Presedintele Ucrainei acuza prezenta a peste 9.000 de militari rusi pe teritoriul tarii sale

0
10

Peste 9.000 de militari rusi s-ar afla pe teritoriul Ucrainei, in zona separatista din est. Afirmatia ii apartine liderului de la Kiev, Petro Porosenko, potrivit AFP, citata de Mediafax.

"Avem peste 9.000 de militari ai Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, cu peste 500 de tancuri, piese de artilerie grea şi transportoare de trupe", a declarat Poroşenko la Forumul economic mondial, desfăşurat în oraşul elveţian Davos.

"Promit că va exista o situaţie clară şi stabilă în Ucraina dacă Rusia va aplica Acordul de la Minsk, care prevede închiderea frontierei ruso-ucrainene şi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean", a adăugat Poroşenko.

Liderul ucrainean vorbeste si despre solutiile in privinta crizei din estul tarii, facand referire la “incetarea aprovizionarii cu armament, retragerea trupelor si inchiderea frontierei”.

“Este un plan de pace foarte simplu”, a subliniat Porosenko.

Armata ucraineană a anunţat marţi că a fost atacată direct de militari ruşi care ajută insurgenţii separatişti din sud-estul Ucrainei.

Administraţia prooccidentală de la Kiev a afirmat luni că aproximativ 700 de militari ruşi au pătruns pe teritoriul Ucrainei. Kievul şi NATO au acuzat Rusia de multe ori că a trimis militari pentru susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei. Moscova a respins toate acuzatiile.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!