Senatul SUA a RESPINS proiectul bugetului, situaţia riscă să blocheze instituţiile publice

0
7
Senatul Statelor Unite a respins proiectul bugetului federal temporar adoptat de Camera Reprezentanţilor, o situaţie ce riscă să blocheze activităţile instituţiilor de stat, relatează Mediafax.
 
 
Cei 54 de senatori democraţi, care dispun de o majoritate, au votat împotriva textului care ar fi permis finanţarea statului federal începând de marţi dimineaţă, dar care ar afecta legea privind sistemul medical propusă de preşedintele Barack Obama.
 
 
În această situaţie, cele două Cemere ale Congresului SUA, fiecare controlată de partide diferite, au la dispoziţie doar zece ore pentru adoptarea unui text bugetar comun şi pentru a evita blocarea activităţilor agenţiilor federale.
 
 
Fără alocarea de noi fonduri, agențiile federale ar putea trimite în concediu fără plata peste 800.000 de angajați, reducând la minimum efectivele din administrații – un act pur de "auto-vatamare", a declarat sâmbătă președintele Barack Obama în discursul său săptămânal. 
 
SURSA: MEDIAFAX