Un monument de for public: Ezra Pound în limba română

0
23

Îmi imaginez deja întregul edificiu, o tetralogie fantastică! Sunt sigur că restituirea lui Pound va fecunda noile generații de poeți, prozatori și eseiști.

 

Când privim modernismul din perspectiva a ceea ce l-a depășit, în așa-numita epocă post­modernă, realizăm că s-a înscris și el în logica trecătoare a celor omenești. Un critic răutăcios al fe­no­me­nului modernist ar putea spune că totul a luat naș­te­re din ambiția obsesiv-vol­tairiană a „epatării bur­ghe­zului“. Deși dansau pe vul­canul primului război mon­dial (care avea, de fapt, să le strivească ela­nul), co­ri­feii mo­der­nis­mului literar se răfuiau cu „stupidul veac al XIX-lea“: secolul ma­șinismului victorian, al darwinismului, socialismului și pozitivismului, dar și tim­pul unor primeniri prea soft, de la ethosul neogotic al romantismului până la echi­vo­ca estetică prerafaelită. Avangarda viza anarhia, ruptura, brava lume nouă. A avut parte de ea! Și niciunul dintre exponenții săi – de la cei realmente geniali până la cei intrați în noua religie culturală din simplu snobism – nu a reușit să anticipeze deriva totalitară a comunismului și na­zis­mului. Oamenii creează noul fără să-i an­ticipeze posteritatea.

 

Un asemenea „orb prin Gaza“ a fost Ezra Pound, americanul revenit în Europa, la sursele dan­tești ale culturii moderne. Personaj complex, care s-a bu­curat de prețuirea sinceră a congenerilor săi (T.S. Eliot, Hemingway, William Carlos Williams, Ford Madox Ford, mai vârs­t­ni­cul W.B. Yeats, Virginia Woolf, Joyce etc.), Pound a sfârșit tragic, într-o „cușcă de go­rilă“, respins de establishmentul de­mo­cra­tic american care, după 1945, l-a acuzat de trădare și l-a încarcerat într-un os­pi­ciu. După 13 ani de detenție, în care cre­ma in­telectualității mondiale a pledat inu­til pen­tru eliberarea lui, poetul Cantos-urilor s-a refugiat în Italia (unde co­che­ta­se, radical, cu fascismul mussolinian), aflân­du-și fi­nal­mente odihna la Veneția, în secțiunea pro­testantă a cimitirului din insula San Mi­che­le. Un destin prea dur pen­tru un artist po­li­glot, sensibil, fant­e­zist, deschis spre cul­tu­ra chineză și teatrul No, eficient or­ga­ni­zator de reviste, eseist, teoretician, autor de ma­ni­feste estetice și mai cu sea­mă poet de o răvășitoare sub­tilitate eu­fonică, por­nit spre des­cifrarea lirică a mis­terului uman.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1314/Foto_1314/carte%20baconschi.jpg

// EZRA POUND
// Opere I. Poezii 1908–1920
// Editura Humanitas Fiction, 2015

 

Povestea cu „fascismul“ lui Pound l-a ținut pe acest pon­tif al modernismului glo­bal departe de periferica noas­tră cultură: admirator al lui Brâncuși (care îl con­ti­nua în ochii săi pe Henri Gaudier-Brez­ska), Pound ar fi dorit, prin anii ’50, să vadă Masa tă­ce­rii de la Târgu-Jiu. Pură utopie în plin Război Re­ce! Nici el, dar nici opera lui nu au pă­truns în cultura ro­mânească altfel decât epi­sodic, prin in­clu­derea lui Pound în baconskyana Pan­o­ra­mă a poeziei uni­versale contemporane (1972) și prin gru­pajul de poezii traduse de Mircea Ivănescu în aceeași perioadă (au mai făcut încercări și alți câțiva, precum Vasile Nicolescu și Virgil Teodorescu). Nu trebuie să ne mire această lacună: într-o ța­ră al cărei „poet național“ e scho­pen­ha­uerian, Die Welt als Wille und Vors­tel­lung a fost integral tra­du­să în românește abia acum doi ani… Tre­buie în schimb să ne bu­cure faptul că Edi­tu­ra Humanitas Fiction scoate acum, chiar la Bookfest 2015, pri­mul (somptuos) vo­lum din seria de patru care va pune la dispoziția pu­bli­cului cul­ti­vat esențialul ope­relor poundiene.

 

Tomul despre care vorbesc vine spre noi în haine de gală: ediție legată, cartonată, cu su­pra­co­per­tă, masivă (673 p.) – acest prim volum, admirabil tradus de Mir­cea Ivănescu și Radu Vancu, se bucură de biografia, bibliografia și exegeza realizate de Horia-Roman Patapievici. Volumul cu­prinde creația poetică dintre 1908 și 1920: A Lume Spento, A Quinzaine for this Yule, Personae, Exultations, Canzone, Ri­postes, Lustra, Blast, Kitai, Instigations și Umbra. De la nimic, am trecut la de­pli­nătatea promisă și parțial realizată! Vo­lu­mul te face să te simți răsfățat: e construit ca ediție definitivă, cu note și comentarii exhaustive, date bio-bibliografice dis­tri­bu­i­te cu asupra de măsură – în fine, te poți de­da unei lecturi asistate profesionist, ca­re-ți decodifică dificila, pe alocuri (voit) obscura textură poetică poundiană. Îmi ima­ginez deja întregul edificiu, o te­tra­lo­gie fantastică! Sunt sigur că restituirea lui Pound va fecunda noile generații de poeți, prozatori și eseiști. Chiar și pe noi, cei deja maturi, ne va influența lectura aces­tui poet iconic (il miglior fabbro). Vom trăi false amintiri senzorial-poetice, miș­cându-ne vioi brațul amputat de cenzura co­munistă… Și ne vom tămădui de re­zi­duu­rile sentimentaloide ale unei estetici rezidual pășuniste. Glumesc, dar numai pâ­nă la un punct! Pound va fi descoperit, exal­tat, va deveni referențial, chit că vir­tualii săi epigoni valahi nu se vor ridica la caleidoscopica erudiție a modelului.

 

Omul a avut, e drept,  și stranii alunecări antisemite. Putem de­testa această limită in­te­lectuală, morală și teologică fă­ră a-i demola opera. H-R. Pa­ta­pievici arată detaliat că această opțiune a fost doar corolarul unui anticapitalism prost înțeles. Studiul pedant pe care exe­getul i-l dedică ne arată cât de greu în­ca­drabil rămâne Pound, atât din pricina in­consecvențelor (și evoluțiilor sale spi­ra­la­te), cât și din perspectiva dialecticii ar­haic-revoluționară, care fondează pă­gâ­ni­tatea lui mistică. Studiul bio-bibliografic și hermeneutic din fruntea volumului are 200 de pagini: el însuși o carte, adică un amplu eseu în care autorul Omului recent ne reacomodează cu stilul său expozitiv ma­tematizat (am zice spinozian) și cu dicțiunea ceremonială a ideilor, nelipsită de voluptatea etalărilor savante. Din câte rețin, d-l Patapievici a strâns, personal, tot ce contează, mondial, în exegeza poun­diană: poate că monumentala ediție de la Humanitas va inspira, sub auspicii uni­ver­sitare, chiar înființarea unui Centru de Stu­dii Ezra Pound. Mai presus de pla­nuri, ambiții recuperatoare și glose ale­xandrine, găsim în carte tristețea inefabilă a poeziei care merită omagiul nostru tăcut, „căci nu se vor întoarce nicicând/bătrânii cu purtări preafrumoase“

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!