Tăriceanu: Iohannis poate să ceară demisia premierului ca orice cetățean

0
40

Tăriceanu a reacționat la solicitarea președintelui adresată premierului spunând că președintele nu-și cunoaște atributele constituționale ale funcției. „Dăncilă vorbește în numele Guvernului și în numele României.”

 

 

”Haideți să fim foarte clari și să ne raportăm la atributele conferite de Constituție. Singurul capabil să dea un verdict este Parlamentul. Parlamentul dă votul de încredere și numai el poate să îl retragă, președintele nu are nimic de a face cu această chestiune. Președintele nu cunoaște atributele constituționale ale funcției. Ieri am auzit o declarație și vreau să îi atrag atenția președintelui: primul-ministru nu are nevoie de mandat pentru a merge într-o vizită externă. Vorbește în numele Guvernului și în numele României. Nu este președintele singura voce care vorbește în numele României. Politic poate să facă declarații, poate să deschidă un război cu Majoritatea, cu Guvernul” a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

 

Președintele Senatului a adăugat că Iohannis urmărește ceva cu această solicitare.

 

"Sigur că urmărește ceva politic. Nu știu dacă e vreo tactică, că de strategie mă îndoiesc că ar putea fi vorba. Nu vreau să mă lansez în speculații", a continuat el.

 

Reamintim că președintele Klaus Iohannis i-a cerut vineri demisia premierului Viorica Dăncilă, precizând că aceasta nu a înțeles obligațiile ce îi revin conform jurământului depus la învestirea în funcție și nu face altceva decât să execute ordinele de partid.

 

Iohannis a mai spus că Dăncilă nu face față poziției de premier, transformă Guvernul într-o vulnerabilitate, refuză să respecte Constituția și principiul colaborării loiale între autoritățile statului. 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!