Relu FENECHIU, scrisoare pentru IOHANNIS, din inchisoare: Am fost judecat de ICCJ intr-un mod NEMAIINTALNIT in justitia romana! Cine imi va face DREPTATE?

0
5

Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare, pe 30 ianuarie 2014, de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata, in dosarul Transformatorul, i-a scris presedintelui Klaus Iohannis, spunandu-i ca a fost inchis pe nedrept si intrebandu-l daca va mai avea sansa "la o judecata dreapta", relateaza ziare.com


"Domnule presedinte,
 

Am urmarit cu interes discursul dumneavoastra din plenul CSM. M-am bucurat sa vad o abordare serioasa si echidistanta a presedintelui Romaniei fata de cei care au datoria sa infaptuiasca justitia si fata de cei care apar in fata acesteia.
 

Am vazut, pentru prima data, un presedinte care ofera sprijin total Justitiei si Parchetului si nu numai unor judecatori, respectiv unor procurori. Am vazut, de asemenea, ca sustineti masuri concrete de consolidare a puterii judecatoresti prin participarea la sedintele CSAT sau prin acordarea dreptului la initiativa legislativa", scrie pe blog Relu Fenechiu.
 

Acesta subliniaza ca a vazut "cu speranta" faptul ca presedintele a spus ca Justitia nu este o "supraputere" in stat ("Consider important de subliniat faptul ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justitia trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic" – n.red.).


"Am vazut, domnule presedinte, cu speranta, si faptul ca ati atras atentia asupra unor aspecte care nu au fost niciodata puse in discutie de fostul presedinte si care au facut, asa cum ati afirmat ca nu trebuie sa se intample, ca Justitia sa devina o 'supraputere' in stat. Si nu ma refer aici la solicitarile pe care le-ati facut puterii judecatoresti, de a respecta cateva principii de drept, pe care, din nefericire, unele instante le-au calcat in ultimul timp in picioare: oamenii sa fie judecati pe probe si nu pe supoziti; nu trebuie sa existe o ingerinta a politicului in justitie; justitia se face cu respectarea tuturor drepturilor cetatenilor", a mai notat fostul ministru al Transporturilor.

 

CITITI SI: Motivarea sentintelor in dosarul Transformatorul: Total dispret fata de banul public. Desconsiderarea evidenta a interesului general si public

 

Acesta a tinut sa intrebe si cine va indrepta erorile judiciare ale magistratilor care nu au fost onesti: "Spuneati, domnule presedinte, ca sunteti aliatul magistratilor onesti. Dar ce se intampla cu magistratii care nu sunt sau nu au fost onesti? Va indrepta cineva erorile judiciare ale acestora?".
 

In continuare, Relu Fenechiu deplange drama prin care trece, sugerand ca este unul dintre cei carora trebuie sa li se faca dreptate. "Cine va face dreptate oamenilor care au ajuns in inchisoare pentru ca unii judecatori au calcat in picioare principiile pe care le-ati prezentat? O astfel de drama traiesc astazi si eu. Am fost judecat de ICCJ intr-un mod nemaiintalnit in justitia romana! (…) Cert este ca ICCJ mi-a respins toate probele care puteau demonstra nevinovatia mea, condamnandu-ma doar pe supozitii si speculatii. Daca veti citi sentinta prin care sunt condamnat, veti avea surpriza unui document plin de concluzii contradictorii si povesti fara nicio legatura cu fapta pe care se presupune ca am savarsit-o", mai arata fostul ministru al Transporturilor.

 

Fenechiu: Stiu ca e mult mai comod sa fii de partea justitiei, dar e corect?
 

Nu in ultimul rand, Relu Fenechiu spune ca familia sa sufera din cauza ca el a deveni "tinta a unui sistem". "In astfel de situatii, domnule presedinte, cum se poate face dreptate? Stiu ca este mult mai comod sa fii de partea justitiei decat de partea unui condamnat, dar este oare corect? Este oare corect ca parintii mei, copiii mei, sotia mea sa sufere doar pentru ca eu am devenit tinta a unui sistem?", intreaba fostul ministru.
 

In incheiere, acesta il intreaba pe Klaus Iohannis daca crede ca va mai avea sansa la o judecata dreapta: "Mi-as dori sa fiu judecat in piata publica, in fata tuturor televiziunilor, dar cu toate probele pe masa. Sa vada o lume intreaga cum a putut fi condamnat la cinci ani de inchisoare un om impotriva caruia nu exista nicio proba, ci doar speculatii, supozitii si falsuri. (…) Domnule presedinte, credeti ca voi mai avea sansa la o judecata dreapta? Deoarece, pana acum, 'justitia independenta' m-a judecat stramb".

 

CITITI SI: CSM si-a ales noua conducere. Iohannis: Procurorul General trebuie sa fie membru al CSAT. CSM si Parchetul sa aiba iniţiativa legislativa. CSM sa reactioneze la ATACURILE impotriva justitiei

 

Klaus Iohannis a declarat, ieri, in timpul sedintei pentru alegerea conducerii CSM, ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere si trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic: "Consider important de subliniat faptul ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justitia trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic. In acelasi timp, Justitia se face cu respectarea tuturor drepturilor si libertatilor civile, inclusiv a prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul si Inspectia Judiciara sa ia atitudine, potrivit atributiilor legale, la modul cel mai serios ori de cate ori apar scurgeri nepermise de informatii in presa, din dosarele penale aflate in curs de instrumentare.

 

De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare sa fie folosite in conditii de deplina concordanta cu Constitutia si cu reglementarile internationale si doar sub controlul unui magistrat judecator. Astfel, este esential ca magistratii judecatori si procurori sa exercite un control efectiv asupra proportionalitatii, legalitatii si utilitatii tuturor masurilor procesuale. Aici nu e vorba de a apara inculpatii si faptele lor de ochii opiniei publice, ci de exercitarea cu decenta a actului de justitie, de apararea principiilor care stau la baza oricarei societati democratice."

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!