Premierul Ponta, despre Gheorghe Nichita: Nu stiam ca esti arestat preventiv pentru spionarea unei iubite

0
12

Premierul Victor Ponta a spus ca nu stia ca poate fi dispusa arestarea preventiva pentru “spionarea unei iubite”, cu referire la cazul primarului din Iasi, Gheorghe Nichita. Liderul social-democrat a subliniat ca rezolutia PSD privind retragerea functiei de partid pentru o persoana aflata in atentia Justitiei se aplica in toate cazurile.

"Cu siguranta, Rezolutia se aplica la absolut oricine. Se pune doar problema, in general, daca si pentru ce fapte arestam preventiv oamenii. Eu nu stiu despre ce e vorba in dosar, dar, dupa spionarea unei iubite, nu stiam ca pentru asta esti arestat preventiv. Ca sa nu spionezi o alta iubita sau de ce ?", a afirmat Ponta la B1 TV, potrivit HotNews.

Gheorghe Nichita a fost ridicat joi de procurorii anticorupţie de la vila sa din Copou şi adus la Bucureşti pentru audieri. După mai mult de şapte ore de audieri, el a fost reţinut, fiind suspectat de abuz în serviciu. A fost prezentat pentru mandat de arestare, dar Tribunalului Municipiului București a decis că Nichita poate fi cercetat în libertate, sub control judiciar.

Adina Samson, şefa unui serviciu din Primăria Iaşi, în vârstă de 33 de ani, cu care Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, este cea care l-ar fi denunţat pe Gheorghe Nichita la DNA, după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească.

Potrivit stenogramelor de la dosar, Nichita ar fi folosit angajați ai poliției locale, dar și membri ai clanului Cordunenilor, pentru a-și urmări iubita și pentru a-i amenința pe rivalii primarului.

Pe 24 aprilie 2015, potrivit documentelor DNA, Nichita l-a contactat pe Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în Poliţia Locală Iaşi, căruia i-a solicitat ca în zilele următoare să desfăşoare activitate de supraveghere a Adinei Samson (iubita primarului Gheorghe Nichita) şi, în acest sens, să fie sporite efectivele în teren, întrucât aceasta trebuia să întâlnească cu un bărbat care venea în România cu avionul.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!