorba doar de două cereri de acest gen, ambecererile adresate Senatului în legătură cu ridicarea imunității lui Dan Șova.

 

În privina ambelor, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că că nu respectă regulile procedurale privind relaţiile instituţionale între Senat şi Justiţie.

 

Reamintim ca, pe data de 25 martie, senatorii au votat cererea procurorilor de arestare a senatorului Dan Sova, care a întrunit 79 de voturi “pentru”, 67 de voturi “împotrivă” și 5 anulate.

 

Cererea a fost respinsă, pe motiv că nu a întrunit jumătate din numărul total al senatorilor. Senatul nu a mai emis o hotărâre, care sa poata fi ulterior atacată la Curtea Constituțională.

 

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională, invocând absența unei hotărâri pronunțate de Senat după votul în cazul Șova. CCR a decis că Senatul are obligatia de a redacta hotărârea, de a o comunica și de a o publica în Monitorul Oficial.

 

Daca hotarerea ce va fi redactata va preciza ca a fost vot impotriva ridicarii imunitatii, PNL a anuntat ca o va ataca la CCR.

 

Anul trecut, o cerere asemănătoare a fost făcută de DNA pentru documente de la  Senat si Camera Deputatilor, pentru a verifica daca Ordonanta de Urgenta privind modificarea structurii si organizarii ASF s-a facut in interesul unor persoane, asa cum acuza procurorii anticoruptie in cazul in care Camera Deputatilor a refuzat ridicarea imunitatii fostului ministru de Finante Daniel Chitoiu. 

 

Despre criticarea justiției – DNA e confundată cu divinitatea

Întrebat ce a vrut să spună că va guverna "cât va fi voia DNA-ului", Ponta a explicat: “Voiam sa spun voia Domnului. DNA e confundat cu divinitatea pentru ca nu poate fi criticat. Orice poate fi criticat intr-o democratie. Nu se va schimba majoritatea parlamentara pana in 2016. Cei de la PNL in fiecare zi anuntau ca au majoritate. Nu mai crede nimeni la un moment dat. Daca vom avea majoritate pana in 2016 intentionam sa ramanem la guvernare”.

 

Ponta s-a arătat intrigat că nimeni nu are voie să critice justiția, considerând că interdicția produce discriminare.

 

“Mie mi se pare această nouă tendinţă "domn’e, nu are nimeni voie să scoată un cuvânt despre justiţie"… atunci nu avem voie să criticăm nici Parlamentul, nici Guvernul, că sunt trei puteri în această ţară, teoretic şi constituţional – Justiţia, Legislativul şi Executivul. Păi, pe ăştia doi de ce avem voie să-i criticăm şi pe al treilea nu ?

N-am voie eu ca prim-ministru, repet, şi respect această interdicţie, autoasumată. Nu e bine ca preşedintele ţării să o facă sau, nu ştiu, comisarul european din partea României. Dar ceilalţi ? Şi Biserica avem voie să o criticăm dacă ni se pare ceva rău, nu ? Orice ai voie, aşa că aş vrea ca aceste trei puteri în stat să fie cu adevărat egale", a spus Ponta la Antena 3, citat de Mediafax.

 

În realitate, nu există o astfel de interdicție, ci doar de a face declarații ce aduc atingere independenței justiției.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!