Premierul Ponta: Am discutat cu presedintele despre dosarul meu si cred ca greseste

0
11

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, la Antena 3, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre dosarul său în care a fost trimis în judecată și crede că șeful statului greșește și “poate chiar influenteaza justitia”.

Premierul Victor Ponta a declarat că relațiile pe care le are cu președintele României, Klaus Iohannis, nu funcționează așa trebuie și așa cum și-ar dori.

"Nu funcționează așa cum trebuie și cum mi-aș dori. (…) N-am chestiuni personale, nu gândesc cu ficatul, cum se spune. Îmi fac treaba, îi pun președintelui la dispoziție ceea ce poate pune la dispoziție Guvernul. Ne batem împreună cât putem pentru interesele României", a spus Ponta la Antena 3.

"Cu cât vorbeşte mai puţin despre dosarul meu, cu atât mai puţin poate exista impresia că are vreo legătură. Pana la urma treaba presedintelui nu este dosarul. Cred ca greseste (…) poate chiar influenteaza justitia. La fel cum a gresit inainte de a pleca la New York ca o sa treaca motiunea. Presedintele Romaniei din momentul in care este ales trebuie sa ramana presedintele Romaniei. Nu poti sa ramai presedintele unui partid", a spus Victor Ponta.

Premierul a precizat că a discutat cu Iohannis despre situatia sa: "Da, la un moment dat i-am spus. Nimic… a ascultat. La momentul ala privind expertiza facuta in dosar am aratat ca au fost platite toate taxele. (…) Nici nu trebuia sa comenteze. Cred ca sunt foarte multe lucruri pe care le are presedintele pe care le am eu de facut, Parlamentul pentru ca sa ne bagam in treburile altuia".

Despre moțiunea de cenzură

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură ce va fi dezbătută şi votată marţi în Parlament, Ponta a spus că nu este de dorit o criză politică.

"Nu e de dorit o criză politică(…). Eu am încercat, şi rezultatele o spun, să-mi fac munca mea de prim-ministru care înseamnă funcţionarea instituţiilor parlamentare, salariile, pensiile, economia. Nu pretind şi nici nu vreau să fac tot în România", a spus Ponta.

Ponta a făcut trimitere la o situație similară a președintelui Iohannis care era sub ancheta când candida la alegerile prezidențiale din 2014: "E profund incorect. Ca testele alea de poluare a mediului ale lui Volkswagen, asa e si domnul Klaus Iohannis. Domnia sa candida la functia sa de presedinte a Romaniei cu un proces in instanta. Ideea este ca ne aflam intr-adevar intr-o situatie speciala. Dincolo de lucrurile bune avem niste rpovocari in acest moment. O sa primim refugiati, e o decizie a UE. Moldova este din punct de vedere financiar la limita si avem obligatia sa o ajutam. In aceste conditii cu un guvern care totusi(…) e bun, sa intram intr-o noua criza politica pentru ca presedintele vrea guvernul sau. Sa aiba guvernul sau, ca domnul Basescu in 2010."

Despre dosarul său penal

"Sunt foarte hotarat sa-mi duc crucea. Eu n-am o insistenta sa raman la putere. Am zis-o din vara. Teamă nu mi-e. Sunt pregatit sa-mi fac treaba cat mai bine si sigur, o sa suport si consecintele.

Ma duc in fata judecatorilor, imi spun punctul de vedere. Eu am avut intotdeauna intentii bune si normale pentru ceea ce se intampla in Romania. Nu vreau sa deschid din nou discutia despre subiecte din trecut. Am atatea de facut (…) sunt 1000 de lucruri de facut intr-o zi. Inca nu e momentul sa ma uit inapoi, trebuie sa ma uit inainte."

Despre Alina Gorghiu

Premierul a răspuns şi atacurilor lansate de Alina Gorghiu. Întrebat astfel  dacă are un meci cu aceasta, premierul a răspuns: "Nu! Mi se pare ridicolă". "Dacă marea reformă a clasei politice româneşti duce la domnul Blaga şi la doamna Gorghiu, daţi-mi voie să cred că e ridicol", a spus Ponta.

Victor Ponta a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane, în dosarul Rovinari-Turceni, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel".

Deputaţii şi senatorii se vor reuni, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. În paralel, liberalii vor organiza un miting în Parcul Izvor, la care se aşteaptă să participe peste 10.000 oameni.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!