Regulile BBC și echidistanța fără contract

0
7

În peisajul dereglementat (și fără busolă!) al audiovizualului românesc, codurile BBC ori CNN rămân, până la transpunerea lor în texte similare, mai degrabă o formă ipocrită de mascare a cenzurii și pot fi ușor folosite ca instrumente de intimidare într-un mediu supus, ani la rând, unor presiuni politice considerabile.

De o săptămână, în topul subiectelor dez­bă­tu­te intens (lăsăm la o parte tragedia in­co­men­surabilă, în dubla sa dimensiune umanitară și politică, a avionului civil doborât de se­pa­ra­tiștii ruși în Ucraina) se află – alături de marea unificare a „dreptei“ (care echivalează, deocamdată, cu o diminuare până la dispariție a prezenței ei publice ca opoziție) și de reprezentația bizară oferită de Ioana Petrescu, ministru de Fi­nanțe, în întrevederea de la Cotroceni – concedierea jur­nalistului Cristi Citre, angajat al postului de televiziune Digi 24, din cauza unor afirmații critice (formulate „relaxat“) la adresa primului ministru Victor Pon­ta, publicate pe contul privat de Facebook.

Postul de televiziune a considerat, conform co­municatului redactat în acest sens, că fra­zele respective aduc atingere obiectivelor sale de „echilibru, echidistanță, imparțialitate“. Pe de altă parte, jurnalistul a acuzat conducerea (în mod explicit pe redactorul șef, Cosmin Pre­lipceanu) de încălcarea unor drepturi ga­ran­tate prin Constituție: „Mie mi se pare o limi­ta­re a dreptului la liberă exprimare, care este pre­zent în Constituție la articolul 30 și despre care se spune că este inviolabil. Îmi pare rău, dar eu unul nu pot să accept o asemenea li­mi­tare. Și nu vorbesc despre talibanism, ci des­pre presă. Presa ar trebui să fie exact ex­presia libertății de exprimare“.

Ulterior, câteva alte cazuri de concedieri intempestive din cadrul aceluiași post au ieșit sau reieșit la iveală. Ultimul de acest fel a fost declanșat tot de o postare pe Facebook. Cu toate că cele două cazuri pornesc de la un fapt similar – atitudine critică exprimată într-un spațiu virtual el însuși cu statut incert, agățat un­deva între public și privat, dar în orice caz nu la locul de muncă -, tre­buie remarcate câteva diferențe care modifică sensibil accentele. În cazul lui Cristi Citre, pos­tarea conținea o atitudine critică față de un reprezentant al puterii politice. În celălalt caz, era vorba de remarci caustice față de o emi­siune a postului de televiziune (Ana Iorga Mi­hail critica greșeli apărute în emisiunea Pas­ti­la de limbă, a lui Radu Paraschivescu).

Concedierea jurnalistului Cristi Citre a creat do­uă tipuri de atitudini: prima, de deza­pro­bare a deciziei angajatorului, atitudine perfect justificată de precaritatea statutului jurna­lis­tului în peisajul mediatic corupt și pervertit al României de azi. Influența toxică a pseudo­jur­nalismului practicat atâția ani de trustul An­tenelor, de pildă, se traduce și printr-o sus­piciune generalizată în raport cu orice demers care sună și miroase a cenzură, de oriunde ar veni el (iar în cazul de față vine, din păcate, de la singurul post de televiziune frecventabil încă în audiovizualul românesc).

De aceea, al doilea tip de atitudine – folosit ca argument de angajator în cazul Citre, dar preluat și de o sumă de voci din spațiul public – nu poate avea impact, mai ales când pare să joace pe o dublă măsură (vezi, în acest sens, comentariul Narcisei Iorga, membră CNA). Invocarea codurilor interne de func­ționare ale unor mari instituții de presă, cum sunt BBC și CNN, care impun norme stricte de comportament și exprimare pentru angajații lor, nu are cum să sune decât ipocrit în cazul românesc, unde, cum citim și în comunicatul Active Watch pe această temă, decizia de concediere „a fost una abuzivă, dispro­por­ționată și arbitrară, de natură să încalce drepturile angajatului media și libertatea de exprimare a acestuia“, pentru că Digi 24 „nu are un protocol de comunicare publică agreat cu angajații săi“. Și altele sunt temele, ex­trem de preocupante, aduse în discuție de ca­zul lui Cristi Citre: „vulnerabilitatea statutului jurnalistului în redacție – contractele pe drepturi de autor și lipsa unor documente de autoreglementare (coduri etice, regulamente interne, certificate de bune practici jur­na­listice etc.)“.

Există, fără îndoială, precedente notabile și instituții ale presei de calitate care practică un soi de „cenzură“ asupra prezenței publice a jurnaliștilor lor, sub rezerva unui acord re­ciproc. Acest tip de autocenzură acționează, mai general, și în cazul altor profesii asociate statutar cu nevoia de echidistanță, obiec­tivitate. De la diplomat la profesor, situațiile unde acționează autolimitarea liberei ex­pri­mări sunt extrem de numeroase. Ele țin, mai presus de obligații formale, de un simț al responsabilității care ar trebui să funcționeze, în mod ideal, în cazul oricărui formator de opinie.

În peisajul dereglementat (și fără busolă!) al audiovizualului românesc însă, codurile BBC ori CNN rămân, până la transpunerea lor în texte similare, mai degrabă o formă ipocrită de mascare a cenzurii și pot fi ușor folosite ca instrumente de intimidare într-un mediu su­pus, ani la rând, unor presiuni politice con­siderabile. Instituțiile care vor să de­monstreze că țin în mod real la bunele prac­tici ale jurnalismului de calitate ar trebui să fie cu atât mai atente la semnalele pe care aleg să le transmită. //

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!