Radu Portocala, scrisoare deschisa catre liberali: PNL se indreapta spre marasm. E timpul despartirii de Crin Antonescu

0
2

Pe site-ul Romanialiberala.ro, Radu Portocala, scriitor si jurnalist de origine romana care traieste in Franta, fost disident si opozant al regimului Ceausescu, provenind dintr-o familie cu indelungi traditii in Partidul National Liberal, trimite o scrisoare deschisa liberalilor ce contine o analiza necrutatoare a faptelor partidului si liderului sau din ultima vreme. PNL a fost discreditat si se indreapta spre un marasm din care-i va fi greu sa-si revina, avertizeaza Radu Portocala. Este momentul despartirii dintre partid si liderul sau, care trebuie sa-si asume consecintele deciziilor sale.

Prezentam textul scrisorii, publicata aici.

 

Scrisoare deschisa catre liberalii dinauntrul si din afara partidului

Radu Portocală

Partidul Naţional Liberal, în cadrul alianţei prea largi, prea concesive – şi, deci, neinspirate – cu Partidul Conservator şi cu Partidul Social Democrat, a înregistrat un eşec a cărui gravitate nu este numai politică, ci în egală măsură simbolică şi ale cărui consecinţe se vor face simţite multă vreme de aici înainte.

Departe de a fi fost un act politic dintre cele care alcătuiesc istoria, încercarea de demitere a preşedintelui Traian Băsescu va rămîne în memorii ca o simplă aventură, cu tot ce comportă mai negativ acest cuvînt. Nimic din ceea ce s-a făcut nu s-a făcut bine, începînd cu negocierea de ultim moment a sprijinului parlamental al formaţiunilor din afara USL în vederea suspendării şefului statului şi terminînd cu nesocotirea spinoasei probleme a listelor electorale irealiste, ceea ce a însemnat supunerea referendumului la condiţia întrunirii unui cvorum absurd.

 

Amatorism, dezordine, improvizaţie, pripeală – iată cuvintele-cheie care definesc acţiunile întreprinse de USL, deci şi de Partidul Naţional Liberal, de-a lungul ultimelor săptămîni, cuvinte care, pe de altă parte, descriu cele mai grele metehne ce-i pot fi imputate unui politician sau unui partid. Acum, cînd rezultatele referendumului sînt cunoscute, apare limpede că, printr-o pregătire temeinică, el ar fi putut să fie cîştigat. S-a preferat graba, ceea ce, în politică, este o greşeală de neiertat. După cum adevăratei, indispensabilei comunicări, atît în interiorul ţării, cît şi în afara ei, i-a fost preferată demagogia certitudinilor nejustificate şi agresivitatea păgubitoare.

Prin această aventură, în care guvernul USL s-a aruncat fără să-şi informeze aliaţii şi pe care a continuat-o fără să comunice cu ei, România a pierdut o bună parte din micul capital internaţional de încredere pe care îl acumulase. În interiorul ţării, s-a irosit un timp preţios în aceste vremuri de criză şi s-au cheltuit sume considerabile ce ar fi putut fi folosite mult mai util. Condus de o iluzie, Partidul Naţional Liberal a luat parte cu bună ştiinţă la constituirea acestor prejudicii.

 

Desigur, nu orice insucces trebuie sancţionat. Există, însă, eşecuri răsunătoare, eşecuri ale căror efecte sînt grave. Cel din ziua de 29 iulie 2012 este unul dintre acestea şi nimeni nu are dreptul să-l răstălmăcească în victorie numai pentru menţinerea unui statu quo partinic. Pentru că nu a fost apreciată corect capacitatea formaţiunii prezidenţiale şi a ramificaţiilor ei de a influenţa partenerii străini ai României şi pentru că nu s-a răspuns cum ar fi trebuit acestei strategii de denigrare, ţara a fost durabil discreditată, după cum discreditat a fost şi Partidul Naţional Liberal, privit acum drept discreţionar şi nedemocratic. Nu mai sîntem nici măcar în faţa unui eşec, ci a unui dezastru!

Pe data de 6 iulie 2012, adresîndu-se dlui Traian Băsescu în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, preşedintele Partidului Naţional Liberal declara: “Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică.” Era un angajament solemn, luat, prin intermediul senatorilor şi deputaţilor, în faţa întregului popor. El nu comporta nici o clauză suspensivă legată de numărul de voturi în favoarea sau împotriva demiterii dlui Traian Băsescu. Plecarea acestuia din urmă din fruntea statului era singura condiţie pusă de dl Crin Antonescu. Îi rămîne, deci, să asume consecinţele propriilor sale decizii, care au culminat cu acest legămînt.

 

Timp de trei ani, de la propulsarea sa la conducerea Partidului Naţional Liberal – în condiţii îndoielnice şi ca rezultat al voinţei unor falşi strategi – dl Crin Antonescu a încercat, oricare ar fi fost preţul, să-i transforme pe liberali într-o structură de combatere a dlui Traian Băsescu. Un demers legitim în sine, dacă ar fi fost însoţit şi de alte iniţiative. Ceea ce, însă, nu s-a întîmplat. Orice partid îşi justifică existenţa şi aspiraţiile electorale printr-un program de a cărui temeinicie, de a cărui viabilitate trebuie să convingă alegătorii. Dl Crin Antonescu a ridicat înlăturarea dlui Traian Băsescu de la conducerea statului la rang de program, dar care, iată, s-a dovedit irealizabil. Azi, după invalidarea referendumului, Partidul Naţional Liberal e în situaţia de a nu mai avea nimic de propus. Lupta politică, adversităţile sînt fireşti, dar ele îşi pierd orice sens, devin pură şi sterilă demagogie dacă nu le însoţeşte de voinţa politică de a construi. Din 2009 încoace, Partidul Naţional Liberal a uitat acest adevăr.

