Post-scriptum la desantul franco-german la Washington

0
240

Atitudinea președintelui Trump ar putea duce la o creștere accentuată a sentimentelor antiamericane în Europa, un proces care poate provoca fracturi ireversibile la nivelul Vestului.

 

Care e starea relațiilor transatlantice după desantul franco-german de la Washington? În mare, la fel, adică destul de proastă, în ciuda pompei, îmbrățișărilor și lungilor strângeri de mână care au marcat întâlnirea dintre Emmanuel Macron și Donald Trump și a atmosferei mai cordiale ca în trecut a celei dintre președintele american și Angela Merkel. Pentru că pe fond nu s-a obținut mai nimic semnificativ în cele două chestiuni-cheie care au dominat agenda de discuții: împiedicarea ieșirii SUA din acordul prin care Iranul s-a angajat să renunțe la programul nuclear; renunțarea la barierele tarifare punitive introduse de americani la importurile de oțel și aluminiu din UE.

 

E drept, Casa Albă a anunțat între timp că prelungește până la 1 iunie termenul până la care exceptează UE de noile tarife. Însă măsura nu a fost primită cu entuziasm la Bru­xelles, care dorește o exceptare permanentă și a anunțat că UE nu este dispusă să o facă cu „pistolul la tâmplă“. Iar în ceea ce privește Iranul se pare că nimeni, inclusiv Macron și Merkel după întâlnirile cu Trump, nu-și mai face iluzii că pe 12 mai el nu va anunța denunțarea acordului de către SUA. Cei doi lideri europeni au încercat să-l convingă pe președintele american să rămână în acord, dar să avanseze un demers comun de extindere a acestuia care să abordeze și aspectele considerate critice neacoperite. Toate semnalele, ultimele fiind declarațiile făcute de noul secretar de stat, Mike Pompeo, la Bruxelles și la Ierusalim, indică faptul că Donald Trump nu va ține cont nici de oferta de colaborare pe această direcție înaintată de Macron, nici de părerea celor care cred că un demers în comun cu aliații europeni ar semnala „un front occidental unit împotriva revanșismului rusesc și a imperialismului iranian“.

 

Ecourile după cele două vizite au fost contradictorii. Unii le-au apreciat, considerându-le parte a unui efort lăudabil de a menține totuși legăturile transtlantice la un nivel rezonabil, deși așteptările erau destul de pesimiste în privința unor rezultate concrete. Jeffrey Rathke, directorul adjunct al programului pentru Europa de la CSIS (Centrul Internațional de Studii Strategice), este de părere că și Macron, și Merkel pleacă de la o viziune pe termen lung și, în ciuda nemulțumirilor față de linia adoptată la Washington, au dorit să-și expună poziția și să explice interlocutorului lor consecințele deciziilor sale. Alții, precum Jeremy Shapiro, un fost înalt oficial la Departamentul de Stat, sunt mai degrabă critici. El crede că cei doi lideri europeni văd în relațiile cu președintele american un scop în sine, ceea ce i-a pus din start într-o poziție de negociere slabă. „Ei continuă să plece de la ideea că adulții din sistem vor tempera cumva puseele negative ale președintelui.“ Însă, crede el, această teorie devine tot mai „fragilă“. „Adulții sunt concediați, fiind înlocuiți de consilieri gata să se plieze imediat la dorințele lui Trump.“ Un exemplu fiind plecarea generalului McMaster și venirea lui John Bolton. Ceea ce rămâne, dincolo de marea, calda camaraderie afișată de Macron-Trump, este „imaginea slăbiciunii Europei“.

 

Indiferent dacă agreăm sau nu acest punct de vedere, s-a văzut și cu acest prilej, la fel ca la întâlnirea anterioară cu premierul nipon Shinzo Abe, pe care în final l-a pus într-o situație umilitoare, cu ecouri negative în presa japoneză, că Donald Trump nu pune mare preț pe alianțele tradiționale construite de SUA în perioada postbelică. El nu face, în fapt, o distincție netă între un lider ca Xi Jinping, pe care l-a lăudat entuziast în cursul întâlnirilor cu Macron și Merkel, și liderii unor aliați apropiați. Plecând mai ales de la elemente care țin de balanța schimburilor comerciale reciproce, mai ales pe relația cu UE, Japonia sau Coreea de Sud, el a ținut să precizeze în repetate rânduri că „sunt aliați care tratează America mai rău decât o fac dușmanii acesteia“.

 

Întrebarea este: ce șanse au alianțele occidentale să reziste la acest asalt? Maniera retorică abrazivă a actualului președinte, ale cărui reproșuri nu sunt neapărat neadevărate, a împins lucrurile pe un teritoriu cu totul nou. Charles Kupchan, un cunoscut expert în geopolitică, fost membru în Consiliul Național de Securitate în perioada Obama, crede că acest tip de atitudine va duce inevitabil la o creștere și mai accentuată a sentimentelor antiamericane în Europa și Japonia, un proces care riscă să provoace fracturi ireversibile în spațiul occidental. Iar pe acest fond sugestii ca aceea a președintelui Comisiei Europene, care era de părere că nu poate exista nici o agendă europeană de securitate fără Rusia, pot câștiga teren. //

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!