Teofil BAUER, ambasadorul Ucrainei la Bucuresti: Exista dovezi ca avionul a fost doborat de SEPARATISTI, cu folosirea unui complex ANTIAERIAN. Fortele armate UCRAINENE nu au folosit instalatii antiaeriene

0
5

Ucraina are toate motivele sa creada ca aeronava Boeing 777 a fost doborata intentionat, cu ajutorul unui complex antiaerian, a declarat vineri ambasadorul Kievului la Bucuresti, Teofil Bauer. Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat că a interceptat convorbiri telefonice între doi separatişti care discută despre doborârea avionului malaysian, prăbuşit joi seara în estul Ucrainei, relatează publicaţia Kyiv Post, în ediţia electronică, relateaza Hotnews.


Bauer a precizat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bucuresti, ca "toti cei 283 de pasageri si 15 membri ai echipajului au murit".
 

"Acest accident a devenit o tragedie nu numai pentru Ucraina, ci si pentru lumea intreaga", a spus acesta, subliniind ca avionul a disparut de pe radarele ucrainene joi, in jurul orei 16 si 20 de minute, iar locul prabusirii "se afla in zona care este in prezent sub controlul operational al gruparilor teroriste sustinute de Rusia".

 

CITITI SI: Petro POROSENKO: Consecintele RAZBOIULUI din Ucraina sunt suportate acum de intreaga lume. SEPARATISTII au ucis dintr-o lovitura aproape 300 de oameni

 

Teofil Bauer a precizat ca este vorba de al treilea avion doborat in ultimele trei zile. "Aveam toate motivele sa credem ca in acest caz e vorba de doborarea intentionata a aeronavei cu folosirea unui complex antiaerian", a continuat ambasadorul Kievului, care a subliniat ca, pe parcursul "operatiunilor antiteroriste" – denumirea folosita de Ucraina pentru ofensiva impotriva rebelilor pro-rusi  – fortele armate nu au folosit "instalatii antiaeriene".

 

"Nu a existat nicio lansare de rachete in aceasta perioada" iar avioanele de vanatoare ale fortelor armate ale Ucrainei nu efectuatu zboruri la momentul catastrofei, a continuat ambasadorul.
 

In plus, aeronava Boeing se afla in afara zonei de actionare a fortelor de aparare antiaeriana ale fortelor armate ale Ucrainei.

 

CITITI SI: Serviciul ucrainean de securitate face publice INTERCEPTARILE unor conversatii telefonice între SEPARATISTI, in care acestia discuta despre DOBORAREA avionului malaysian

 

Teofil Bauer a precizat ca serviciul de securitate al Ucrainei a publicat deja "dovezi incontestabile ca avionul a fost doborat de teroristi".
 

"Acest caz a dovedit ca instabilitatea sustinuta de catre Kremlin e un terorism de stat si o amenintare directa la adresa pacii si securitatii internationale", a acuzat ambasadorul Ucrainei, care a notat ca exista dovezi ca "racheta a fost lansata de pe teritoriul controlat de grupurile separatiste".
 

Intrebat care este originea bateriilor antiracheta care ar fi fost folosite in acest caz, Bauer a raspuns: "Nu putem sa mentionam de unde este originea acestui armament". "Catastrofa de ieri este continuarea acelor accidente si dezastre de pana acum. Daca nu ar fi ajutor din exterior pentru aceste grupuri ilegale teroriste, ajutor militar cu armament, cu bani, atunci acest conflict s-ar fi terminat", a mai spus Teofil Bauer.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!