 

Profanînd memoria Brătienilor – despre care a spus de curînd că au condus “cu o mînă de fier” şi că s-au dedat la “anumite combinaţii” –, dl Crin Antonescu a încercat să-şi justifice paradoxalele principii de preşedinte al partidului: autoritar şi absent în acelaşi timp, gata să-şi asume cu intransigenţă “combinaţiile” gîndite de alţii.

Obnubilat de ideea înlăturării dlui Traian Băsescu de la preşedinţia ţării, Partidul Naţional Liberal condus de dl Crin Antonescu a uitat că guvernarea trebuie pregătită şi pare a fi lăsat această grijă în sarcina partenerilor săi de coaliţie. E un demers periculos pentru că, în timp, presupune riscul subordonării şi al marginalizării. A fost depăşit momentul acelui “Prin noi înşine!” pe care dl Crin Antonescu l-a preluat o clipă, pentru a-l uita de îndată ce s-a ivit ocazia. S-a ajuns azi la un biet “Prin oricine, către orice!” anunţător al derivelor de mîine.

 

Chiar dacă în contextul actual al României acest lucru poate părea straniu, irealizabil, faptul că politica trebuie să fie o formă de creaţie e totuşi un adevăr. Politica înseamnă o viziune şi puterea de a o transpune în realitate. Partidul Naţional Liberal n-a dovedit, de-a lungul ultimilor trei ani că ar avea vreo viziune – în afară de cea, negativă, privind demiterea preşedintelui.

Cîte iniţiative a avut Partidul Naţional Liberal de-a lungul ultimilor trei ani? Cîte proiecte de lege a supus Parlamentului? Cîte idei de reformă a propus opiniei publice? Cîte dezbateri a lansat? Prin ce a dovedit alegătorilor de mîine că, în ciuda vîrstei sale, este un partid modern, dinamic, apt să construiască viitorul ţării cu aceeaşi pricepere şi tenacitate cu care i-a făcut istoria?

 

Ar fi o imensă eroare dacă în analiza eşecului înregistrat pe 29 iulie 2012 optimismul nejustificat ar înlocui obligatoria luciditate. De asemeni, ar fi o eroare de neiertat dacă rezultatul ambiguu al referendumului din 29 iulie 2012 ar fi interpretat ca un plebiscit în favoarea liberalilor şi a dlui Crin Antonescu sau ca o prefigurare a succesului la viitoarele alegeri legislative şi prezidenţiale.

Partidul Naţional Liberal nu mai este ceea ce ar trebui să fie. Alegătorii, simpatizanţii şi chiar militanţii liberali repetă din ce în ce mai des această frază, în care sînt cuprinse multe şi neplăcute adevăruri. În formula actuală, cu opţiunile actuale, Partidul Naţional Liberal nu se îndreaptă spre o victorie sigură, ci spre un marasm din care-i va fi foarte greu să revină şi care-l poate împinge pentru multă vreme în afara scenei politice româneşti.

Dl Crin Antonescu este un personaj politic, dar nu o personalitate politică. El e lipsit de un trecut politic şi aparent nu-şi poate construi un destin politic. Impunerea sa la conducerea partidului s-a datorat unor calcule greşite şi nu-i conferă decît o foarte relativă legitimitate. Prin stilul de conducere pe care l-a adoptat – şi care se poate rezuma în parafraza “partidul sînt eu” –, el nu numai că şi-a arătat limitele, dar le-a şi impus întregului partid, impunîndu-i un adevărat blocaj din interior. De-a lungul săptămînilor de interimat la preşedinţia ţării, dl Crin Antonescu a arătat că singura sa armă este invectiva, ceea ce, fireşte, nu-i conferă statura unui adevărat om politic. Acţiunile sale din ultimii trei ani au făcut rău partidului. Cele din ultimele săptămîni fac rău ţării.

 

Toate aceste constatări conduc la o singură concluzie posibilă: a venit momentul ca Partidul Naţional Liberal să se despartă de dl Crin Antonescu. Mai mult: această despărţire este, începînd de astăzi, o urgenţă absolută. Partidul Naţional Liberal trebuie să găsească forţa, curajul de a se dezice de cel care l-a atras în această aventură şi care, acum, e pe cale de a deveni un pericol pentru stabilitatea României.

Partidul Naţional Liberal şi toţi simpatizanţii săi merită o soartă mai bună decît cea pe care le-o propune dl Crin Antonescu. Pentru liberali, a venit vremea întoarcerii nu numai la normalitate, dar şi la realitate.

 

Cine este Radu Portocala

Nascut in 1951, in Romania, nepot al ministrului de Interne liberal cu acelasi nume din perioada 1937-1939, opozant al regimului Ceausescu, Radu Portocala a fost inculpat pentru inalta tradare contra oranduirii socialiste in anul 1977. Exilat in Grecia, in 1982 a plecat in Franta, unde traieste si in prezent. Are masterul in Relatii Internationale luat la Paris.

Practica jurnalismul din 1985, intai la radio (RFI, Vocea Americii, BBC) si in presa scrisa franceza (Le Point, Le Quotidien de Paris, Liberation, etc.). A scris numeroase carti. Dupa 1990, a publicat editoriale si comentarii si in presa romana. A fost director al Institutului Cultural Roman din Paris pana la inceputul lunii decembrie 2006.