Tratament românesc pentru criza francului elvețian

0
13

Francul, despre care guvernatorul Isărescu spunea că este o monedă exotică şi recomanda, încă din epoca exuberanţei creditării, prin 2007, 2008, să fie evitată, va rămâne o monedă puternică.

 

O undă de şoc a zguduit pieţele financiare săptămâna trecută, declanşată de mişcarea surpriză a băncii centrale a Elveţiei, care a re­nunţat la apărarea cotaţiei limită de 1,2 franci el­veţieni pentru un euro. Efec­tul a fost instantaneu: francul elveţian s-a apreciat brutal, cu 41% faţă de moneda de care fusese legat, euro, pen­tru ca apoi, la dezmeticire, pe măsură ce tranzacţiile se derulau, să rămână o apre­ciere cu 16% în faţa monedei europene. La Bucureşti s-a instalat neliniştea. Leul a pier­dut şi el 16% în faţa francului elveţian, via euro. Trebuie spus că Banca Na­ţională a României (BNR) nu cotează leul de­cât faţă de euro, cursul faţă de toate celelalte monede fiind rezultatul unui calcul aritmetic.

 

Emoţia a fost mare, deşi portofoliul de credite în franci elveţieni este mai mic, cântărind cam 4,5% din totalul împrumuturilor în va­lută, potrivit estimărilor BNR. Există în piaţă apr­o­ximativ 75.000 de credite în franci elveţieni, contractate de la vreo şase bănci. Francul el­veţian s-a scumpit brusc la casele de schimb ale băncilor, urcând peste cotaţia afişată de BNR în ziua dezastrului, de 4,3278 lei pentru un franc. La ghişeele băncilor comerciale un franc elveţian costa între 4,40 şi 4,6 lei, scum­pind astfel creditele în moneda el­ve­ţia­nă.

 

Ministrul Finanţelor, Dragoş Vâlcov, a avut o primă rundă de discuţii cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar în ecuaţia dialogului tre­buie să intre şi băncile care au acordat credite în franci el­veţieni, pentru a nu provoca un şoc în sistemul financiar românesc, ceea ce ar des­ta­bi­liza economia. A apărut su­gestia ca guvernul să fi­nan­ţe­ze o diferenţă între rata de schimb din piaţă a francului elveţian şi un curs fixat la un nivel considerat suportabil, în care să fie calculate creditele existente. Este însă un efort destul de mare pentru un buget mic. S-ar crea un precedent periculos, care ar putea fi evocat şi propus ori de câte ori leul are vreo problemă de res­pi­raţie într-o piaţă financiară extrem de tur­bulentă. Ce te faci dacă toată lumea care a luat credite în euro explodează de nervozitate şi cere susţinere guvernamentală? Poţi folosi ba­nii culeşi din taxele şi impozitele plătite de ro­mâni şi de afacerile româneşti pentru a sus­ţine unele familii cu probleme? E o chestiune de fair play faţă de contribuabili, dar şi o po­sibilă cutie a Pandorei.

 

Evident, criza a 75.000 de români a fost ex­ploatată instanateu de politicieni. Par­la­men­tarii au chemat la audieri Banca centrală și vor o sesiune extraordinară. Oamenii politici din toate partidele au sărit în acţiune, care de care mai vioi, cu idei mai năstruşnice și mai populiste. Astfel, dinspre aripa liberal-de­mo­crată apare ideea unui mecanism de in­ter­venţie în caz de calamitate financiară, de ti­pul celui deja folosit în agricultură… Între cele două pieţe, cea financiară şi cea agrară, exis­tă însă diferenţe majore, nu vorbim de nu­an­ţe aici. Orice mecanism de intervenţie pre­su­pune să azvârli cu bani, cu valută, adică. În­trebarea esenţială e cine plăteşte şi cum faci să mai finanţezi apoi economia? Ce mesaj dai populaţiei care nu s-a aventurat în creditare, dar care plăteşte taxe şi-şi ţine economiile în bănci? Şefa Partidului Mișcarea Populară vede o soluţie în transformarea în lei a tuturor cre­di­telor în valută şi convertirea la o cotaţie ca­re să oscileze, în plus sau în minus, cu 20% faţă de cursul la care s-a încheiat contractul de creditare. Propunerea, extrem de cos­ti­si­toare pentru bănci şi clienţii lor, nu ţine cont de evoluţia leului. Ideea nu e nouă. Senatorii au aprobat un proiect de lege care prevede conversia în lei a creditelor din valută, dar ca­re nu fixează vreo limită de curs. Băncile aver­tizează că limitarea ar putea provoca pierderi aşa de mari, încât multe bănci ar închide por­ţile.

 

O altă soluție, avansată de PSD și susținută de ministrul Finanțelor, ar fi extinderea re­gle­metării numită „electorata”, acea ordonanţă de urgenţă dată în iureşul preelectoral de un guvern preocupat de seducerea unei mase cât mai mari şi cât mai compacte de români. Electorata dădea posibilitatea renegocierii con­tractelor de credit cu probleme, prelungirea scadenţelor şi acordarea unei subvenţii de la stat. Electorata a fost însă ignorată de clienţi (aproape nimeni n-a folosit-o), ceea ce arată că a fost prost construită. PNL, după câteva ie­șiri în decorul populismului, a propus ca pa­naceu legea insolvenței persoanelor fizice, a celor care nu-și pot rambursa creditele. Iată un moment bun pentru apariţia acestei legi, despre care se discută de câţiva ani, cu atât mai mult cu cât premierul Ponta pare a fi de acord cu o sesiune extraordinară a par­la­men­tului pe această temă. Însă probabil niciunul dintre clienţii cu credite în franci nu vrea să dea faliment.

 

Deocamdată, băncile au început să ofere so­luţii. OTP Bank a redus dobânda la creditele în franci cu 1,5%, gest care acoperă apro­xi­ma­tiv 90% din diferenţa de curs, dând astfel un respiro clientelei pentru următoarele trei luni. Celelalte bănci analizezază şi ele soluţii. Un lucru este sigur: francul, despre care gu­ver­natorul Isărescu spunea că este o monedă exotică şi recomanda, încă din epoca exu­be­ranţei creditării, prin 2007, 2008, să fie evi­ta­tă, va rămâne o monedă puternică. Apropo de guvernatorul Isărescu: au existat voci ca­re-l întrebau, retoric, de ce nu a interzis cre­ditarea în franci elveţieni atunci când lansa aceste avertismente. Răspunsul e simplu: tră­im într-o lume liberă, în democraţie şi avem o economie de piaţă. Nu poţi interzice accesul oamenilor la credite ieftine, că ţi-ar demola cu ciocanul banca. Poţi doar să avertizezi, res­tul ţine de educaţia financiară a fiecărui om. Aici avem o problemă.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!