Tudorel Toader și Augustin Lazăr au convenit la telefon că se vor întâlni cu Comisia 2009

0
6

Ministrul justiției, Tudorel Toader, și procurorul general Augustin Lazăr au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a alegerilor din 2009.

 

 

 

 

 Telenovela știrilor contradictorii despre întâlnirea celor doi cu Comisia 2009 s-a încheiat la orele serii după ce, se pare, s-au înroșit liniile telefonice dintre minister și Parchetul General. Miza este dosarul penal, clasat de Parchetul General dar care conține fapte neprescrise, pe care procurorul general refuză să-l ofere, cu încălcarea procedurii penale, comisiei parlamentare înființate de Dragnea și pe care comisia vrea să pună mâna folosindu-se de ministrul Tudorel Toader. La prânz, șefa comisiei a anunțat ca sigură o întâlnire în trei cu Toader mediator. Or, Toader nu prea are cum fi mediator, așadar imparțial, pentru că nu doar că s-a pronunțat împotriva lui Lazăr și a refuzului său de a da o copie a dosarului comisiei, lansând un atac care frizează atacul la persoană, dar a și sesizat Inspecția Judiciară împotriva procurorului general Augustin Lazăr. După amiază, Lazăr a anunțat că el nu știe de nicio întâlnire. Pentru ca, acum, cei doi să fi căzut de acord măcar asupra realizării ei dacă e să dăm crezare comunicatului oficial dar seara târziu de minister și informațiilor pe surse ale agenției naționale de presă care vorbesc despre o discuție telefonică între cei doi.

 

 "Tudorel Toader, ministrul Justiției și Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. Întâlnirea, la care vor fi invitați și membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea loc la sediul Ministerului Justiției sau al CSM, la o dată ce va fi stabilită de comun acord", afirmă ministerul de Justiție într-un comunicat remis presei luni seara. 

 

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Augustin Lazăr și Tudorel Toader au avut luni seara o convorbire telefonică, pentru a clarifica chestiunea acestei întâlniri. Convorbirea a avut loc la inițiativa procurorului general.

 

Comunicatul MJ vine după ce președintele comisiei, deputatul Oana Florea, a anunțat că Biroul Comisiei parlamentare de anchetă, procurorul general Augustin Lazăr și ministrul justiției, Tudorel Toader, în calitate de mediator, vor avea o întâlnire pe tema dosarului clasat referitor la scrutinul prezidențial din 2009.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!