Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei, despre raportul MCV: România este un exemplu în privinta luptei anticorupţie

0
4

 Robert Cazanciuc, ministrul justitiei, a declarat astazi că pentru al doilea an consecutiv România va avea un raport MCV pozitiv.  Declaratia lui Cazanciuc se bazeaza pe evaluările făcute de autorităţile de la Bucureşti, după discuţii cu oficiali ai Comisiei Europene şi ai statelor membre, relateaza Mediafax.

 

Cazaciuc a declarat ineri ca: "Evaluarea noastră în baza dialogului cu oficiali din cadrul Comisiei, cu oficiali din cadrul statelor membre arată că vom avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de ţară pozitiv. În fond, raportul de ţară nu face decât să reflecte starea de fapt existentă în România: un sistem judiciar independent, instituţii de aplicare a legii eficiente şi determinate să combată corupţia, un angajament ferm al Executivului de a susţine financiar sistemul de justiţie prin investiţii în instanţe şi parchete". Acesta a mai declarat că România este "un exemplu de bune practici în domeniul justiţiei", ca urmare a eficienţei combaterii corupţiei şi a implementării a trei noi coduri într-un singur an.

 

La intrebarea dacă una dintre criticile raportului se va referi la blocarea unor anchete penale din cauza neridicării imunităţii unor parlamentari, Robert Cazanciuc a spus ca: "România este un exemplu pentru multe state europene în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi nu cred că se poate vorbi de o lipsă de voinţă în acest domeniu. Este regretabil că eforturile oamenilor care fac parte din sistemul judiciar, din instituţiile statului, ale fiecărui cetăţean din această ţară care plăteşte taxe şi impozite este pus într-o lumină nefavorabilă în anumite momente".

 

CITITI SINoul raport MCV: Critici ale legilor care slabesc institutiile anti-coruptie si a blocarii arestarilor

 

Întrebat dacă se poate obţine un acord politic pentru ca pe viitor anchetele să nu mai fie blocate, Cazanciuc a precizat că a susţinut anul trecut "ideea unui cod de conduită politică cu privire la justiţie". "Din păcate, vrajba din societate de până anul trecut nu a făcut posibil un asemenea proiect. Am avut în aceste zile discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor juridice din Camera Deputaţilor şi Senat şi cred că la începutul sesiunii parlamentare viitoare lucrurile se vor schimba fundamental", a mai precizat  ministrul Justiţiei.

 

Cazanciuc a mai precizat că săptămâna viitoare, se va întâlni la Bruxelles cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu comisarul pentru Justiţie, Vera Jourova, pe agenda discuţiilor figurând inclusiv raportul MCV.

 

Raportul MCV pentru România şi Bulgaria va fi publicat în următoarele săptămâni, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, precizând că, deocamdată nu a fost stabilită o dată exactă. Intrebat când va fi publicat raportul MCV pentru România şi Bulgaria, purtătorul de cuvânt al CE Christian Wigand a precizat că acesta va fi publicat "în următoarele săptămâni".

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!