Sova: Statul ar putea fi OBLIGAT sa dea avizele pentru inceperea exploatarii la Rosia Montana

0
8

Ministrul Dan Sova a declarat ca Rosia Montana Gold Corporation ar putea obliga statul roman sa dea avizele pentru inceperea proiectului de exploatare miniera, chiar si in situatia in care Parlamentul ar respinge acest proiect, relateaza ziare.com.

"Nu este obligatoriu ca Rosia Montana sau Gabriel Resources sa ceara despagubiri statului roman. Se poate intampla ca investitorul caruia i se refuza eliberarea acordului de mediu sa se adreseze unor instante arbitrare, care pot fi Curtea de la Viena sau Curtea de la Washington si sa ceara obligarea statului roman la eliberarea avizului care lipseste pentru inceperea exploatarii.

Daca Doamne fereste s-ar intampla asa ceva, si sunt obligat sa trag acest semnal de alarma, ne-am trezi in situatia in care Rosia Montana ar putea incepe exploatarea in conditiile de astazi, adica foarte favorabile lor si foarte nefavorabile noua. Nu avertizez in ideea 'ne temem sau o sa castige sigur'. Nu, este foarte posibil ca investitorul sa piarda, ne vom lupta cu el, dar sesizez vulnerabilitati si pericole, exista, nu e obligatoriu sa se si intample", a spus Dan Sova, potrivit Romania TV.

Anularea contractului RMGC s-ar putea produce doar in condtiile in care companiei i s-ar gasi o culpa.

"Pentru situatia in care apar aceste culpe articolul 39 din Legea minelor prevede anularea licentei. Nu exista alta modalitate de desfiintare a acestui proiect. Daca nu incalca licenta sau nu gresesc din punct de vedere al mediului nu exista posibilitatea de a anula licenta", a mai declarat Sova, potrivit ziare.com.

Dupa ce Guvernul a anuntat, pe 27 august, ca si-a dat acordul pentru demararea proiectului de exploatare miniera cu cianuri de la Rosia Montana, mii de ecologisti au iesit in strada pentru a se pronunta impotriva proiectului, considerat nociv pentru mediu. La acea vreme, premierul Victor Ponta si-a motivat decizia sustinand ca daca nu ar fi trimis proiectul de la guvern in Parlament, compania RMGC ar fi putut da statul in judecata si ar fi cerut despagubiri enorme.

Proiectul urma sa fie analizat, cand, Crin Antonescu si alti liberali, precum si democrat-liberalii, au anuntat ca sunt de partea protestatarilor. In replica, premierul Victor Ponta a vrut sa trimita proiectul in Parlament unde spunea ca va cere vot de respingere "si gata". In acel moment, minerii din Rosia Montana au iesit in strada si ei protestand vehement si spunand ca vor sa aiba locuri de munca si ca proiectul minier trebuie demarat in zona.

Pe fondul diferentei dintre cele doua grupuri de protestatari, votarea proiectului in Parlament s-a amanat si s-a decis infiintarea unei comisii care va analiza problema din ambele unghiuri.

Sursa: ziare.com