Rusia nu mai acorda asistenta financiara Transnistriei. Crimeea este noul avanpost al Rusiei spre Balcani

0
21

Rusia a refuzat solicitarea de asistenta financiara a liderului transnistrean Evgheni Sevciuk, solicitare facuta in timpul ultimei vizite a acestuia la Moscova. Sevciuk a solicitat Moscovei un ajutor financiar in valoare de 100 de milioane de dolari pentru plata pensiilor si a altor obligatii sociale. Oficialii rusi si-au motivat refuzul prin faptul ca Rusia se confrunta ea insasi cu grave probleme economice, relateaza Hotnews.

 

Nezavisimaia Gazeta scrie ca "Moscova ar putea ceda Transnistria in schimbul recunoasterii Crimeii" ca parte a Federatiei Ruse de catre Occident.

 

                           Evgheni Sevciuk, liderului Transnistriei

 

In opinia lui Anatol Taranu, directorul Centrului pentru studii strategice si consultanta politica din Chisinau, aceasta releva o schimbare a atitudinii Kremlinului fata de Transnistria, la care Moscova ar putea renunta in schimbul recunoasterii Crimeii ca parte a Federatiei Ruse pe plan international.

"Moscova isi schimba, se pare, viziunea asupra Transnistriei, care inainte era considerata avanpost rusesc spre Balcani, iar acum aceasta pozitie a fost ocupata de Crimeea", peninsula ucraineana din Marea Neagra anexata in luna martie de Rusia, explica el.

 

CITITI SI: Transnistria se declara pregatita sa organizeze un nou REFERENDUM privind INDEPENDENTA


"Rusia este astazi intr-o situatie dificila din cauza Crimeii, a situatiei din estul Ucrainei si a crizei economice interne", mai estimeaza expertul de la Chisinau, opinand ca Transnistria devine o povara insuportabila pentru Moscova.

In acelasi timp, economia transnistreana se afla intr-o stare critica, o buna parte din intreprinderi stationeaza sau functioneaza la capacitate redusa, pe baza de resurse energetice la pret redus din Rusia. Tiraspolul datoreaza Moscovei circa 5 miliarde de dolari pentru importurile de gaze rusesti.
 

Mass-media locale au relatat recent ca investitorii rusi au inceput sa plece din Transnistria, ceea ce releva o scadere a rentabilitatii intreprinderilor din stanga Nistrului, precum si o schimbare a pozitiei Moscovei fata de regiune."Noi credem ca Transnistria, fiind partener al nostru, trebuie sa fie o regiune care sa beneficieze de garantii speciale in cadrul statului unitar moldovenesc", a declarat recent ministrul rus adjunct de externe Grigori Karasin.
 

CITITI SI: Rusia trimite 60 de camioane cu ajutor umanitar in Transnistria

 

"In Moldova astazi jumatate din populatie este prorusa. Daca Transnistria ar reveni sub controlul Chisinaului, acest segment de populatie va creste. Nu inteleg de ce Rusia nu a inteles acest lucru mai inainte si a avut grija de republica nerecunoscuta", a declarat Anatol Taranu pentru Nezavisimaia Gazeta.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!