Proiectul de europenizare a Balcanilor

0
7

Pe 17 februarie 2008, in Europa a aparut un nou stat, Kosovo, situat in imediata vecinatate a UE. Ministrii de Externe ai celor 27 de state membre ale UE s-au intalnit a doua zi la Bruxelles pentru a lua o pozitie comuna cu privire la actul unilateral al autoritatilor de la Pristina. La 20 februarie, trei dintre cele mai importante institutii ale UE (Parlamentul, Comisia si Consiliul de Ministri) au dezbatut in comun noua situatie aparuta in Balcani. Angajamentul UE de a contribui la stabilizarea Balcanilor de Vest prin trimiterea unei forte a Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA), numirea unui Reprezentant Special al UE in Kosovo si cooperarea cu KFOR, ONU, OSCE si alti actori internationali erau aspecte deja cunoscute cu privire la planurile de viitor ale Uniunii in legatura cu acesta regiune. Ceee ce se astepta era o hotarare care sa clarifice situatia creata de pozitiile diferite pe care statele membre le asumasera in legatura cu proclamarea independentei Kosovo inaintea datei de 17 februarie. Finalul reuniunii CAGRE (Consiliul Afaceri Generale si Relatii Externe al UE) a adus o declaratie care permite "fiecarui stat membru sa decida conform practicii dreptului national si international cu privire la relatiile pe care le vor intretine cu Kosovo". Intalnirea de la 20 februarie a reafirmat angajamentele asumate de Uniune prin Agenda Thessaloniki 2003 (integrarea Balcanilor de Vest in UE) si a facut precizari suplimentare cu privire la modul in care schimbarea aparuta legata de statutul Kosovo trebuie interpretata pe viitor. In acest sens, Dimitrij Rupel, presedintele Consiliului de Ministri, a precizat ca "situatia Kosovo este unica, deoarece comunitatea internationala a transformat pentru 9 ani aceasta provincie intr-un protectorat din motive umanitare". Asa cum era de asteptat, statele UE s-au impartit in doua tabere: cele care recunosc independenta provinciei din sudul Serbiei si cele care se opun actului de la Pristina.

Prin scrisoarea adresata lui Fatmir Sejdiu, presedintele kosovar, la 18 februarie, Franta a dat tonul actelor de recunoastere a independentei Kosovo. Nicolas Sarkozy, presedintele francez, anunta ca Franta "recunoaste Kosovo ca stat independent si suveran" si isi exprima speranta ca "cele doua tari vor dezvolta relatii nu doar in plan politic, ci si in domeniile cultural, universitar si economic". Declaratii asemanatoare au venit in zilele urmatoare si de la Londra, Berlin, Roma sau din capitalele celor trei Republici Baltice. Nota comuna a acestor state este aceea ca provincia Kosovo trebuie sa fie un stat independent, pentru ca planurile UE in legatura cu Balcanii de Vest sa poata fi puse in aplicare. Pentru toate aceste state, chestiunea Kosovo este legata doar de stabilitatea regionala a Europei. Pentru celalalt grup de membri ai UE, independenta albanezilor din Kosovo are implicatii interne, motiv pentru care este vazuta cu neliniste. Ungurii din Slovacia sau Romania, turcii din Bulgaria sau Republica Turca a Ciprului de Nord (RTCN), bascii si catalanii din Spania ar putea utiliza Kosovo ca precedent pentru reconsiderarea relatiilor cu autoritatile statelor respective. Si acest grup al statelor care nu au recunoscut statutul de independenta al Kosovo este divizat. De o parte a baricadei s-au plasat cele care sunt in expectativa si care, dupa cum spunea Jan Kubis, ministrul de Externe al Slovaciei, "vor mai intai sa afle ce se va intampla in regiune, ce se va intampla in Kosovo. Vor sa vada si reactiile comunitatii internationale". Slovacia si Grecia au adoptat aceasta pozitie. De cealalta parte a baricadei s-au pozitionat Cipru, Romania si Spania, singurele state care au spus un "nu" hotarat unui viitor al independentei pentru Kosovo. Erato Kozakou-Marcoullis, ministrul de Externe al Ciprului, a afirmat ca "nu vom recunoaste niciodata independenta Kosovo", pe care a calificat-o ca o nulitate juridica si o incalcare a suveranitatii teritoriului Serbiei. José Luis Rodriguez Zapatero, premierul spaniol, a apreciat ca actul de la Pristina nu este "judicios". Bucurestiul a mers si mai departe. Dupa ce presedintele Basescu a anuntat nerecunosterea independentei Kosovo invocand motive care tin de suveranitatea si integritatea teritoriala a Serbiei sau drepturile minoritatilor, membrii parlamentului au adoptat o Declaratie de respingere a independentei provinciei.

