Radu Stroe, ministrul Administratiei: Membrii CCR nu sunt capabili să aplice legea

0
9

 

Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe (PNL), consideră că "membrii CCR nu sunt capabili să se debaraseze de problematica politică, nu sunt capabili să citească şi să aplice Legea 370 cu care ar fi trebuit să doarmă sub cap", relateaza Adevarul.ro

"Trebuie să constatăm cu regret că membrii CC nu sunt capabili să se debaraseze de problematica politică, nu sunt capabili să citească şi să aplice Legea 370 cu care ar fi trebuit să doarmă sub cap, dar mai grav nu sunt capabili să fi luat în consideraţiune votul celor 8,5 milioane de oameni", a spus ministrul Radu Stroe, la sosirea la sediul PNL.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.