Rusia în 2015: mai aproape de România

0
9

La aproape un sfert de secol de la destrămarea Imperiului Sovietic, România are din nou graniță comună cu Rusia, din fericire nu pe Prut, ci pe Marea Neagră, ca urmare a anexării Crimeii în primăvara anului trecut.

La aproape un sfert de secol de la destrămarea Imperiului Sovietic, România are din nou graniță comună cu Rusia, din fericire nu pe Prut, ci pe Marea Neagră, ca urmare a anexării Crimeii în primăvara anului trecut.

Această afacere pare deja închisă pentru marile puteri occidentale, care s-au împăcat cu ideea că Rusia poate rupe un teritoriu al unui stat european, Ucraina, fără să întâmpine vreo rezistență. Sancțiunile internaționale au fost impuse abia după ce războiul hibrid a început să facă ravagii în estul Ucrainei, dar Crimeea este un dosar clasat în cancelariile vestice. Ca și cum Rusiei i s-ar fi cuvenit acest teritoriu, ca și cum acest precedent ar fi inofensiv.

Bucureștiul, care a avut mereu ceva de împărțit cu Kievul după 1991, când Ucraina a devenit independentă, se gândește că este prea mic pentru un joc atât de mare, așa că nici nu-i trece prin cap să ridice această problemă. România ar putea să iasă din pluton, dacă nu ar avea complexul periferiei, și să repună pe masă această  problemă, fiindcă precedentul din Crimeea se poate repeta și în Republica Moldova. România este cea mai apropiată, dintre statele Uniunii Europene, de locul în care a fost experimentat pentru prima dată războiul hibrid și cea mai interesată să nu lase lucrurile nerezolvate. Deocamdată nu e destul de clar care este tonul noii politici externe de la București. Președintele Klaus Iohannis nu spune prea multe și nu are păreri despre ce se întâmplă în jurul țării. În absența analizelor bune, a priorităților bine structurate sau a curajului propriilor idei, oficialii români preferă să se alinieze punctelor de vedere ale Bruxelles-ului, chiar dacă uneori ar mai fi câte ceva de adăugat.

În Republica Moldova nu s-a putut forma încă un nou guvern și lucrurile sunt confuze după alegerile de la sfârșitul anului trecut. Rusia, deși slăbită economic, nu va lăsa lucrurile la voia întâmplării în ceea ce consideră a fi vecinătatea ei apropiată.  Transnistria își păstrează potențialul destabilizator, iar Vladimir Putin nu va ezita să o folosească pentru a pune piedică apropierii Ucrainei de NATO și a Republicii Moldova de UE. Sigur că drumul celor două state spre Vest e lung și Putin îl va face imposibil. Noua Doctrină Militară a Rusiei, lansată înainte de Anul Nou, este mult mai dură față de cea din 2010, în care, de pildă, extinderea NATO era pe primul loc pe lista pericolelor militare: ceea ce însemna că exista posibilitatea transformării acestui pericol într-o ameninţare. Extinderea  NATO a fost, de fapt, degradată în doctrina gândită în urmă cu 15 ani de la ameninţare la pericol. Acum, însă, redevine amenințare. Rusia include în Noua Doctrină Militară amenințările legate de capabilitățile militare ale NATO, de preluarea sistemelor antirachetă în statele din apropierea Federației Ruse, inclusiv de ideea continuării extinderii NATO. Rămâne și amenințarea cu arsenalul nuclear, singurul, de altfel, care mai face din Rusia o mare putere.

Menționarea amenințărilor vizează indirect și România, ca gazdă a scutului antirachetă și a bazei militare americane de lângă Constanța. Iar pentru a se apăra, în mod simetric, Rusia va transforma în ținte statele dinspre care îi vin amenințările. Nu înseamnă că Moscova ar vrea să înceapă un război împotriva României și a celorlalte state aflate pe lista ei neagră. Rusia are o întreagă gamă subversivă prin care poate să-și slăbească adversarii, de la instrumente financiare cu ajutorul cărora poate ruina mari companii occidentale până la veșnicul șantaj cu gazul. Între ele încape spionajul rusesc, despre care fostul șef al biroului The Economist la Moscova, Edward Lucas, scrie în ultima lui carte, „Noul Război Rece“ (Bloomsbury, Londra, 2014, p. 30), că „a atins niveluri fără precedent și este probabil mult mai distructiv și mai periculos pentru interesele Occidentului decât a fost în cele mai circumspecte perioade ale vechiului Război Rece. Expulzarea masivă și coordonată a ofițerilor ruși de informații și a legăturilor acestora ar putea da un semnal puternic Kremlinului în aceste zile în care optimismul visător s-a cam terminat“.

Și în România spionii ruși au devenit foarte activi, după cum spunea șeful SRI, George Maior, chiar înaintea începerii construcției scutului antirachetă, dar probabil că sunt greu de neutralizat, fără o acțiune comună a statelor NATO, după modelul expus de Lucas. Ce poziție va adopta România față de Rusia și față de mesajul pe care Moscova ni l-a transmis și nouă – chiar dacă nu în primul rând – este deocamdată neclar. 

Articol publicat de Romania libera

 

 

 

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!