 

UE gestioneaza criza

 

Pe fond, obiectivul Europei institutionalizate ramane neschimbat: stabilizarea si integrarea progresiva a Balcanilor in spatiul euro-atlantic. Rolul major pe care UE il joaca astazi in Balcani este rezultatul direct al lectiilor invatate pe parcursul anilor ‘90, atunci cand Uniunea a ramas pasiva in fata dezastrelor umanitare din Bosnia-Hertegovina si Kosovo. Abia intre 1998 si 2002, UE se echipeaza institutional pentru a raspunde unor crize de acest tip. Este momentul consolidarii decisive a PESA, care confera UE o capacitate autonoma de gestiune a crizelor. Din 2003 devine operational Acordul Berlin Plus ce permite UE accesul la infrastructura colectiva a NATO; tot acum asistam la primele misiuni de stabilizare ale UE in Balcani prin desfasurarea unor forte de politie in Bosnia-Hertegovina si in Macedonia, dar si la prima misiune pur militara cu recurs la infrastructura NATO – Operatiunea Concordia (tot in Macedonia). Din decembrie 2004, UE preia de la NATO sarcina de stabilizare a Bosniei-Hertegovina (operatiunea Althea), care pana in prezent ramane cea mai ampla misiune de gestiune a crizelor a Europei institutionalizate (in prezent in Bosnia sunt aproximativ 7.000 de militari ai UE). Acestora li se adauga din februarie 2008 decizia asumarii unei misiuni preponderent civile de consolidare a "domniei legii" in Kosovo. Aceasta din urma va fi cea mai complexa operatiune civila de gestiune a crizelor coordonata pana in prezent de catre Uniunea Europeana.

Europa este angajata atat prin institutiile comunitare, cat si prin NATO intr-un proiect de schimbare a fizionomiei si de transformare a Balcanilor. Daca pana ieri aceasta regiune era preponderent un spatiu al razboiului tuturor impotriva tuturor, astazi Balcanii sunt foarte aproape de a deveni o comunitate de securitate, unde razboiul este pur si simplu de neimaginat. Proiectul european de reamenajare a Balcanilor nu poate fi justificat doar in plan etic, nu este numai idealism wilsonian pur, ci este un raspuns necesar, pragmatic la un imperativ de securitate. Consolidarea pacii in imediata sa proximitate raspunde in realitate unui interes european, din simplul motiv ca, intr-o lume a interdependentei, problema "lor" devine intotdeauna si problema "noastra". In aceasta logica, UE devine un actor major cu interes imediat in reconfigurarea unei regiuni specializate in exportul de instabilitate in spatiul comunitar. Acest demers transforma UE intr-un autentic "designer" al pacii in imediata sa vecinatate, in masura in care nu se doreste numai stabilizarea acestor periferii, ci reinventarea lor prin europenizare. De 10 ani vedem Europa comunitara activ implicata in aceasta regiune nu doar militar ci, mai ales prin misiuni civile de consolidare a structurilor de guvernare si a institutiilor care asigura functionalitatea statului, de extindere a domniei legii si a unui stat supus dreptului. Este o reteta de export a stabilitatii pentru a nu importa instabilitate; o formula care isi propune crearea unor state bine guvernate intr-o zona a societatilor dezbinate si a fragilitatii institutionale. Rolul Uniunii devine practic acela al unui creator de ordine, prin naturalizarea unor valori si a unor institutii fundamental europene: statul de drept, democratia multietnica. Benita Ferrero Waldner, comisarul european pentru relatii externe, definea Europa in primul rand ca o comunitate a dreptului, o cultura a normei juridice, a carei misiune principala devine raspandirea ei in zonele de periferie. Este de fapt ceea ce si-a propus Uniunea inca din primul moment al angajarii sale in Balcani si ceea ce continua sa faca si astazi: crearea unei "culturi a dreptului" tocmai in acele zone pivot, Bosnia si Kosovo, care la inceputul anilor 90 au inflamat intreaga regiune. Tocmai de aceea, operatiunea UE din Kosovo, anuntata in februarie 2008, este exclusiv o misiune de consolidare a domniei legii. Este un proiect de reamenajare juridica a regiunii, de raspandire a unui stat supus legii si care pregateste societatile balcanice pentru etapa ultima: integrarea europeana.