Razboiul feudal pentru Romania: frontul intern

0
15

La finalul primei mari batalii din razboiul feudal pentru Romania, declansat la inceputul lui 2012, se impun cateva clarificari strategice. Prima este ca Romania a fost aruncata din nou in haos, la fel ca in 1989-1991, de propria ei clasa conducatoare, incapabila sa transeze prin mijloace civilizate probleme fundamentale precum natura sistemului constitutional si a celui politic.

A accepta idea ca adversitatea dintre Traian Basescu si liderii USL este cauza fundamentala a conflictului care ameninta astazi sa doboare statul roman ar presupune, simultan, a accepta si ideea ca principalii lideri politici din Romania reprezinta, fara exceptie, cazuri psihiatrice disperate care necesita internarea urgenta in unitati medicale specializate.

Nimeni, niciodata, la nivelul marii politici, nu s-a apucat sa demoleze o tara DOAR pentru ca "n-a putut sa coabiteze" cu un adversar politic sau cu altul. Liderii politici din statele nedictatoriale au in spate masinarii de partid si institutionale care nu pornesc la lupta pentru a da satisfactie personala sefilor, ci pentru a apara interesele economice si politice vitale pe care le reprezinta si apara.

Romania nu mai este o dictatura dar, dupa cum au demonstrat-o evenimentele din ultimele luni, nu a devenit nici o democratie de tip occidental, desi a fost admisa intre timp in NATO si UE. Teza favorita a liderilor USL, propagata de ani de zile de instrumentele lor de propaganda media, este ca "dezbinatorul" si "conflictualul" Traian Basescu este unic vinovat de crizele politice succesive care zguduie Romania dupa 2007.

Pentru cateva milioane de romani care se "informeaza" doar de la un anumit post TV, acesta teza a inlocuit Decalogul insusi. Pentru ceilalti, sa observam un fapt evident: daca Traian Basescu ar fi fost "singur impotriva tuturor" si singura jena pentru TOATE grupurile de interese care au pus mana pe Romania dupa lichidarea lui Ceausescu, atunci ar fi "zburat" din functie foarte repede dupa prima sa alegere ca Presedinte al Romaniei, in 2004, fara sperante de revenire.

Traian Basescu a castigat toate confruntarile politice din ultimii 15 ani, in primul rand, pentru ca s-a pozitionat ca lider al unor grupuri de interese INTERNE focalizate pe Europa si Occident, si doar in al doilea rand datorita talentului sau politic personal. Supravieturea sa politica, in august 2012, in pofida pierderii masive de popularitate, ilustreaza perfect acest fapt.

Feudalismul pervers si anacronic al Romaniei

Dincolo de aberatiile "explicative" ale USL ("Basescu impotriva poporului" etc.) se afla adevarata intrebare a momentului: care sunt fortele reale care, in lupta lor politica feroce, aproape ca au pus Romania pe butuci?

Din 1990 Romania este condusa de o oligarhie de extractie PCR-DSS, complet rupta de traditiile patriotic-aristocratice ale boierimii Tarilor Romane si burgheziei Romaniei moderne (categorii lichidate fizic de regimul comunist).

Pentru aceasta oligarhie, "patria" are sens doar incepand cu 1945-1947, iar "patriotismul" se defineste simplu: atasament neconditionat fata de propriile feude si fata de "dreptul" de a exploata poporul si resursele Romaniei, cu tinerea la distanta a intereselor occidentale care ar putea ameninta sistemul intern de putere.

Aceasta oligarhie este cleptocrata in raport cu banul public, in sensul ca cei care reusesc sa "dreneze" cele mai mari sume din bugetul de stat fara a suferi consencinte legale sunt si cei mai bine plasati in ierarhia ei oculta.

Simultan, oligarhia romaneasca este pur feudala in raport cu modul ei de organizare si functionare. Fiecare "vasal" exista, rezista si urca in ierarhie strict pe baza supunerii oarbe fata de un "senior", supunere care nu are nimic de-a face cu cadrul constitutional si legal al unei "republici".

Ce forte se infrunta, de fapt

Regimul politic din Romania, ca orice regim (neo)feudal este unul tripartit, adica se sprijina pe societate divizata in trei mari segmente, dintre care doar primele doua conteaza politic, iar cea de-a treia le sustine prin munca ei: "nobilimea" (oligarhia) posesoare a feudelor (intreprinderile de stat, firmele abonate la contracte cu Statul, retelele mafiote din teritoriu etc.), "clerul" (sistemul judiciar) posesor al dreptului exclusiv de a sustine liturghia (in termeni moderni, de a interpreta Constitutia si aplica legile) si "poporul de rand", mentinut in zona subzistentei.

