Reducerea CAS: Compromiterea unei măsuri de către guvern și lovitura dată de președinție

0
10

Ceea ce vedem acum la pregătirea bugetului cu reducerea CAS (de la amânarea prezentării unei soluții financiare, la publicarea și retragerea noului Cod fiscal și, mai ales, la atitudinea horror a premierului Ponta de la ”consultările” cu președintele Băsescu pe chestiunea sustenabilității măsurii) face parte din același “film”, cu alte două decizii similare, devastatoare pentru economia ultimilor 6-7 ani.

Lor li se adaugă o altă problemă, de care voi vorbi la sfârșit.

Înainte de toate, să ne înțelegem pe 2 lucruri:

A. România are una din cele mai mari costuri cu munca, raportat la salariul net – astfel  că măsura e stringentă într-o economie care a coborât la gri și negru;

B. Problema fiscalității românești este una structurală – orice măsură luată are impact limitat, și în economie, și în buget – astfel încât orice relaxare trebuie însoțită de măsuri complementare: altfel, mai bifăm ceva și ne trezim că efectele sunt minime – așa cum stau lucrurile cu cota unică.

Pericolul (foarte mare) este să intrăm în aceeași spirală a deciziilor fiscale lipsite de pregătirea prealabilă a terenului, în care am intrat în toamna anului 2008 – care ne-au costat, cash, miliarde de euro și, indirect, alte zeci de miliarde.

E vorba de o decizie a fostului premier Tăriceanu  (în propriul său beneficiu) și de indecizia fostului premier Boc (nu e vorba de reducerea cu 25% a salariilor), în beneficiul lui Traian Băsescu.

1, Dl. Tăriceanu nu doar că a declanșat turbionul fiscal din care nu reușim să ne revenim nici astăzi, dar a compromis însăși ideea creșterii salariilor la profesori, așa cum face astăzi Dl. Ponta cu scăderea CAS.

Majorarea bruscă a salariilor a mai multor categorii de bugetari și majorarea pensiilor cu 50%, dintr-un condei, peste noapte, fără un studiu de impact și spulberând excedentele bugetare de miliarde de euro – care ar fi fost o gură de oxigen în criza care a urmat – a fost luată din considerentele electorale impuse de alegerile parlamentare din 2008.

Pe o scală a ”răului” economic din 1990 până astăzi, decizia sa se află într-un top 3: până și miniștrii cabinetului Tăriceanu, în incoerența lor, și-au dat seama că măsura Nu e sustenabilă și au inventat schizoidia pe care Dl. Ponta avea să o plagieze, câțiva ani mai târziu, cu Legea Roșia Montană : au mărit salariile, au trimis legea în Parlament, au anunțat apoi că nu votează nici măcar ei înșiși legea pe care au făcut-o și, până la urmă, au votat-o din rațiuni electorale.

Ce a urmat, știm: numai sumele pe care le-au câștigat în instanță bugetarii se ridică la multe miliarde de euro – la care se adaugă bulversarea fiscalității și scoaterea strategiei bugetare în afara oricărei logici.

Plătim și astăzi.

2, Dintr-o cu totul altă perspectivă – dar cu siguranță din același film – a procedat în anul 2009 Dl. Emil Boc.

Despre Dl. Boc se știe doar că e premierul care, în anul 2010, presat de criză, de incapacitatea de-a se mai împrumuta, de dezechilibrele macroeconomice și recesiunea în cascadă, a redus salariile bugetarilor cu 25%.

Ceea ce se știe mai puțin este că în anul 2009, când izbucnise deja criza mondială iar la București se făceau calcule prostești cum ar putea fi ea evitată, Dl. Boc a avut opțiunea să scadă salariile cu doar 10%.

Nu a făcută-o : era anul 2009, era an electoral, Traian Băsescu avea de câștigat alegeri, era de ajuns piatra de moară a faptului că ”majorările” Dlui. Tăriceanu nu puteai fi plătite.
În locul reducerii cu 10% din 2009, guvernul avea să taie salariile cu 25% un an mai tâziu (când nu mai era an alectoral) și, mai important, să crească TVA-ul cu 5 procente, dând economia peste cap și apă la moara contrabandei și evaziunii.

Plătim și azi.

