Regele Mihai I si regina Ana le ureaza romanilor un An Nou plin de bucurii, sanatate si impliniri

0
14

 

Regele Mihai I şi Regina Ana le transmit românilor, într-un mesaj făcut public pe 1 ianuarie, că le doresc un An Nou plin de bucurii, noroc, sănătate şi împliniri.

 

"Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, împreună cu toată Familia Regală, vă ureză un An Nou plin de bucurii, noroc, sănătate şi împliniri! Sărbători fericite! La mulţi ani!", se spune în mesajul postat pe blogul şi pe pagina de Facebook a Casei Regale a României.

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis pe 30 decembrie,  la 67 de ani de la abdicarea forțată a lui Mihai I, un mesaj în care afirma că regele rămâne un model de demnitate și dăruire:

 

„Cu 67 de ani in urmă, pe 30 decembrie, Regele Mihai era forțat de comuniști și aliații lor să abdice, sub amenințarea armelor. Dacă astăzi, după multe decenii de la acel eveniment, Majestatea Sa este privit cu atâta respect și admirație de către poporul Său, acesta este un câștig cert al societății românești a ultimilor 25 de ani. Așadar, vă îndemn, astăzi, să ne îndreptăm cu toții gândul către Rege, care rămâne, pentru noi toți, un model de demnitate și dăruire”, este mesajaul integral transmis de Administrația Prezidențială.

 

Declarația vine la puțin timp după ce Radu Duda a postat pe pagina de Facebook a Casei Regale un fragment dintr-un interviu pe care l-a acordat și în care face referore la Klaus iohannis: „Domnul Preşedinte ales e primul care, în primele ore ale victoriei sale, a deschis întâi poarta Palatului Elisabeta înainte de orice alţi paşi instituţionali. Aceasta arată, mai bine decât orice alt gest făcut de cineva, că Instituţia Coroanei nu ia locul nimănui… Ea este în complementaritate cu absolut orice altă formă a puterii politice şi administrative care are ca scop consolidarea României.

Este o foarte mare bucurie pentru Majestatea Sa că, după 25 de ani, România a ajuns într-un astfel de punct. Evenimentul este definitoriu pentru întreaga naţiune… o semnificaţie largă, naţională”.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!