Sabia lui Damocles are o varianta cu gaze

0
13

 Despre o crestere substantiala a pretului gazelor naturale la consumator se vorbeste de mult. Aceasta a fost ceruta insistent de cei doi distribuitori – ambii companii straine – care pretind ca inregistreaza pierderi in conditiile caderii leului si scumpirii importurilor. Realitatea este ca leul a slabit si socotelile se fac in valuta. Iar gazul rusesc din import, care acopera 40% din consum, are un pret majorat. In ce priveste situatia din sectorul productiei interne, aceasta este mai complexa. Unul dintre producatori (Romgaz) este inca de stat si asteapta decizia guvernului, care, in acest inceput de an electoral, tare ar mai dori sa paseze orice majorare de preturi. Si incearca sa obtina din partea Autoritatii de reglementare in domeniul gazelor o amanare a majorarilor. Celalalt producator – Petrom, apartinand acum trustului austriac OMV – face probabil presiuni enorme de crestere a preturilor de desfacere, dar, din motive de imagine, pandeste la cotitura si prefera sa nu se afiseze. De fapt, asteapta ca UE sa ceara explicit Romaniei sa-si indeplineasca obligatia asumata in cadrul negocierilor de aderare de a aduce pretul de livrare a productiei interne de gaze la nivelul pretului gazului din import. Evident, orice crestere a pretului de desfacere inseamna un fel de cadou in profituri suplimentare pentru producatori.

 Aceasta este sabia lui Damocles ce atarna deasupra capului consumatorilor de gaze din Romania. Alinierea preturilor productiei interne la preturile gazelor din import este o anomalie economica impusa Romaniei de UE, culmea, in numele concurentei economice loiale!

Ca o dovada ca si Comisia de la Bruxelles a constientizat inconsistenta economica a unei asemenea alinieri, aceasta nu figureaza in mod expres intre prevederile tratatului si altor documente ale aderarii, ci se concretizeaza camuflat intr-un "angajament" al Romaniei de a proceda la o astfel de aliniere. Un termen nu exista precizat, dar, mai devreme sau mai tarziu, alinierea va trebui intreprinsa. Cu cat se amana, cu atat alinierea devine mai dureroasa, pentru ca, intre timp, preturile gazelor din import tot cresc.

La nivelul preturilor actuale, o aliniere ar insemna majorarea pretului de desfacere a productiei interne cu vreo 80% pentru a se atinge pretul gazelor din import. Ceea ce pur si simplu i-ar sugruma pe consumatori: individuali sau firme.

 In general, responsabilii Comisiei de la Bruxelles evita sa discute subiectul, dar justifica alinierea cu cerinta de a se pune pe acelasi plan din punct de vedere concurential consumatorii industriali din Romania cu cei din celelalte tari din UE. Aceste tari, in majoritatea lor, nu detin resurse de gaze si deci n-au "productie interna". Singurul gaz existent pe piata lor este cel din import. Ar fi o curiozitate de aflat insa daca tarilor comunitare, putine la numar, care au productie interna li s-a impus sa ii ridice acesteia pretul de desfacere la nivelul celui al importului. Sau daca tarilor care au productie interna suficienta si nu apeleaza la importuri de gaze (cum ar fi tari cu acces la exploatarile de gaze din Marea Nordului) li s-a impus cumva sa desfaca productia la preturile de import si, daca da, anume la preturile de import din cazul cui?

Mult mai probabil, lucrurile sunt mai simple: a fost gasita o tara gatuita si sub presiunea aderarii si i s-a impus ceea ce altora nici prin gand sa li se impuna! Ce, i s-a impus cumva Austriei, de pilda, care, din motive naturale, isi acopera consumul de energie electrica in mod prioritar din sursele hidro deosebit de ieftine, sa desfaca energia electrica la preturile din Franta, care obtine electricitate preponderent din surse nucleare, sau cumva din alte tari comunitare, care o obtin precumpanitor din surse termo?!

Una este sa se impuna unei tari sa nu desfaca sub costuri energia obtinuta – lucru care a fost de asemenea reclamat Romaniei, dar in mod absolut firesc, pentru ca aceasta inseamna subventionare neconcurentiala – si alta este sa se impuna alinierea absurda la preturile de import a preturilor de desfacere la productia interna. Nemaipunand la socoteala faptul ca, printr-o asemenea aliniere, se creeaza o conditionare nefireasca de presiunile furnizorului strain de gaze, in cazul in speta Rusia!

 Si daca tot este vorba de preturile de import, de ce nu au fost luate ca reper preturile de import din Germania, si nu cele din Romania? Doar pentru ca acestea din urma sunt mai mari deoarece Romania, pedepsita fiind de Gazprom cu interdictia de a importa gaze direct din Rusia, plateste mai scump acelasi gaz rusesc prin faptul ca realizeaza importul prin intermediari care percep comisioane grase si care sunt niste companii chiar ruso-germane?!

 Ar putea fi trecut cu vederea faptul ca – stranie coincidenta! -, in timp ce impunea Romaniei alinierea cu pricina, Comisia de la Bruxelles facea presiuni in legatura cu privatizarea structurilor din sectorul petrolului si gazelor din Romania? Nu trebuie sa fii economist ca sa surprinzi ca, daca preturile de desfacere a productiei interne se aliniaza la cele ale importului prin decizie administrativa, se face de fapt un cadou celor care exploateaza resursele din Romania si, daca, asa cum se si intampla, cei care exploateaza ajung sa fie niste companii straine, cadoul ajunge fara vreun merit la acestea. Exact cum este cazul OMV, care exploateaza jumatate din resursele de gaze ale Romaniei, in urma privatizarii Petrom! S-a gandit cumva cineva la Bruxelles la regimul aparte pe care ar trebui sa-l aiba aceste profituri suplimentar obtinute in urma unor decizii administrative si care nu sunt rodul valorificarii unor oportunitati de piata sau unor abilitati manageriale?!