Nu altfel stau lucrurile acum, cu reducerea CAS. De 2 luni de zile, pe toate canalele –  TV, online şi presă scrisă – se vorbește de reducerea CAS cu 5 % la angajator – o măsură simplă în necesitatea ei, dar ridicată la rangul de dogmă fiscală tocmai pentru că abia asta îi dă impactul electoral sperat de premierul Ponta. Și tot de 2 luni de zile nu reușim să aflăm care vor fi sursele bugetare care să atenueze impactul fiscal pe care speră să-l evite economia României. E simplu.

Cu toate acestea, nu reușim să aflăm de unde banii – când acesta ar fi fost primul lucru pe care ar fi trebuit să-l aflăm : cât ne costă să ne plătim singuri scăderea de CAS (nu are nimeni nicio îndoială că ne-o plătim singuri – nu?).

Pentru că o să plătim în anii care vin – și nu doar banii de reducere a CAS, ci și alte efecte produse în economie de nesustenabilitatea măsurii.

Anunțarea reducerii CAS mai are însă un cusur: admițând că guvernul și-a făcut niște calcule, ele trebuie corectate cu indicele de perversiune al sistemului fiscal românesc pentru a sta, la un moment dat, în picioare.
Despre ce vorbesc: Dacă reducerea CAS ar costa, să zicem, un miliard, soluţia guvernului este să crească, sau să impună, taxe și impozite Nu de un miliard, ci de 2. Problemele structurale ale fiscalității românești fac ca rata de colectare să fie în jur de 33-34% – ăștia sunt banii pe care se poate conta în ziua din lună în care se plătesc pensiile – asta ca să le plătești cu bani adevărați, nu cu diferența de curs în funcție de intervențiile în pața valutară.  Un soi de provizion de infracțiune – căci orice taxă și impozit suplimentar nasc nu doar opoziția la ea (gradul de neconformare) ci și disponibilitatea de a risca a infractorilor și a evazioniștilor.

Spuneam – problemă structurală. Da – orice măsură fiscală, oricât de logică și de benefică în teorie, se va lovi în România de uriașa problemă a fiscalității indirecte – care lasă în mâna evazioniștilor și a contrabandiștilor toate atuurile.
Or, o adevărată revoluție în sistemul fiscal din acest punct ar trebui să înceapă. Dar cine să priceapă?

Și aici începe cu adevărat problema guvernului. Am avut răbdarea să privesc de 2 ori filmul întâlnirii de la Cotroceni, pe subiectul reducerii CAS, dintre președinte și echipa premier-ministru de finanțe. Un ministru de finanțe premiant, cu Harvard, studii, cu magna cum laude și tot tacâmul – oprit din drumul său către competența profesională autentică de prestația de ieri – care e capătul vizibil al unei erori: a intrat la momentul greșit alături de oameni greșiți: a pus la începutul carierei o funcție care ar fi trebuit să fie apogeul sau chiar capătul ei – compromițând prin amatorismul care frizează incoștiența o idee și o măsură de care economia reală are nevoie ca de aer.

Cât despre aportul lui Traian Băsescu la problema reducerii CAS , asta e o adevărată lovitură – personal, n-am nicio îndoială că publicarea fimului cu ”consultările” a fost premeditată: președintele cunoștea bine mitomania premierului, care obișnuiește să spună invers decât ceea ce se discută, și s-a folosit de această anticipare pentru a arăta că lucrurile au stat altfel.

Pentru a evalua impactul publicării filmului, în loc să ne arătăm ”șocați” (să fim serioși – chiar nu știam că avem de-a face cu niște imberbi trimiși în față – care nu știu nimic nici de viața reală și care au ajuns la butoane fără să fi arătat niște rezultate profesionale concrete?)  să facem un exercițiu de imaginație:

Un investitor serios  urmărește ce se petrece cu fiscalitatea din România pentru a-și face planurile de afaceri, și,  pe lângă cota de 16% urmărește și costul muncii – în speță facilitatea reducerii cu 5% a CAS.
Ce-ar crede acel investitor că-l așteaptă (în eventualitatea că-și bagă banii aici) privind filmul publicat luni seară de Cotroceni – de la atitudinea ușor deviantă a premierului, la inocența lirică a Drei. Ministru (adică cei doi grei ai fiscalității)  în materie de scăderea și compensarea costului pe muncă ?
Să adăugăm și faptul că, cu 3 zile înainte, a fost publicat un Cod fiscal actualizat și apoi retras în grabă și fără explicații. Cum și-ar desena el (care nu e încă aici, captiv într-un sistem paralogic) anul 2015?

Articol publicat si pe site-ul cursdeguvernare.ro.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!