Tribunalul Bucuresti dispune, din nou, arestarea lui Nicusor Constantinescu

0
6

Magistratii Tribunalului Bucuresti au dispus miercuri, din nou, arestarea baronului PSD de Constanta, Nicusor Constantinescu. Decizia vine ca urmare a propunerii facute de procurorii DNA dupa publicarea unor imagini in care presedintele Consiliului Judetean Constana fumeaza la terasa unui restaurant din New York, desi se presupune ca se afla in recuperare medicala, dupa o operatie facuta in SUA. Decizia nu este definitive si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti, conform Hotnews.

Data fiind decizia luata de Tribunalul Capitalei, Politia Romana ar urma sa emita un nou mandat international de arestare pe numele lui Constantinescu.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut, din nou, arestarea lui Constantinescu, dupa mediatizarea unor imagini in care presedintele CJ Constanta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Procurorii DNA au inaintat aceasta cerere la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce in presa au fost difuzate imaginile cu presedintele Consiliului Judetean Constanta, preluate de pe internet.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat international de arestare, dupa ce acesta nu a revenit in tara in urma unei operatii facute in SUA. Masura de arestare, dispusa de Tribunalul Capitalei, nu a fost insa mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Intr-o alta cauza, Curtea de Apel Bucuresti a amanat in 18 iulie, pentru a patra oara, judecarea contestatiei DNA la decizia prin care s-a dispus ridicarea controlului judiciar in cazul presedintelui CJ Constanta, in dosarul in care acesta este acuzat ca nu s-a supus verificarilor Curtii de Conturi.

Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in trei dosare penale. Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, in altul ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in cel de-al treilea pentru ca a atribuit nelegal terenuri.

Intr-un alt dosar, seful CJ Constanta este cercetat pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de 9 milimetri.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!