Președintele CE, Juncker: Schemă de redistribuire a refugiatilor. Prioritara e umanitatea

0
5

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a început prezentarea anuala privind starea Uniunii Europene, unul dintre principalele subiecte ale acestui discurs fiind cel al cotelor obligatorii ce vor fi impuse statelor membre ale UE pentru preluarea refugiaților, în următorii doi ani.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a început discursul annual privind starea Uniunii, discurs în cadrul căruia vom afla cotele ce vor fi impuse statelor membre pentru preluarea refugiaților, în următorii doi ani.

 

Vă prezentăm fragmente din discursul președintelui CE, de pe LiveTextulEurActiv:

 

Prioritatea trebuie sa fie umanitatea

 

  • Aceste vremuri nu sunt cele de „business as usual”.
  • Prioritatea astăzi este și trebuie să fie criza refugiaților. De la începutul anului, circa 500.000 de oameni au ajuns în UE. Oamenii fug de războiul din Siria, de ISIS și din Eritrea. Cele mai afectate state sunt Grecia și Italia.
  • Cifrele sunt impresionante, iar pe unii îi sperie. E însă vremea acțiunii curajoase din partea Uniunii Europene.
  • Prioritatea trebuie să fie umanitatea și corectitudinea istorică. Toți trebuie să ne amintim că Europa este un continent unde aproape toți am fost odată refugiați. Milioane de europeni au fugit de război și persecutare, de dictaturi.
  • Suntem de prea puține ori mândri de istoria noastră de europeni și de construcția europeană. Astăzi, UE este considerată un loc de refugiu și exil. Asta e motiv de mândrie, nu de teamă.
  • Atâta vreme cât nu va fi pace în Siria și Irak, criza refugiaților nu se va termina. Putem ridica garduri, dar asta nu ajută la nimic. Nu există preț pe care nu l-ați plăti dacă ați fi în situația acelor oameni.
  • E adevărat că nu îi putem primi pe toți cei care fug de război. Ei reprezintă însă 0,11% din întreaga populație europeană.
  • Luptăm împotriva ISIS, dar de ce nu vrem să îi acceptăm pe cei care fug de ISIS?

 

Statele membre trebuie sa respecte standardele europene

 

  • Am arătat prea mult cu degetul în ultimele săptămâni. State membre s-au acuzat reciproc că nu fac destul și au acuzat Bruxelles-ul de lipsă de acțiune.
  • Acum avem standarde comune apropo de cum primim azilanți.
  • Dar aceste standarde trebuie implementate peste tot și respectate în practica europeană. Înainte de vară, Comisia a început 32 de proceduri de infingement împotriva unor state membre pentru că nu implementează deciziile europene.
  • Alte proceduri de infringement vor urma în zilele următoare.
  • 122.000 de vieți au fost salvate prin triplarea prezenței noastre pe mare. Fiecare viață pierdută e una prea mult, dar am sporit eforturile de salvare cu 250%.
  • Aș vrea să laud eforturile Turciei, Iordaniei și Libanului. Aceste state, mult mai sărace decât noi, fac eforturi pe care trebuie să le recunoaștem ca atare.

 

UE propune un mecanism obligatoriu de relocare a refugiatilor

 

  • Încă din mai am propus un mecanism de relocare a 40.000 de refugiați. Astăzi propunem un alt mecanism obligatoriu de relocare de urgență de încă 120.000 de refugiați (în total 160.000 refugiați)
  • Cerem statelor membre să adopte aceste cote obligatorii la Consiliul JAI din 14 septembrie.
  • De data aceasta, toate statele trebuie să tragă în aceeași direcție. Fără poezii, fără discursuri. Vorbim despre ființe umane, iar aceeași situație s-ar putea să fie în Ucraina mâine. Nu avem voie să facem selecție pe criterii religioase sau de etnie.
  • Sigur, relocarea nu este unica soluție. De aceea, Comisia propune astăzi o listă comună de „state sigure de origine” pentru a accelera procedura de azil.
  • E momentul să schimbăm fundamental și Convenția de la Dublin: avem nevoie de mai multă coeziune și solidaritate
  • Propunem un mecanism permanent de relocare pentru a răspunde mai rapid pe viitor unor astfel de crize. O politică comună trebuie să includă și politici comune de integrare în statele unde refugiați primesc azil
  • Susțin cu tărie dreptul la muncă pentru azilanți în timp ce aplicația lor este procesată. Munca ține de demnitate, așa că trebuie schimbate legislațiile naționale pentru ca aceștia să poată munci încă din prima zi.