Mai exista in Romania si o "burghezie" nelegata de contractele cu statul, putin numeroasa, cocosata de taxe si impozite, orientata spre Europa, dar aflata cu cizma oligarhiei pe grumaz.

Se adauga functionarii de stat, dintre care multi aspira, in secret, la statutul si respectul de care beneficiaza slujbasii statului in Europa civilizata.

In fine, sunt cativa intelectuali si liber profesionisti autentici, care se pot descurca si fara banii oligarhiei, pentru ca sunt cu adevarat foarte buni. Pana in 2012, toti acestia nu au contat aproape deloc in ecuatia de putere. Acum, lucrurile sunt pe cale sa se schimbe.

Traian Basescu este un accident istoric. Propulsat de aceeasi oligarhie pentru a-i face figuratie lui Adrian Nastase la alegerile din 2004, a castigat in mod nesteptat si a ocupat un post care nu i se pregatise lui. Odata ajuns presedinte, a facut din scoaterea Justitiei de sub controlul oligarhiei obiectivul sau politic major.

Nu a fost insa o idila. Justitia, la fel ca si oligarhia, este parte a sistemului politic instaurat in Romania in 1989-1991, unul eminamente reactionar, implicit non-republican si criptic anti-occidental.

Cand s-a simtit amenintata de reformele promovate de Traian Basescu, cum a fost cazul cu proiectul de revizuire a Constitutiei, Justitia (prin intermediul aceleiasi Curti Constitutionale demonizate astazi de USL) nu a ezitat sa se alinieze cu oligarhia, blocand totul.

Marea realizare a lui Traian Basescu este ca a reusit sa initieze un pluralism si echilibru, nu in cadrul societatii romanesti in ansamblul ei ("poporul de rand" ramane cu jugul pe umeri si va mai avea de tras), ci in interiorul sistemului de putere. Cu ajutorul lui, Justitia ("clerul") a devenit a doua forta in Stat, capabila sa se opuna oligarhiei ("nobilimii").

Toti liderii USL si multi analisti s-au indignat ca Occidentul "a luat partea" fatis lui Traian Basescu si Curtii Constitutionale, determinand inclinarea balantei intr-o anumita directie.

Indignatii Romaniei ar fi trebuit insa sa se intrebe, la modul serios, si de ce s-a intamplat asta. Marea constatare dupa aceasta vara fierbinte este ca, pentru prima data dupa 1989, Occidentul ARE pe cine sustine in Romania, pentru ca s-a format o grupare de forte INTERNE ale carei interese vitale se leaga de statutul Romaniei de membra a NATO si UE.

Cand urla nevrotic ca Occidentul l-a sustinut pe Traian Basescu ignorand cele 7 milioane de voturi impotriva lui, liderii USL "uita" ca nu demult ei au ignorat 9 milioane de voturi, ba chiar unii dintre ei au mers pe la televiziuni si au declarat cu tupeu ca "nu este treaba poporului sa decida cate camere ale Parlamentul si ce numar de parlamentari".

Daca ar fi fost democrati tot timpul, nu doar cand le convine, liderii USL ar fi avut acum alta statura si pozitie in fata Occidentului. Faptul ca nu au credibilitate cand vorbesc de "democratie" si "suveranitatea poporului" li se datoreaza insa in exclusivitate.

Rezistenta la lovitura napraznica aplicata prin surprindere de USL a Curtii Constitutionale, Curtii Supreme, CSM-ului, DNA-ului, Parchetului General si serviciilor de informatii se explica, simplu, prin alianta dintre Justitie, slujbasii mai mult sau mai putin "speciali" ai Statului, burghezia in formare si nucleele de adevarata societate civila, care s-au saturat sa fie presul pe care oligarhia isi sterge picioarele.

Latifundiarii si bogatasii bugetofagi ai Romaniei constata cu turbare ca le este tot mai greu sa-si impuna vointa in fata Statului roman. Din acest unic si mare motiv s-au aruncat deja de doua ori in aventura nebuneasca a suspendarii unui presedinte democratic ales, asumandu-si chiar si riscul colosal al demolarii Statului insusi (pe logica perversa "daca nu-l putem avea numai pentru noi, sa piara cu totul").

In cele din urma, ca tot a fost utilizat lunile acestea, pana la refuz, cuvantul "democratie", cheia pacii si razboiului tot la "poporul de rand" se afla. Daca va continua sa vegeteze privind televiziunile "de stiri" din Romania, fara sa faca un efort de a pricepe ce i se intampla, va continua sa fie masa de manevra intr-un razboi care nu este al lui.

Alegerile din decembrie 2012 vor fi, de aceea, poate ultima sansa a poporului de a reveni in istorie.