UPDATE Marian Vanghelie, audiat ca martor la DNA in dosarul votului din diaspora: Am spus ce cred. PONTA si DRAGNEA sunt responsabili de votul in DIASPORA. Baietii astia SI-AU BATUT JOC

0
4

Primarul Sectorului 5 din Bucuresti, Marian Vanghelie, este audiat la DNA, vineri dimineata, transmit televiziunile de stiri. Vangheie a acuzat conducerea PSD cu privire la obstructionarea votului in diaspora, la prezidentiale, potrivit Hotnews.

UPDATE: Marian Vanghelie a spus, la iesirea din sediul DNA, ca a dat o declaratie de martor in fata anchetatorilor. Primarul Sectorului 5 a mai spus ca responsabilii pentru problemele votului in diaspora, la prezidentiale, sunt Victor Ponta si Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

"Am spus ceea ce cred şi nu m-am delimitat nicio secundă de la ceea ce am spus şi public. Nu am făcut nimic altceva decât să explic declaraţia mea publică, cu argumente bazate pe logică. Nu am hârtii sau alte documente pe care să le aduc procurorilor, pentru că eu nu lucrez în MAE sau la vreo altă instituţie", a spus Marian Vanghelie.

Întrebat cine crede că este responsabil de problemele de la votul din diaspora, Marian Vanghelie a răspuns: "Cred că sunt împreună Victor Ponta cu Liviu Dragnea".

Primarul Sectorului 5 a adăugat că, în opinia lui, "cei ce au condus campania sunt cei responsabili". "Şi-au bătut joc băieţii ăştia, iar justiţia acum trebuie să lămurească cine este responsabil", a mai spus Vanghelie.

Marian Vanghelie a precizat că nu are o "bătălie personală" cu Victor Ponta şi că, "în contextul actual, de un penibil foarte mare, trebuie să spunem adevărul".

Direcţia Naţională Anticorupţie face cercetări cu privire la faptă, şi în acest stadiu al anchetei, strânge probe în dosarul privind problemele in desfasurarea votului din diaspora.

Acuzele lansate de primarul Sectorului 5 au fost facute la inceputul lunii decembrie, imediat dupa ce a fost exclus din formatiunea social-democrata.

Vanghelie a spus atunci ca Victor Ponta si Liviu Dragnea ar fi impiedicat in mod voit deschiderea de noi sectii de vot in strainatate, la alegerile prezidentiale.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!