Serban Nicolae (PSD) vrea modificarea Legii, astfel incat arestul preventiv sa poata fi aplicat doar in cazul infractiunilor cu violenta

0
4

Serban Nicolae, senator PSD, propune un proiect de lege prin care arestul preventiv s-ar decide numai in cazul infractiunilor comise cu violenta, care pun in pericol viata. Proiectul depus de social-democrat priveste modificarea Codului de procedura penala si se afla in consultare publica pe site-ul Senatului, potrivit Mediafax.

Proiectul prevede că arestarea preventivă va avea două forme: arestul la domiciliu şi arestul sever.

Concret, modificarea prevede ca:

La Art. 208, dupa alineatul (4) se introduc doua alineate noi, (5) si (6), avand urmatorul cuprins:

<(5) – Inculpatul fata de care s-a dispus una din masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. a), d) si e) nu este incatusat in nicio imprejurare, cu exceptia celor cercetati pentru infractiuni comise prin acte de violenta, a celor care s-au sustras urmaririi penale, precum si a inculpatilor care s-au opus masurii dispuse.

(6) – Masurile luate fata de inculpatul retinut ori arestat, in vederea deplasarii in spatiul public, trebuie sa fie proportionale cu pericolul concret pentru ordinea publica apreciat potrivit art. 223>.”

Potrivit proiectului, măsura arestului sever se va putea lua dacă din probe există suspiciunea că acesta a infăptuit infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune care a dus la vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale, de trafic de stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, de viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar şi orice altă infracţiune care este pedepsită cu 10 ani de închisoare sau mai mult şi se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică.

Senatorul PSD a explicat că “în raţionamentul acestei propuneri, arestarea preventivă se poate impune doar în cazul infracţiunilor care presupun acte de violenţă, care pun în pericol viaţa sau sănătatea şi al celor privind securitatea naţională, toate fiind supuse condiţiei probării necesităţii măsurii, din perspectiva evitării unei stări de pericol concret pentru ordinea publică”.

Proiectul mai prevede că inculpatul asupra căruia s-a dispus una dintre aceste măsuri preventive nu va fi încătuşat în nicio împrejurare, cu excepţia celor cercetaţi pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale, precum şi inculpaţilor care s-au opus măsurii dispuse.

Şerban Nicolae a mai explicat că această prevedere arată că dacă inculpatul reţinut sau arestat, aflat în custodia forţelor de ordine, nu este recidivist şi nu este cercetat pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, nu trebuie încătuşat şi nici supus unor măsuri exagerate, cu ocazia deplasării în spaţiul public.

Măsura controlului judiciar se dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită succesiv câte 60 de zile, dar nu poate depăşi 180 de zile în perioada urmăririi penale şi 3 ani în cursul judecăţii.

Proiectul se află în consultare publică la Senat şi a fost trimis în 16 decembrie la Guvern şi la Consiliul Legislativ pentru un punct de vedere.
 

Initiative controversate

Social-democratul Serban Nicolae nu este la prima initiativa legislativa care ridica intrebari. Senatul aproba la finalul lunii octombrie 2014 o propunere venita tot din partea lui Nicolae, propunere care prevede ca orice cetatean care dezvaluie informatii din dosarele penale risca o pedeapsa de pana la trei ani de inchisoare. Avizata favorabil de Guvern, propunerea lui Serban Nicolae a fost aprobata tacit de senatori, in septembrie, si a starnit critici in spatiul public.

"Dezvaluirea de informatii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauza penala aflata in curs de cercetare, se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la trei ani. Daca fapta este savarsita de un judecator sau de un reprezentant al organului de urmarire penala, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 5 ani", se arata in proiectul de initiativa legislativa.

In aceste conditii, orice jurnalist care publica informatii din dosare penale (spre exemplu stenograme) va risca o condamnare la inchisoare.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!