Vasile Blaga: Criteriile de fuziune si strategia pentru preluarea guvernarii, adoptate la Consiliul National al PNL

0
6

PNL a finalizat criteriile de fuziune ce urmeaza a fi adoptate si strategia politica privind preluarea guvernarii, a declarat, joi, co-presedintele liberalilor, Vasile Blaga, la finalul unei sedinte de lucru pentru pregatirea Consiliului National al PNL, care va avea loc sambata.

Blaga a fost întrebat care sunt concluziile discuţiilor care au privit pregătirea Consiliului Naţional al PNL.

"Am stabilit ordinea de zi a Consiliului Naţional, în care, sigur, vom discuta temele politice, vom aproba criteriile de fuziune ale celor două foste partide, vom supune dezbaterii şi aprobării două proiecte (de rezoluţie, n.r.), unul care ţine cont de actuala situaţie politică şi de paşii pe care dorim să-i face pentru preluarea guvernării şi altul referitor la un lucru extrem de neplăcut care se întâmplă cu bugetele locale. De fapt, noi când am atacat bugetul ( la Curtea Constituţională, n.r.) şi articolul respectiv prin care au scăzut foarte mult veniturile bugetelor locale", a declarat co-preşedintele PNL, potrivit Mediafax.
 

Fuziunea la nivel local

Reprezentarea vechiului PNL si a PDL la nivel judetean va fi realizata in functie de ponderile stabilite la nivel central, a declarat in 21 ianuarie co-presedintele PNL, Vasile Blaga.

Blaga a anunţat finalizarea criteriilor în funcţie de care se realizează fuziunea structurilor locale ale vechiului PNL şi vechiului PDL, care urmează a fi aprobate la nivelul Consiliului Naţional din 31 ianuarie.

Astfel potrivit liderului liberal, vor fi constituite comitete executive judetene si municipale. In fiecare dintre acestea, ponderea de reprezentare va fi de 80-20, adica 80% se va tine cont de rezultatul de la alegerile europarlamentare, in timp ce 20% va conta numarul de primari.

”Am stabilit ca aceste structuri, pentru că judeţele au dimensiuni diferite, să cuprindă între 30 şi 40 de membri. Asta nu înseamnă că dispar celelalte structuri constituite paritar, cele alese, birourile permanente judeţene. Dar luni, într-o altă şedinţă a comisiei de unificare vom stabili şi prerogativele atât ale comitetelor executive, cât şi ale birourilor permanente judeţene”, a mai spus Blaga.

El a precizat că din comitetele executive judeţene vor face parte ca membrii de drept parlamentarii şi, ”cu vot consultativ”, preşedinţii organizaţiilor de tineret, de femei, de oameni de afaceri şi vârsnici.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!