Tăriceanu: Legea grațierii, trimisă în Parlament; de la 1 septembrie va începe dezbaterea

0
3

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a declarat că dezbaterea pe proiectul legii grațierii va începe la 1 septembrie în Parlament.

 

 

"Legea grațierii este trimisă în Parlament și de la 1 septembrie va începe dezbaterea ei. Sunt și celelalte măsuri complementare pe care știu că ministrul Justiției le are în vedere și le-a și anunțat", a spus Tăriceanu la Antena3, întrebat dacă se ia în calcul o lege a grațierii pentru rezolvarea problemelor supraaglomerării din penitenciare, conform Agerpres.

 

El a adăugat că, din punctul său de vedere și al celor din coaliția de guvernare, modul în care este tratată problema condițiilor din închisori este dovada că România a evoluat.

 

"Eu nu mai vorbesc de faptul că existau în perioada comunistă periodic grațieri și amnistii decise de puterea politică de atunci, dar asta e o politică ce ține de evoluția societății și de modernizarea ei și asta se întâmplă din Antichitate și până în prezent. Nu sunt niște măsuri care să fie de neînțeles pentru cei care vor să privească lucrurile cu obiectivitate. Sigur că există și constrângerile și condiționările CEDO", a menționat acesta.

 

Tăriceanu a arătat că cei care sunt astăzi în închisori trebuie priviți "ca niște oameni cu propria lor demnitate".

 

"Nu putem să desconsiderăm faptul că au dreptul la acest tratament din partea societății, din partea statului, din partea autorităților, faptul că au greșit, au primit pedeapsa privativă de libertate, dar nu trebuie, în plus de asta, să existe alte condiții care să le facă existența degradantă și inumană", a încheiat el. 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!