România, în topul raportărilor de FRAUDA din fonduri UE. Comisia Europeana ne-a aplicat anul trecut corecţii financiare de 285 de milioane de euro – raport

0
3

Comisia Europeană a aplicat României în 2013 corecții financiare în creștere față de 2012 din cauza neregulilor depistate în absorbția fondurilor UE, potrivit raportului anual privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi lupta împotriva fraudei, informeaza Romania Libera.

România a suferit corecţii financiare de 285 de milioane de euro în anul 2013, în creştere faţă de 2012, din cauza neregulilor depistate în absorbţia fondurilor europene. Informația apare în Raportul anual privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi lupta împotriva fraudei, dat publicității vineri de către Comisia Europeană. 

Cele mai mari corecții, respectiv aproape 220 milioane euro, au privit alocările din Fondul Social European, din care sunt finanţate programele operaţionale Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA).
Alte corecţii s-au aplicat la proiectele finanţate din: Fondul european de garantare agricolă (FEGA) respectiv 28 de milioane de euro, Fondul de coeziune – 21 de milioane de euro, Fondul de dezvoltare rurală – 17 milioane de euro. 

Corecții în creștere față de 2012

Corecțiile financiare reprezintă fonduri reținute de către Comisia Europeană în urma depistării de iregularități la derularea unor programe. Fondurile retrase de pe aceste programe și sunt apoi alocate pentru alte programe. Corecţiile cresc însă riscul dezangajării banilor europeni, deoarece sumele pot fi cheltuite doar până la finele anului 2015 iar derularea proiectelor necesită o anumită perioadă de timp. Spre exemplu, în cazul unui program pentru care se aplică de exemplu, corecţii de 20%, România solicită Comisiei rambursarea unor sume diminuate cu 20% faţă de valoarea plăţilor efectuate către beneficiari.

Potrivit Programului de convergenţă al Guvernului, în anul 2013, România a absorbit fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro, dar a contribuit la bugetul UE cu 1,5 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de 4 miliarde de euro, informează Euractiv.ro. Raportat la acest sold, corecţiile financiare reprezintă circa 7,1%.  În anul 2012, România a suferit corecţii financiare de 139 milioane de euro. Dar şi absorbţia de bani europeni a fost mai redusă: ţara a tras atunci 3,4 miliarde de euro şi a contribuit la bugetul UE cu 1,3 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de 2,1 miliarde de euro. Raportat la acest sold, în anul 2012, corecţiile financiare asupra României au fost de 6,6%.

Evoluţia corecţiilor financiare asupra României înregistrează o creştere în ultimii 3 ani, având în vedere că în 2011 nivelul a fost de 53 de milioane de euro, însă şi absorbţia fondurilor europene era mult mai redusă atunci.

Dacă în România corecţiile financiare au crescut de la un an la altul, în Uniunea Europeană nivelul este în scădere în anul 2013 faţă de anul 2012.

În total, în toate cele 28 de ţări ale UE în anul 2013 s-au înregistrat corecţii financiare de 2,4 miliarde de euro, iar în anul 2012, de 3,7 miliarde de euro.

În anul 2013, cele mai mari corecţii financiare au primit Spania – 717 milioane de euro (în scădere de la 2,17 miliarde euro în 2012), Italia – 382 de milioane de euro şi România – 285 de milioane de euro.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!