Reactiile principalelor capitale dupa victoria stangii radicale in Grecia: Felicitari, incertitudine, cooperare

0
7

Victoria stangii radicale in alegerile legislative din Grecia provoaca semne de intrebare in ecuatia comunitara europeana. Explicit declarat impotriva politicii de austeritate a Bruxellesului, partidul Syriza condus de Alexis Tsipras a duminica peste 35,7% din voturi, dupa numararea a 40% din buletinele de vot. Rezultatul electoral de la Atena a atras si reactiile unor importanti lideri ai lumii.
 

Felicitarile franceze si “incertitudinea” britanica

Preşedintele francez Francois Hollande l-a felicitat pe Alexis Tsipras pentru victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că incertitudinea economică va creşte în Europa.

Preşedintele francez a amintit "prietenia care uneşte Franţa şi Grecia şi i-a transmis lui Tsipras dorinţa sa de a continua cooperarea strânsă între cele două ţări, în beneficiul creşterii şi stabilităţii zonei euro, în spiritul progresului, solidarităţii şi responsabilităţii care se află în centrul valorilor europene", potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia franceză în noaptea de duminică spre luni.

"Alegerile din Grecia vor creşte incertitudinea economică în Europa", a scris la rândul său premierul britanic, David Cameron, pe contul său de Twitter.
 

Washingtonul vrea cooperare “stransa”

SUA au reactionat si ele la rezultatul alegerilor legislative grecesti. Casa Albă a anunţat luni că se aşteaptă la o cooperare "strânsă" cu noul Guvern grec, în urma victoriei partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative de duminică, potrivit AFP.

"Felicităm Grecia pentru buna desfăşurare a alegerilor legislative", a declarat Mark Stroh, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională, cabinetul de politică externă al preşedintelui Barack Obama, aflat în prezent într-o vizită în India.

"Sperăm să cooperăm strâns cu noul Guvern", a adăugat el, potrivit Mediafax.
 

Reactia Moscovei

Si Moscova a avut o reactie la rezultatul scrutinului de la Atena. Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat luni pe liderul partidului de stânga Syriza, Alexis Tsipras, adversar al politicilor de austeritate desfăşurate în Europa, pentru victoria obţinută la alegerile legislative din Grecia, a anunţat Kremlinul.

"Şeful statului rus s-a declarat sigur că Rusia şi Grecia vor continua să îşi consolideze cooperarea tradiţional constructivă în toate domeniile şi vor putea coopera în mod eficient pentru a rezolva problemele actuale din Europa şi din lume", a precizat Kremlinul într-un comunicat.

Putin i-a "urat lui Tsipras succes" în noile sale responsabilităţi, subliniind că victoria partidului său are loc într-un moment "deloc uşor" pentru Grecia.
 

Berlinul vrea respectarea angajamentelor

Reactia Berlinului este clara in sensul pastrarii relatiilor actuale dintre Atena si Bruxelles.

"Pentru noi este important ca măsurile noului guvern să vizeze continuarea relansării economice a Greciei, ceea ce implică faptul ca angajamentele asumate să fie respectate", a declarat Steffen Seibert într-o conferinţă de presă obişnuită, la o zi după victoria Syriza (stânga radicală) în alegerile legislative.
 

“Palma democratica” primita de UE

Stânga radicală franceză, apropiată de Syriza, şi Frontul Naţional, unul dintre partidele de extremă-dreapta cele mai puternice din UE, au salutat luni victoria partidului lui Alexis Tsipras la legislativele din Grecia, considerând-o o înfrângere a politicilor de austeritate.

Liderul Frontului de Stânga, aliat al Partidului comunist, Jean-Luc Melenchon, a salutat faptul că "puterea arogantă a liberalilor, a aşa-ziselor reţete miraculoase ale lor pentru salvarea economiei" a fost "zdrobită în Grecia".

"Ne putem gândi că, printr-un efect de domino, Europa poate fi refondată, reorganizată într-un mod complet diferit", a continuat el.

De cealalta parte, preşedintele Frontului Naţional (FN, extrema-dreaptă), Marine Le Pen, a salutat "palma democratică monstruoasă pe care poporul grec tocmai a administrat-o Uniunii Europene".

În opinia lui Le Pen, această victorie semnifică "deschiderea unui proces al euro-austerităţii". "Cei care cred că se poate îmbunătăţi Uniunea Europeană se înşeală şi vor purta responsabilitatea timpului pierdut", a apreciat ea.

Grecii au oferit duminică o victorie clară partidului Syriza, pentru a "scrie istorie", "lăsând austeritatea în urmă", a afirmat Alexis Tsipras, primul lider european ales pentru respingerea explicită a politicilor dificile impuse de UE membrilor săi.

Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor de 35,73%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, potrivit rezultatelor oficiale anunţate după numărarea a 40% din buletinele de vot.

CITESTE SI:

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!