Ucraina adopta sanctiuni impotriva a 400 de persoane, printre care numerosi jurnalisti

0
10

Autoritatile de la Kiev au aprobat un document care impune sanctiuni impotriva a circa 400 de persoane si 90 de organizatii si companii. Decretul a fost semnat de presedintele Porosenko miercuri, fiind publicat pe site-ul presedintiei de la Kiev.

 

Pe lista figureaza jurnalisti rusi de la agentiile de presa oficiale ale Kremlinului, dar si ziaristi din Marea Britanie, Spania, Israel, Germania, Elvetia sau Polonia, conform stirileprotv.ro

 

Este vorba despre un set nou de sanctiuni la adresa celor implicate, potrivit autoritatilor de la Kiev, in anexarea de catre Rusia a Peninsulei Crimeea si in conflictul din Donbas, relateaza Agerpres, citand France Presse.

 

Pe lista apar de asemenea figuri marcante din Rusia, precum ministrul Apararii Serghei Soigu sau presedintele Ceceniei, Ramzan Kadarov. Exista si doi „mari absenti”: fostul presedinte ucrainean, Viktor Ianukovici si fostul premier Mikola Azarov.

 

Pe lista celor carora li s-a interzis accesul in Ucraina pentru ca reprezinta "o amenintare, actuala sau potentiala, la adresa intereselor nationale, securitatii nationale si integritatii teritoriale” figureaza numele corespondentului BBC la Moscova, Steve Rosenberg, al producatorului Emma Wells si al cameramanului BBC Anton Chicerov.

 

Au fost sanctionati si doi jurnalisti spanioli, Antonio Pampliega si Angel Sastre, dati disparuti in Siria inca din luna iulie.

 

Niciun roman nu apare pe lista, in schimb sunt 4 moldoveni, potrivit ProTV Chisinau: Vladimir Bucarschii, Pavel Gavrilov Pavel, Pavel Grigorciuc si Andrei Safonov, fost deputat in Parlamentul de la Chisinau si un critic al regimului de la Tiraspol.

 

Printre cei sanctionati este si actorul Gerard Depardieu, cunoscut ca sustinator al lui Vladimir Putin, dar si prefectul regiunii italiene Reggio Calabria, Giuseppe Raffa. Este nominalizat de asemenea si Arsenii Pavlov „Motorola”, seful unui batalion de rebeli pro-rusi care opereaza in Donetk – deci este practic pe teritoriul Ucrainei si, pana acum, fortele Kievului nu au reusit sa-i faca nimic.

 

Seful sectiei externe a BBC Andrew Roy, a declarat ca lista este „un atac jenant la adresa libertatii presei” si a facut apel la guvernul ucrainean. De asemenea, Comitetul pentru protectia jurnalistilor(CPJ) a deplans semnarea acestui decret de catre presedintele Porosenko: „Guvernului poate sa nu-i placa sau poate sa nu fie acord cu anumite opinii, dar sa califici jurnalisti drept o potentiala amenintare pentru securitatea nationala nu este o reactie adecvata. Acest decret contravine intereselor Ucrainei”.

 

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!