 

                                                        Migranti sirieni ajunsi in Germania

 

Despre spatiul Schengen si Frontex

  • Am eliminat controlul la granițe în interiorul spațiului Schengen, iar spațiul Schengen nu va dispărea. Însă cealaltă față a monedei este că trebuie să lucrăm împreună pentru a proteja granițele exterioare.
  •  Acordul Schengen nu va fi abolit în mandatul acestei Comisii. 
  • Frontex trebuie transformat într-o pază de frontieră și coastă comună a Europei. Asta va costa bani, dar analizăm posibilitatea.
  • Trebuie să deschidem și canale sigure și legale de migrație. Dar asta nu va ajuta la rezolvarea crizei actuale. Trebuie să existe cote deschise și legale pentru a descuraja traficul. Suntem un continent ce îmbătrânește. Migrația trebuie să devină dintr-o problemă într-o resursă.
  • Propunem constituirea unui fond de urgență în valoare de 1,8 miliarde de euro pentru statele din Sahel și Nordul Africii. Mă aștept ca toate statele să contribuie.
  • Nu vreau să las impresia că această criză se va sfârși în curând. Europa înseamnă studenții din gările din Munchen și Passau care îi primesc cu aplauze pe refugiați. Europa în care vreau să trăiesc înseamnă oamenii care sunt dispuși să ajute. Nu vreau să trăiesc într-o Europă care nu vrea să ajute. Contez pe voi, pe toate statele membre, în acest sens.

Alte declarații pe alte teme: 

 

  • Aș vrea să aduc în discuție și situația Greciei, țară care îmi este foarte aproape de suflet

 

  • Comisia a fost ținta unor atacuri din partea unor state membre, care nu au fost dispuse să participe la găsirea unor soluții pentru a ajuta această țară. Comisia trebuie să susțină Grecia, pentru că, în caz contrar, ar fi un semn de slăbiciune.

 

  • Este absolut esențial să susținem că prăbușirea Greciei nu este o opțiune. I-am spus premierului grec Alexis Tsipras că nu sunt un magician, nu îi putem susține cu orice cost.

 

  • Am convenit asupra unui program și aș vrea ca acesta să fie respectat și toate viitoarele guverne de la Atena. În trecut, autoritățile elene au fost ignorate propunerile noastre.

 

  • Astăzi, 35 miliarde de euro au fost alocate pentru a asigura creșterea economică în Grecia și aș vrea ca această ofertă să fie respectată și acceptată ca atare în Grecia. Criza nu s-a încheiat, desigur.

 

  • Rata șomajului în Grecia este la un nivel inacceptabil, în condițiile în care dreptul la muncă este extrem de important.

 

  • Vom lansa în viitorul apropiat un program detaliat și cred că toți cei implicați trebuie să depună eforturi pentru a-l pune în aplicare.

 

  • Ucraina trebuie să primească ridicarea vizelor turistice anul acesta.

 

  • Securitatea și granițele UE sunt de neatins și aș vrea ca acest lucru să fie bine înțeles la Moscova.Țările baltice și Polonia sunt membri importanți ai UE și trebuie să îi protejăm.

 

  • Aș vrea să distribui o broșură pe problema schimbărilor de climă, pentru că acestea reprezintă un subiect extrem de important. E posibil ca, în viitor, să ne confruntăm cu un val de refugiați din această cauză.

 

  • Europa nu este neutră pe acest subiect și trebuie să fie un model pentru alții.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!